Administrația publică locală din România

Fără a cunoaște evoluția istorică a instituțiilor, nu vom putea înțelege în toată plenitudinea și temeinicia lor aceste instituții ale administrației publice centrale și locale.

Istoria administrației publice este disciplina care se ocupă de evoluția sistemică, sincronică și diacronică a instituțiilor, normelor și concepțiilor juridice ale poporului român din cele mai vechi timpuri până în vremea noastră.

Periodizarea Istoriei Administrației Publice

1.Administrația monarhiei dacice-cuprinde perioada de la formarea statului dac centralizat, culminând cu perioada regelui Burebista și Decebal și până la cucerirea Daciei de către romani.(106 d.Hr)

2.Administrația și dualismul juridic-în Dacia, provincie a Imperiului Roman(106-274 d.Hr).Octavianus Augustus a divizat provinciile în două mari categorii:provincii senatoriale și provincii imperiale.Principalele instituții ale administrației centrale în provinciile romane erau Guvernatorul și Adunarea Provincială.Administrația publică era alcătuită din reprezentanții orașelor din provincie, principala atribuție era întreținerea cultului împăratului.

3.Administrația feudală-perioada fărămițării feudale, respectiv retragerea aureliană până la formarea statelor române centralizate în care are loc procesul de formare a legii țării, vechiul drept cutumiar și perioada monarhiei centralizate, care cuprinde perioada de la formarea statelor românești și până la revoluțiile din 1821, în care apar primele legi scrise.

4.Administrația modernă capitalistă-cuprinde perioada de la revoluțiile burgheze din 1821și 1848 până în anul 1947, un rol important în răspândirea relațiilor și noilor instituții capitaliste avându-l Regulamentele Organice.

5.Administrația socialistă-cuprinde perioada 23 august 1944-22 decembrie 1989.

Această perioadă a cuprins două etape:

- etapa 23 august 1944 - 30 decembrie 1947 în care, prin măsurile politice de stânga s-a pregătit terenul pentru trecerea la cea de-a doua etapă.

- Etapa 30 decembrie1947 - 22 decembrie 1989, când în România a fost instaurată dictatura totalitară de extremă stânga respective dictatura comunistă.

6.Administrația de tranziție-de după 22 decembrie 1989 până la integrarea României în Uniunea Europeană.

Istoria administrației publice înseamnă trecutul, prezentul și viitorul poporului roman, înseamnă conștiința morală, politică și juridică, precum și instituțiile aferente acestora, din comuna primitive și până astăzi.

Pentru a evidenția sfera administrației publice din Români am ales să fac o prezentare comparată între sistemul administrativ francez și sistemul administrativ din societatea românească.

SFERA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE DIN FRANȚA

Franța se caracterizează printr-un înalt grad de centralizare administrativă, cu rădăcini puternice în istoria țării, care nu numai că s-a păstrat dar a și evoluat atât în perioada lui Napoleon cât și în perioadele ce au urmat.

Vom vorbi despre administrația publică centrală a Franței și vom enunța faptul că această țară “are o structură ierarhică și o alcătuire bicefală”.Aici președintele republicii este cel care îl numește pe primul ministru, iar la propunerea acestuia din urmă numește și revocă pe ceilalți membrii ai guvernului în funcțiile lor executive.

Tot președintele semnează ordonanțele și decretele adoptate în urma dezbaterilor în guvern, de regulă contrasemnate de premier și, eventual de miniștri de resort(miniștrii dintr-un anumit sector)numește în funcții civile și militare de stat.

În ceea ce privește guvernul francez, acesta are rolul de a conduce politica națională, dispunând de administrație și de forța armată, răspunzând în fața parlamentului. Primul ministru conduce activitatea guvernului și răspunde pentru activitatea acestuia în fața Adunării Naționale, putând delega unele atribuții ale sale miniștrilor din subordine, iar, uneori, în mod excepțional poate prezida ședințele guvernului.

Guvernul are o competență de reglementare (acte cu caracter reglementar) deosebit de largă în condițiile în care, prin Constituție, Parlamentul are atribuții legislative strict delimitate (art.34), ceea ce înseamnă că poate interveni în orice domeniu care nu intră în sfera de atribuții rezervate expres puterii legiuitoare, emițând decrete.

Pe de altă parte este Administrația publică în teritoriu aceasta fiind formată din administrația publică locală și din structurile teritoriale ale administrației publice centrale. Administrația publică locală este compusă din 21 regiuni , 96 departamente și 3621 comune iar administrația centrală își exercită puterea indirect prin intermediul a 26 de servicii publice deconcentrate, constituite la nivel teritorial, aparținând ministerelor și altor autorități naționale de resort.

Unitățile administrativ-teritoriale reprezintă colectivități locale, de nivel diferit, cu statut propriu ce exercită multiple atribuții expresie a autonomiei locale și a descentralizării având o natură administrativă, stabilite conform legii, și garantată constituțional (art. 72/1,2).