Evidența unei echipe sportive

ARGUMENT

În activitatea de educație fizică și sport principalul mijloc de atingere a obiectivelor este exercițiul fizic. Actele și acțiunile motrice pe care studenții trebuie să le însușească se exersează pe baza unor reprezentări. În funcție de gradul de instruire, elevii au aceste reprezentări sau trebuie să și le formeze plecând de la o demonstrație practică. În domeniul nostru nici o exprimare, oricât de sugestivă sau elevată ar fi, nu are valoarea demonstrației actului motric.

De aceea, este important că informațiile transmise astfel să fie cât mai corecte din punct de vedere tehnic. Această demonstrație va fi urmată de execuțiile elevilor, care se vor constitui astfel în principala sursă de informații nonverbale din lecțiile de educație fizică. Profesorul va corectă și va îndruma mișcările neconforme modelului. Aceste corectări se fac, atunci când este posibil, și prin atingerea subiectului. Contactul nemijlocit va folosi canalul tactil pentru a aduce un plus de informație și a înlesni învățarea.

Acest mod de interacțiune este specific educației fizice și este acceptabil în contextul dat. Într-o altă situație, această atingere ar reprezenta o violare a spațiului intim sau o atingere a statutului persoanei.

Predominanța verbală sau nonverbală a comunicării dintre profesor, pe de o parte, și studenți, pe de altă parte, este dependentă și de gradul de instruire al celor din urmă. În lecțiile de învățare sau cu grupele de începători, predominantă este comunicarea nonverbală, atenția studenților fiind focalizată pe demonstrația actului motric ce urmează a fi învățat. Prin demonstrarea actelor și acțiunilor motrice se va urmări transmiterea de informații corecte despre acuratețea, coordonarea, viteză, tempoul și fluența mișcării.

O demonstrație corectă creează premisele formării unei reprezentări corecte și ale unei învățări eficiente. În acest stadiu al învățării o imagine corectă valorează cât o mie de cuvinte. În stadiul consolidării deprinderilor motrice, predominantă devine comunicarea verbală. Profesorul oferă explicații și face corectări pornind de la informațiile oferite de execuțiile studenților.

Cu cât crește nivelul de instruire, cantitatea de informații provenită de la profesor scade, iar sursă devine studentul și execuțiile sale. Aceste informații vor fi cu atât mai relevante cu cât subiectul are deprinderea de a-și verbaliza senzațiile și trăirile din timpul efortului, pentru că apoi să le poată interpreta și aprecia împreuna cu profesorul. În momentele de joc din lecțiile de educație fizică și în competițiile sportive oficiale, limbajul specific este un cod de gesturi și semnale vizuale și auditive, marcaje și culori cu rol de comunicare, reglare și sincronizare a acțiunilor motrice. În aceste situații, comunicarea nonverbală există că formă de comunicare de sine stătătoare la fel că în cazul pantomimei sau limbajului surdomuților.

Acest cod de comunicare are avantajul că, odată cunoscut, poate fi transmis la distanță mai mare și în timp mai scurt decât vorbirea; el poate fi înțeles indiferent de limba pe care o vorbesc competitorii, arbitrii sau spectatorii într-un timp de patru ori și jumătate mai mic decât echivalentul în cuvinte al regulilor aplicate.

Se asigură, astfel, fluența competiției sau a jocului, întreruperile determinate de încălcarea regulamentului fiind reduse la minim. Stilul de comunicare ales de profesor va determina climatul de desfășurare al lecțiilor.

Un climat de lucru deschis inspiră încredere, plăcerea de a exersa și îi încurajează pe studenți să contribuie la menținerea lui. Un comportament inflexibil, permanent autoritar sau o atitudine suspicioasă și critică va determina un climat sumbru și o atitudine defensivă din partea studenților.

Specialiștii afirmă că într-o situație afectivă pozitivă, informațiile sunt mai ușor reținute, pe când în condiții de stres, frică, efort excesiv, neplăcere, este facilitată inhibiția și uitarea rândul lor, prin atitudinea lor pozitivă, neutră sau negativă, favorizează sau frânează comunicarea, sporesc sau anulează efectele demersului didactic.

Prin observarea acțiunilor elevilor și a elevilor în acțiune, completată printr-o comunicare efectivă, putem decela motivele care le determină comportamentul, ce anume valorizează și ce le oferă satisfacție. Aceste informații pot ajută la construirea unui feedback adecvat fiecărei situații și orientat spre atingerea, de o manieră eficientă, a obiectivelor instructiv-educative.

CAPITOLUL I

1. GENERALITĂȚI

Echipa este o unitate alcătuită dintr-un număr relativ restrâns de persoane, 2-3 până la 25-30, care se află în relații de comunicare, colaborare, apreciere etc. și care au un scop comun în vederea căruia se organizează stabilind norme specifice de conduită.

Echipa prezintă o anumită dinamică, grad de coeziune (moral și spiritual de grup), tipuri de interacțiuni, un sistem de comunicație direct interpersonal, prezintă fenomene, de autoritate și de dependență grupală, de presiune a grupului, procese de con ducere etc, care-1 definesc și-1 diferențiază de altele.

Echipa trebuie înțeleasă ca sistem, cu o organizare internă ierarhizată care implică interacțiunea elementelor componente, me canisme de reglaj și autoreglaj, integritate. În cadrul echipei in dividul este „atom social", cu caracter de subiect, pentru că alege sau respinge, și de obiect, pentru că este ales, respins sau rămâne indiferent pentru alții.

În cele mai multe studii asupra echipei în sport s-a cer cetat sistemul relațiilor preferențiale, dinamica lor și, ca un aspect major, coeziunea în cadrul grupului, precum și procesele de con ducere, tipologia liderilor.