Amendamente Utilizate în Viticultura Ecologică

Capitolul I

Introducere

1.1. Definiţia şi conţinutul viticulturii

Viticultura este o ştiinţă aplicativă care studiază însuşirile morfologice, biologice şi măsurile tehnologice de cultivare a viţei de vie, cu scopul de a stabili tehnologii moderne de cultură, care să asigure producţii mari şi de calitate superioară.

Termenul de viticultură provine din cuvintele latineşti “vitis”, care înseamnă viţă de vie şi “cultura”, care înseamnă îngrijire, cultivare.

Ca ştiinţă biologică, viticultura studiază: originea şi evoluţia viţei de vie, morfologia, anatomia, biologia şi fiziologia, relaţiile viţei de vie cu factorii de mediu, etc. Toate aceste aspecte alcătuiesc bazele biologice ale viticulturii şi ajută la fundamentarea tehnologiilor de cultură a viţei de vie.

Ca ştiinţă tehnologică, viticultura abordează diferitele aspecte teoretice şi practice care primesc cultura viţei de vie, cum ar fi: tehnologiile de obţinere a materialului săditor viticol, înfiinţarea plantaţiilor viticole, sistemele de cultură şi formele de conducere a viţelor, tehnologiile de întreţinere a plantaţiilor viticole.

Ca ştiinţă, viticultura s-a format prin sec. al XVIII-lea şi s-a dezvoltat foarte mult în sec. XIX-XX odată cu celelalte ştiinţe biologice, tehnice şi economice.

1.2. Agricultura ecologică(biologică) – obiective şi principii

Termenul de agricultură biologică este utilizat în limba franceză italiană, portugheză, termenul de agricultură ecologică în limba germană, spaniolă, daneză, cel de agricultură organică în limba engleză.

În secolul nostru, practicarea agriculturii convenţionale s-a realizat sub influenţa factorilor socio-economici, a dezvoltării explozive industriale, a disponibilităţilor chimice şi mecanice, conducând la o serie de schimbări radicale:

- productivitate ridicată;

- excedent de producţie, în multe ţări;

- pierderea fertilităţii solurilor;

- înlocuirea metodelor bio de protecţie, cu cele chimice;

- dezechilibre biologice;

- degradarea mediului ambiant.

Agricultura biologică reprezintă o metodă de producţie care integrează cunoştinţele tradiţionale cu progresul ştiinţei din toate domeniile agronomice, principalul său obiectiv constituindu-l protejarea biosferei şi a resurselor planetei. Conform acestui principiu, sunt excluse substanţele de sinteză (îngrăşămintele chimice, pesticidele şi erbicidele), acţiunile preventive constituind principala armă de luptă împotriva bolilor, dăunătorilor şi buruienilor.

Agricultura biologică conduce la:

• reducerea considerabilă a risipei prin:

- folosirea diferitelor rotaţii de cultură;

- fixarea azotului atmosferic de către leguminoase;

- reciclarea reziduurilor organice;

• ameliorarea bilanţului energetic al producţiei prin:

- consumarea unei cantităţi superioare de energie solară;

- utilizarea de cantităţi mici de energie fosilă;

• utilizarea pe scară largă a elementelor şi principiilor combat cm

• menţinerea stării de sănătate a culturilor prin:

- luarea în cultură a soiurilor rezistente;

- folosirea rotaţiilor diversificate;

- abordarea tehnicilor de luptă biologică;

- utilizarea substanţelor naturale;

- folosirea agrotehnicilor culturale adecvate;

• optimizarea nivelului de trai al populaţiei din zonă, prin crearea unor locuri de muncă, respectiv diminuarea şomajului.