Creditul cumpărător și creditul furnizor

CREDITUL BANCAR- INTRODUCERE

O definiţie mai cuprinzătoare a creditului este dată în documentele Băncii Centrale Europene: ”reprezintă relația bănească între o persoană fizică sau juridică numită creditor, care acordă unei alte persoane numită debitor, un împrumut în bani sau care vinde mărfuri/servicii pe datorie, în general cu o dobândă stabilită în funcție de riscul pe care și-l asumă creditorul sau de reputația debitorului”.

În România, definiția oficială a creditului este redată în Legea nr. 58/1998 republicată – Legea bancară, astfel: ’’Creditul reprezintă orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum și la plată unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă, sau orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plată unei sume de bani.’’

Creditul, ca și moneda este o categorie economico-financiară creată pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb .

ETAPE GENERALE ALE CREDITĂRII

Studierea situației economico-financiare a firmei care solicită credit

Situația clientului constituie un element extrem de important în ceea ce privește decizia de a i se acordă creditul. În acest scop, banca va căuta să studieze toate aspectele atât din punct de vedere obiectiv, cât si subiectiv.

Astfel, vor fi analizate:

• dacă conducerea firmei solicitatoare își administrează în mod eficient mijloacele financiare proprii și împrumutate și dacă apelează la creditul bancar supus analizei pe motive bine întemeiate;

• situația producției și asigurarea desfacerii prin contracte ferme încheiate din timp;

• dacă are imobilizări constând în: stocuri de marfă cu mișcare lentă, fără mișcare și greu vandabile; stocuri supranormative de materii prime, materiale auxiliare, piese de schimb, semifabricate, etc; clienți și debitori neîncasați în durata de circuit bancar a documentelor, în EURO măriți și chiar prescriși; volumul furnizorilor și creditorilor neachitați; soldul sumelor datorate statului pe impozite și taxe și devenite exigibile, TVA, etc;

• starea reală a mijloacelor fixe și stadiul amortizării lor, vechimea în funcțiune, clasări/ declasări, în conservare, gradul de modernizare a acestora, volumul amortizărilor(ca element de costuri), starea investițiilor în curs de realizare, etc;

• gradul de solvabilitate: disponibilitățile în numerar și în conturile curente bancare, eventuale credite restanțe, volumul producției, al desfacerii și volumul profitului realizat.

In concepția băncii comerciale, creditul nu trebuie să constituie pentru solicitator un scop în sine, ci un mijloc de suplimentare a surselor deja existente în patrimoniul întreprinderii și nu ca un element de bază. Creditul trebuie să fie motivat de extinderea și difersificarea activității, de implementarea unei tehnologii moderne, de achiziționarea unor materii prime, materiale, mașini-utilaje etc, destinate producției și respectiv creșterii produciței pentru export (de exemplu), pentru care sunt premise de încheiere a unor contracte, etc.

Garantarea creditului

Garantarea creditului de către firma solicitatoare este o problema esențială aflată în atenția bancherului, care va căuta să evite orice risc care ar prejudicia interesele băncii. Prin garanția care se constituie se urmărește atât încasarea integrală a creditului la scadentă (în cazul creditului pe termen scurt) sau a ratelor (în cazul unui credit pe termen mijlociu sau lung), cât și a dobânzilor aferente, a comisionului, spezelor bancare etc.

Garantarea creditelor, în economia de piață, se realizează, în principal, prin gaj și ipoteca. In funcție de bănci sau de zone geografice, creditele mai pot fi garantate prin:

• warrant, inclusiv cum există în Franța: warantul agricol, hotelier și petrolier;

• cauțiuni (depozite) în lei sau în valută având indicația în mod expres de garantare a creditului acordat de bancă;

• scrisori de garanție emise de alte bănci sau instituții financiare și de credit din țară ori străinătate, agreate de bancă cu care se negociază creditul;

• cesionarea în favoarea băncii respective a unor mijloace bănești, până la valoarea totală a creditului, inclusiv dobândă, comisionul și spezele bancare, mijloace bănești care vor fi realizate de firma solicitatoare de credit din activitatea sa economică și care sunt concretizate prin acreditive documentare comerciale, irevocabile, domiciliate, de preferință la bancă ce acordă creditul, scrisoare de garanție bancară a unei bănci agreate de bancă împrumutătoare;

• cesionarea drepturilor bănești provenite din asigurarea bunurilor mobile și imobile ale firmei care solicită împrumutul;

• cesionarea instrumentelor de plată și de credit, respectiv a efectelor de comerț (cambii sau trate acceptate, precum și bilete la ordin și cambii avalizate), ca și cecuri certificate cu scadență la termen (prin certificare, banca blochează suma din contul curent bancar al trăgătorului);

• acreditive stand by etc.

Gajul

In economia de piață, inclusiv în economia noastră de tranziție, gajul constituie unul din principalele instrumente de garantare a creditelor.

Gajul reprezintă o garanție formată din bunuri mobile și care este constituită în mâinile creditorului sau ale unui terț, pentru asigurarea îndeplinirii de către debitor a unor obligații de valoare în general redusă.

In comerțul internațional se practică gajarea contractelor de export, în vederea obținerii de credite destinate îndeplinirii obligațiilor asumate de semnatarul unui contract. Gajul mai poate fi constituit din acțiuni, obligațiuni sau alte titluri de valoare aflate în proprietatea legală a solicitatorului unui credit, precum și bunurile sale mobile, nu numai ale firmei.

Gajul se poate prezenta sub doua forme: cu deposedare sau fără deposedare, respectiv sub remiterea bunurilor mobile băncii creditoare, ori cu rămânerea acestor bunuri în custodia celui care gajează.