Autoritățile executive și rolul lor în guvernările locale

INTRODUCERE

Sfârșitul secolului s-a caracterizat prin schimbări majore la nivelul organizării și funcționării administrației publice. Descentralizarea și autonomia locală reprezintă principii în jurul cărora gravitează sistemele administrative. Țări aflate în plin proces de tranziție, așa cum este și România, se caracterizează prin măsuri luate în direcția unei reale autonomii la nivelul administrației locale și o descentralizare administrativă a unor servicii publice. În majoritatea statelor implementarea politicii de descentralizare s-a dovedit a fi una sinuoasă și nu lipsită de obstacole.

Conform Constituției României “administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice“. Principiul autonomiei locale are în vedere organizarea și funcționarea administrației publice locale pornind de la “dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale, de a rezolva și gestiona în nume propriu și sub responsabilitatea lor, o parte importantă a treburilor publice, în folosul colectivităților locale pe care le reprezintă“, autoritățile administrației centrale, potrivit principiului subsidiarității, intervenind dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii nu pot fi realizate de autoritățile locale.

Noțiunea de autoritate exprimata, in opinia lui Ion Deleanu, atât ideea de forță, putere de a comanda, de a dispune si de a impune, cat si cadrul instituțional prin care aceasta idee se materializează, se obiectivizează sau se exprima printr-un sistem de prerogative atribuite instituțiilor guvernării.

Autoritatea administrativa își îndeplinește rolul, cu ajutorul unor organe alcătuite in ultima analiza din persoane fizice sau din grupări de persoane fizice. Acestea decid in numele autorității administrative, fiecare având o sfera de atribuții proprii in virtutea cărora decid, executa si supraveghează executarea legii ori ale propriilor lor decizii. Astfel sunt: miniștrii, prefecții, consiliile locale, cele județene si primarii, etc. Totalitatea acestor organe constituie administrația, termen sinonim cu acela de autoritate administrativa.

Democrația în cadrul unui stat de drept depinde substanțial de modul de organizare și funcționare a autorităților administrației publice locale. Eficiența reală a democrației pe acest segment depinde, la rândul său, atât de calitatea legislației în materie, de gradul de fundamentare științifică a acesteia, cât și de cercetarea implementării ei în practica activității autorităților locale. Cercetarea situației în domeniu se impune cu atât mai mult în cazul în care administrația publică locală se află într-un îndelungat și complex proces de democratizare .

I. CARACTERISTICI GENERALE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Administrația publică reprezintă o parte a procesului politic, dobândește un rol important în formularea politicilor publice și caută mijloace de implementare a valorilor publice în societate.

Administrația publică are ca obiect realizarea valorilor politice care exprima interesele generale ale societății organizate în stat și care sunt formulate în legi de către organele puterii legiuitoare, precum și executarea hotărârilor judecătorești, date în temeiul legii. Ea fiind o activitate în principal organizatorică are poziția de intermediar între planul conducerii politice și planul unde se realizează valorile politice, deciziile politice. Această caracteristică nu exclude activitatea de conducere în administrația publică - ca activitate creatoare - ci, dimpotrivă, o presupune la anumite dimensiuni și în cadrul unor limite.

Astfel, se poate aprecia că activitatea de conducere realizată de către administrația publică se desfășoară la un nivel subordonat, inferior conducerii realizate prin Parlament, dar superior conducerii ce se realizează la nivelul regiilor autonome sau societăților comerciale care au drept obiect activități productive de prestări servicii sau social-culturale, în calitate de producători direcți ai valorilor materiale si spirituale.

Conform Constituției , România este un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil ce se organizează potrivit principiului separației și echilibrului celor trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească.

Separația puterilor - constituie un principiu fundamental al statului de drept, el se deduce din întreaga economie a textelor din Constituție și legile organice, din distribuția competențelor și atribuțiilor între autoritățile publice .

În virtute acestui principiu, celor trei puteri le corespund categorii diferite de autorități publice, și anume: puterea legislativă se exercită prin Parlament; puterea executivă prin Președinte, Guvern, autorități administrative centrale și locale, iar puterea judecătorească prin Curtea Supremă de Justiție, Curții de Apel, tribunale și judecătorii.

Este bine să menționăm ca diviziunea, în cele trei puteri, respectiv în cele trei categorii de autorități publice, nu trebuie apreciată ca având caracter rigid, în sensul că activitatea fiecăreia are loc separat, ruptă total de celelalte. Dimpotrivă, între ele există zone de interferență, de colaborare sau de control reciproc.