Importanța managementului resurselor umane în domeniul sănătății

1. Importanța managementului resurselor umane în domeniul sănătății: un context global

1.1 . Definirea resurselor umane în îngrijirea sănătății.

În cadrul multor sisteme de îngrijire a sănătății din întreaga lume, o atenție sporită se concentrează asupra managementului resurselor umane (MRU). Mai exact, resursele umane sunt unul dintre cele trei principii de intrare în sistemul de sănătate, celelalte două intrări majore fiind capital fizic și consumabile.

Resursele umane, atunci când se referă la asistența medicală, pot fi definite ca fiind diferitele tipuri de personal clinic și neclinic responsabil pentru intervenția în sănătate publică și individuală. Întrucât este, probabil, cel mai important aport al sistemului de sănătate, performanța și beneficiile pe care le poate furniza sistemul depind în mare măsură de cunoștințele, abilitățile și motivația acelor indivizi responsabili de furnizarea de servicii de sănătate .

Pe lângă echilibrul dintre resursele umane și resursele fizice, este, de asemenea, esențial să se mențină un amestec adecvat între diferitele tipuri de promotori de sănătate și îngrijitori pentru a asigura succesul sistemului. Datorită diferențelor lor evidente și importante, este necesar să fie gestionat și gestionat foarte diferit capitalul uman de capitalul fizic. Relația dintre resursele umane și îngrijirea sănătății este foarte complexă și merită o examinare și un studiu mai aprofundat.

Atât numărul, cât și costul consumabilelor pentru sănătate (medicamente, proteze și echipamente de unică folosință) cresc în mod astronomic, ceea ce la rândul său poate crește drastic costurile asistenței medicale. În sistemele finanțate din fonduri publice, cheltuielile din acest domeniu pot afecta capacitatea de a angaja și susține practicieni eficienți. Atât în sistemele finanțate de guvern, cât și în cele plătite de angajator, practicile Managementului Resurselor Umane trebuie dezvoltate pentru a găsi un echilibru adecvat al ofertei de forță de muncă și capacitatea acelor practicanți de a practica în mod efectiv și eficient. Un practicant fără instrumente adecvate este la fel de ineficient ca și instrumentele fără practicant.

2. Întrebări cheie și probleme referitoare la resursele umane în îngrijirea sănătății.

Atunci când examinăm sistemele de îngrijire a sănătății într-un context global, apar numeroase probleme și întrebări generale privind resursele umane. Unele dintre problemele de cea mai mare relevanță care vor fi discutate în detaliu includ dimensiunea, compoziția și distribuția forței de muncă din domeniul sănătății, problemele de formare a forței de muncă, migrația lucrătorilor din domeniul sănătății, nivelul de dezvoltare economică într-o anumită țară și factori sociodemografici, geografici și culturali.

Variația mărimii, distribuției și compoziției în cadrul forței de muncă este îngrijorătoare. De exemplu, numărul lucrătorilor medicali disponibili într-o țară este un indicator cheie al capacității țării respective de a furniza livrări și intervenții. Factorii care trebuie luați în considerare la stabilirea cererii de servicii de sănătate într-o anumită țară includ caracteristicile culturale, caracteristicile sociodemografice și factorii economici .

Pregătirea forței de muncă este o altă problemă importantă. Este esențial ca personalul cu resurse umane să ia în considerare compoziția forței de muncă din domeniul sănătății atât din punct de vedere al categoriilor de calificare, cât și al nivelurilor de formare. Sunt necesare noi opțiuni pentru educația și formarea continuă a lucrătorilor din domeniul sănătății pentru a se asigura că forța de muncă este conștientă și pregătită să răspundă nevoilor prezente și viitoare ale unei anumite țări. O forță de muncă competentă și instruită corespunzător este esențială pentru orice sistem de sănătate de succes.

Migrația lucrătorilor din domeniul sănătății este o problemă care apare atunci când se examinează sistemele globale de îngrijire a sănătății. Cercetările sugerează că mișcarea profesioniștilor din domeniul sănătății urmează îndeaproape tiparul migrației tuturor profesioniștilor, în sensul că mișcarea internă a forței de muncă către zonele urbane este comună tuturor țărilor. Mobilitatea forței de muncă poate crea dezechilibre suplimentare care necesită o mai bună planificare a forței de muncă, atenție la problemele salariale și alte recompense și o gestionare generală îmbunătățită a forței de muncă.

În plus față de stimulentele salariale, țările în curs de dezvoltare folosesc alte strategii, cum ar fi locuința, infrastructura și oportunitățile de rotație a locurilor de muncă pentru a recruta și reține profesioniști din domeniul sănătății, deoarece mulți lucrători din domeniul sănătății din țările în curs de dezvoltare sunt subplătiți, slab motivați și foarte nemulțumiți. Migrația lucrătorilor din domeniul sănătății este o problemă importantă a resurselor umane care trebuie măsurată și monitorizată cu atenție.