Monahismul la Locurile Sfinte

Argument

Tema pe care am ales-o mi se pare cât se poate de actuala nu numai pentru cei pe care îi numim nevoitori în întelesul restrâns, si ca sa zic asa „profesional”, al cuvântului – calugari si pustnici de pilda, ci în general pentru tot crestinul. Mai mult decât atât, actualitatea si contemporanitatea acestei teme ramân, în toate veacurile si în fiecare epoca, nemicsorate si aceasta prin însasi firea vietii în duh. Voi încerca sa vorbesc în aceasta lucrare desprinzâdu-ma de ce s-ar putea numi conditionare academica spre a nu da cuvantului meu un caracter intelectiv si abstract. Acesta si pentru ca în viata adevarata a Bisericii, teologia este înteleasa mai presus de toate ca vietuire (petrecere) în Dumnezeu.

Mi-am ales acesta tema „Monahismul romanesc la Locurile Sfinte” cu gândul ca pentru rugaciunile monahilor Dumnezeu sa se milostiveasca si pentru noi pacatosii si prin rugaciunile lor sa ne mantuim si noi. Monahismul este o componeta a vietii crestine si în aceeasi masura un dat constitutiv al Bisericii Neamului nostru. El a îndeplinit misiunea de a pastra si adânci trairea liturgica duhovniceasca si filantropica a Bisericii. De la începuturile sale, în primele veacuri crestine, monahismul a fost garantie a dreptei credinte, un model de normalitate. Monahismul ortodox nu este fondat pe un dualism ontologic, pe experienta negativitatii materiei si existentei în lume, pe ura de oameni si pentru necesitatea regasirii de sine a omului, a unificarii fiintei sale spirituale dispersate în lumea materiala si a progresului ascendent spre Dumnezeu Cel Unul în Treime.

Pentru calugari si pentru cei ce doresc viata calugareasca, manastirea este „tinda raiului” locul si mediu de nevointa ascetica, de purificare de patimi prin munca si rugaciune. Nu sunt putine ostenelile si încercarile pe care aceasta viata de purificare le scoate în fata nevoitorului, tinta îi ramâne mereu realizarea isihiei a linistii, a linistirii simturilor si a împartasirii de bucuria launtrica pe care o da prezenta Duhului Sfânt.

Pentru mine manastirea este o oaza de reculegere, de întarire în credinta. Manastirile sunt locuri înalte de închinare, iar crestinii se hranesc cu hrana cea duhovniceasca în aceste locuri. Dupa o întrerupere de o jumatate de secol datorita vitregiilor istoriei este voia lui Dunmnezeu, întru lucrarea Duhului Sfânt si cu râvna credinciosilor, ca viata monahala sa cunoasca astazi o refacere din temelie. Vechile vetre de vietuire monahala primesc noi fundatii iar altele apar de la firul ierbii ca prin minune.

Renasterea vietii monahale este în strânsa legatura cu renasterea dorintei oamenilor de a avea o viata duhovniceasca îmbunatatita. De aceea, întoarcerea la Sfintii Parinti. Calugarul, prin faptul ca urmeaza reguli puse de acestia, marturiseste si ceea ce ei au crezut ca au trait. „Monahismul ortodox poate sa aiba întotdeauna o tinerete palpitanta fiindca traieste întreaga bogatie a spiritualitatii crestine la treapta cea mai înalta si întreaga ei intensitate existentiala” .Monahismul, mai ales în spatiul românesc, ramâne un dat spiritual si o trasatura fara de care specficul românesc ar fi imposibil de definit.

De fiecare data când simtim nevoia rugaciunii catre Domnul nostru Iisus Hristos pe noi cei ce suntem departe de Locurile Sfinte ne poarta gândul pe urmele pasilor Sai si vedem cu ochii mintii minunata Sa lucrare pentru mântuirea lumii, lucrare pe care Mântuitorul a împlinit-o în Tara Sfânta.

De aproape doua milenii îsi împlinesc gândul si dorul de a pleca genunchii la Mormântul Sfânt si de a calca pe urmele Biruitorului mortii. Din acest dor si dragoste au rasarit pe pamântul Tarii Sfinte locasurile de închinare, care aduna în jurul lor crestini de pe întreaga fata a pamântului.

Faclieri ai ortodoxiei române: arhierei, domnitori si credinciosi au venit sa-si gaseasca sfintirea vietii si sa-si lase aici lacrima cristalina a fericirii si bucuriei pentru ca le-a fost harazit sa se împartaseasca de binefacerile izvorâte din puterea mântuitoare a Locurilor Biblice, pe care le-a sfintit cu viata si Învierea Sa Iisus Hristos.

Din râvna acestor zelosi crestini români, care au purtat în afara hotarelor tarii credinta parintilor nostri, a purces întemeierea asezamintelor noastre bisericesti din Tara Sfânta.

Biserica Ortodoxa Româna din Ierusalim are astazi rolul de Reprezentanta a Patriarhiei Române pe lânga Patriarhia Ierusalimului si a toata Palestina. Personalul acesteia desfasoara o întreita activitate: de reprezentare a Patriarhiei Române, de obste monahala, de comunitate parohiala.