Caracterizarea Tehnologică Standardele de Comercializare și Condițiile de Valorificare la Specia Banane

CAPITOLUL 1 – CARACTERIZAREA MORFOLOGICĂ ŞI TEHNOLOGICĂ A BANANIERULUI

( Musa sapientum L., fam. Musaceae )

1.1. Caracterizare botanică

Bananierul sau bananul este cea mai importantă specie pomicolă din zona tropicală, fiind deosebit de apreciat pe plan mondial. Genul Musa L. cuprinde peste 80 de specii originare din Asia de Sud şi Asia de Sud-Est (India, Indochina, Malaiezia, China de Sud) dintre care unele sunt frecvent cultivate în regiunea inter-tropicală pentru fructele lor deosebit de gustoase (M. Paradisiaca, M. cavendish), a seminţelor mari, comestibile, ca plante textile (M. textilis), dar majoritatea sunt folosite în scop ornamental (M. Basjoo Sieb, M. Rosacea Jacq etc.).

De- a lungul timpului, unele specii prin hibridări naturale şi mutaţii au dat naştere la forme noi. De exemplu, specia diploidă Musa acuminata reprezintă genomul a numeroase clone diploide (bananul smochină), cu fructe foarte dulci, aromate, dar şi hibrizi triploizi (M. sapientum L.,M. cavendish) care constituie baza sortimentului cultivat pentru export, fructele fiind gustoase, parfumate, bogate în glucide şi lipsite de seminţe.

Bananierul este o specie monocotiledonată, ierboasă, perenă, viguroasă, cu înălţimea de 3-9 m. Sistemul radicular este reprezentat printr-un rizom subteran, puternic dezvoltat, voluminos, suculent, cu greutatea de 10-20 kg, în care sunt depozitate substanţe de rezervă. De pe rizom se formează numeroase rădăcini adventive, răspândite radiar în sol, majoritatea fiind situate la adâncimea 20-70 cm. Mugurii adventivi ai rizomului evoluează în drajoni care devin apoi tulpini florifere. Un rizom poate forma în timpul vieţii sale 150 de drajoni (soiul Poyo), până la 380-600 (soiul Seredy), care constituie un valoros material săditor.

Tulpina este falsă, aparentă (pseudotulpină), formată din vaginele bine dezvoltate ale frunzelor, care se suprapun concentric,iniţial în jurul unei tulpini subterane, sunbţiri. La o plantă se lasă în general 1-3 tulpini productive, care după fructificare se usucă.

Frunzele sunt alterne, foarte mari, cu teci lungi, cilindrice, se acoperă strâns una pe alta, formând pseudotulpina plantei, deasupra căreia se continuă cu un peţiol gros, lung de 30-50 cm şi un limb simplu, gigant (2-4 m lungime şi 0,6-0,9 m înălţime) de culoare verde deschis, penat nervat. Nervurile secundare sunt paralele şi aproape perpendiculare pe cea principală,fapt ce permit franjurarea limbului de către vânt, fără ca fâşiile formate să se usuce. Această particularitate este consideratăca o adaptare la vânturile puternice, care altfel ar desrădăcina plantele. Pe o tulpină se formează succesiv 30-40 de frunze, dintre care numai 10-15 bucăţi terminale sunt active, cele bazale uscându-se concomitent cu apariţia celor tinere. Frunzele apar la un interval de 6-17 zile, în funcţie de condiţiile climatice,suprafaţa foliară a unei plante fiind de până la 92 m2. Vernaţia sau prefoliaţia, adică modul în care se prezintă frunza în mugur, este convolută, cu limbul răsucit în formă de ţigară.

Inflorescenţa apare în vârful pseudotulpinilor în vârstă de 7-9 luni în ţinuturile tropicale şi de până la 18 luni în cele subtropicale. Ea se formează din mugurul terminal al tulpinei subterane şi creşte prin tubul alcătuit de tecile frunzelor (în centrul tulpinei false), având un peţiol lung, neted, neramificat, care urcă până deasupra coloanei de frunze. Inflorescenţa este spiciformă, spadice nutant, la început acoperită cu bractei verzi sau roşii- violacei. Pe măsură ce florile se dezvoltă, bracteele se curbează spre exterior, începând cu cele bazale. Bananul are cea mai mare inflorecenţă, însumând până la 19.000 de flori, unisexat monoice şi hermafrodite, sterile. (figura 1.1)