Managementul performanței - Indicatori de măsurare a performanței în sectorul public

Managementul performanței poate fi definit ca procesul de comunicare a scopurilor și obiectivelor organizatorice ale tuturor părților implicate, stabilind ținte de performanță pentru a măsura gradul în care aceste scopuri și obiective au fost atinse, și pentru a se asigura că toată această activitate reprezintă baza pentru îmbunătățirea continuă.

Pentru a gestiona performanța, cei care deleagă sarcini managerilor de servicii publice, trebuie să le spună managerilor ce criterii vor fi utilizate pentru a evalua performanțele acestora. În serviciile publice în mod normal, astfel de criterii se referă la cei trei E (economie, eficiență și eficacitate).

În dezvoltarea unui sistem de management al performanței merită să fie luate în considerare întrebările:

1. De ce se măsoară performanța?

2. Cine ar vrea să știe?

3. Ce ar trebui să fie măsurat?

4. Cum ar trebui să fie măsurat?

Mayston sugerează opt obiective pentru managementul performanței:

- Clarificarea obiectivelor organizației;

- Indicarea zonelor potențiale pentru economii de costuri;

- Permiterea utilizatorilor să fie informați atunci când fac alegerile;

- Evaluarea rezultatelor finale care rezultă din organizarea activităților;

- Indicarea a cât de bine diferitele servicii contribuie la anumite domenii de politică;

- Indicarea unor standarde de performanță, atunci când se licențiază sau contractează servicii privatizate ;

- Stabilirea nivelurilor serviciilor celor mai eficiente;

- Atragerea de investigații suplimentare pentru a îmbunătăți calitatea;

Prezentarea opiniilor autorilor

Norman Flynn în lucrarea intitulată “Public Sector Management” afirmă că odată ce s-a stabilit că o serie de rezultate reprezintă obiectivele organizației, se pune întrebarea cum pot fi măsurate realizările sale. Pentru aceasta sunt două abordări:

Prima este aceea de a căuta un indicator global cum ar fi schimbările de calitate a vieții ca urmare a unui serviciu, cum ar fi o intervenție în sănătate sau o îmbunătățire a mediului.

A doua este aceea să se pornească printr-o întâlnire cu serviciul individual si să se înceapă o discuție între furnizor și beneficiari despre ce rezultate așteaptă aceștia din urmă de la serviciu.

Odată ce problema definirii rezultatelor dorite a fost rezolvată, se pune o a treia problemă: organizația trebuie să evalueze cum pot atinge cel mai bine aceste rezultate. Aici distincția între politică și management nu este clară. Politicienii pot decide asupra serviciilor ce vor fi furnizate, cum ar fi politica justiției penale, faptul că educația ar trebui să aibă loc într-o categorie specială în instituție sau că tratamentul de sănătate ar trebui să ia o formă particulară. După ce aceste decizii s-au luat, managerii trebuie să le implementeze. Oricum, politicile însele pot avea un impact puternic asupra rezultatelor prin modul în care serviciul este condus.

Acest aspect al managementului performanței este procesul de evaluare a politicilor. Acest lucru ar putea implica studii științifice asupra impactului intervențiilor medicale, metodelor de predare, tratamentul persoanelor condamnate pentru crimă.

Implică de asemenea să se trateze cu opiniile politicienilor despre ce merge și ce nu merge.

Evaluarea are două aspecte. Primul aspect este să se găsească ceea ce merge bine în producerea rezultatelor dorite. Într-adevăr acest lucru ar putea fi birocratic. Deși profesioniștii pot continua să pretindă că doar ei știu ce merge, deoarece doar ei au antrenamentul și experiența de apreciere, metodele științifice empirice pot aduce rezultate care permit oamenilor, alții decât profesioniștii, să folosească propriile aprecieri asupra politicii alegerilor .

Cel de-al doilea aspect este cel al preferințelor pe care beneficiarii serviciilor le au pentru diferite servicii.