Comuna Hoghuz

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Agronomie
Conține 2 fișiere: docx, pptx
Pagini : 36 în total
Cuvinte : 5806
Mărime: 2.61MB (arhivat)
Publicat de: Alis Trandafir
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Fintaneru Gina

Extras din proiect

Caracteristici geografice ale comunei:

Relief (forme, pondere – suprafaţă etc.);

Suprafața comunei este de 17.416,00 ha.

Teritoriul comunei Hoghiz este situat în zona central nordică a județului Brașov, în zona Rupea, în care orașul Rupea este centrul polarizator.

Din punct de vedere geografic și geomorfologic teritoriul administrativ al comunei Hoghiz se situează în extremitatea nord – estică a Bazinului Transilvaniei în zona de întrepătrundere a acestuia cu masivul muntos al Persanilor. Urmare a așezării sale geografice, teritoriul administrativ al comunei Hoghiz se caracterizează printr-un pronunţat caracter de variabilitate a aspectului sau geomorfologic. Întregul său teritoriu se găsește pe partea stânga a râului Olt, iar aspectul sau geomorfologic este strâns legat de evoluţia acestui curs de apă. Teritoriul comunei Hoghiz constituie din punct de vedere geomorfologic zona de întrepătrundere a două mari forme de relief si anume zona montană si zona depresionară, aceasta intrând pe partea dreapta a Oltului in contact cu podişul Hartibaciu. Cea mai mare parte a teritoriului comunei este cuprinsă în cadrul zonei montane reprezentată prin versanţi cu expuneri diferite și pante care variază în limite foarte largi (de la 15-20% până la 80-100%).

Zona montană aferentă comunei Hoghiz aparţine masivului Persani, respectiv versanţilor săi nord – vestici. In cadrul zonei montane se individualizează o serie de vârfuri cu aspect conic suprafeţe relativ netede, platouri destinate păşunatului și văi înguste, iar la poalele sale, înaintând spre albia Oltului, se întâlnesc o serie de fâneţe care dantelează depresiunea si creează o serie de golfuri.

A doua unitate morfostructurală pe care se desfăşoară teritoriul comunei Hoghiz o constituie zona depresionară.

În cadrul zonei depresionare se individualizează Depresiunea Făgăraşului, Depresiunea Bogata – Racoş și Depresiunea Lupșei. Marea unitate geografică cunoscută sub numele de Depresiunea Făgăraşului (Țara Făgăraşului) se extinde de la Hoghiz și până la intrarea râului în defileul de la Turnu Roşu.

Dintre localitățile aferente comunei Hoghiz în cadrul zonei depresionare a Țării Oltului, localitățile Hoghiz, Fântâna și Cuciulata își extind vetrele de sat pe formațiunile coluvial sedimentare ale acesteia.În zona la care ne referim, depresiunea Făgăraşului se caracterizează prin conturul său deosebit de dantelat și printr-o extinsă luncă inundabilă care face trecerea spre terase uneori imperceptibile și prin apariţia sporadică în masa depozitelor sale a unor formaţiuni eruptive, acestea reprezentând mărturie pentru faptul că în timp în cadrul zonei depresionare au fost înglobate zonele mai coborâte ale versanţilor.

Îndreptandu-și apele spre albia Oltului, Valea Lupșei a creat un culoar de eroziune cu aspect depresionar în care s-a amplasat localitatea cu același nume.

Depresiunea Bogata - Racoș reprezintă continuarea spre nord-est a Țării Oltului. Această microdepresiune drenată de apele Oltului se caracterizează printr-o extinsă luncă inundabilă și prin terase ce se dezvoltă mai mult pe partea stângă a râului. Pe terasele medii și superioare pe care le lasă râul în această microdepresiune se extind vetrele satelor Bogata și Dopca.

Caracteristic pentru întreaga zonă depresionară a comunei Hoghiz este faptul că trecerea de la munte spre lunca Oltului se face prin intermediul colinelor submontane care, împreună cu terasele, constituie o zonă piemontană cu aspect de amfiteatru.

- clima predominantă (temperatură, umiditate etc.);

Teritoriul comunei Hoghiz se bucură de un climat continental, cu veri răcoroase și ierni reci, cu precipitații abundente în tot timpul anului.

Vânturile cele mai frecvente urmăresc direcțiile principalelor cursuri de apă, îndeosebi pe aceea a luncii Oltului.

- principalele tipuri de sol predominante

Condițiile naturale de sol, clima, umiditatea și substrat geologic, au determinat formarea și evoluția mai multor tipuri de sol.

Solurile podzolice sau brune gălbui de pădure sunt solurile cele mai evoluate formate pe depozite piemontane vechi (miocene) și pe depozite piemontane noi (cuaternare).

Pe terasele mai joase solurile podzolice sunt asociate cu solurile brune.

Solurile din lunca Oltului s-au dezvoltat în cea mai mare parte pe depozite stratificate, predominând adesea carbonatele, iar pe văile care coboară din munți depozitele sunt grosiere și lipsite de carbonați.

Acolo unde nivelul pânzei freatice este mai aproape de suprafață au luat naștere soluri aluvionare – gleizate și puternic humifere și soluri aluviale pseudo-gleizate, necesitând lucrări de înlaturare a excesului de umiditate.

Pe terenurile în pantă, defrișările au favorizat acțiunea de eroziune și de degradare a solului, iar pe alocuri, unde substratul este argilos, în perioadele cu regim hidric excedentar se produc alunecări de teren.

Evoluția solurilor de pe teritoriul comunei Hoghiz a fost influențată pe de o parte de intervenția omului – defrisarea vegetației forestiere și folosirea terenurilor pentru agricultura iar pe de alta parte de procesul de eroziune.

Preview document

Comuna Hoghuz - Pagina 1
Comuna Hoghuz - Pagina 2
Comuna Hoghuz - Pagina 3
Comuna Hoghuz - Pagina 4
Comuna Hoghuz - Pagina 5
Comuna Hoghuz - Pagina 6
Comuna Hoghuz - Pagina 7
Comuna Hoghuz - Pagina 8
Comuna Hoghuz - Pagina 9
Comuna Hoghuz - Pagina 10
Comuna Hoghuz - Pagina 11
Comuna Hoghuz - Pagina 12
Comuna Hoghuz - Pagina 13
Comuna Hoghuz - Pagina 14
Comuna Hoghuz - Pagina 15
Comuna Hoghuz - Pagina 16
Comuna Hoghuz - Pagina 17
Comuna Hoghuz - Pagina 18
Comuna Hoghuz - Pagina 19
Comuna Hoghuz - Pagina 20
Comuna Hoghuz - Pagina 21
Comuna Hoghuz - Pagina 22
Comuna Hoghuz - Pagina 23
Comuna Hoghuz - Pagina 24

Conținut arhivă zip

  • Comuna Hoghuz
    • Comuna Hoghuz.docx
    • Comuna Hoghuz.pptx

Ai nevoie de altceva?