Nediscriminare

Definiția discriminării

Ce este discriminarea?

Discriminarea este o acțiune care presupune un tratament diferit, nedrept față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social.

Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate au comun faptul că implică o anumită formă de excludere sau de respingere.

Criteriile de discriminare sunt acele caracteristici pe baza cărora se realizează actul discriminării. Printre cele mai frecvente fenomene de discriminare se află: discriminarea pe criterii de vârstă, de avere, de convingeri politice, de naționalitate, de rasă, de sex, de religie, de orientare sexuală etc.

Criteriile de discriminare sunt acele caracteristici pe baza cărora se realizează actul discriminării. Printre cele mai frecvente fenomene de discriminare se află: discriminarea pe criterii de vârstă, de avere, de convingeri politice, de naționalitate, de rasă, de sex, de religie, de orientare sexuală etc.

Prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza criteriilor prevazute de legislatia in vigoare.

Criteriile stabilite de legislatia romaneasca sunt:

- rasa

- nationalitate

- etnie

- limba

- religie

- categorie sociala

- convingeri

- sex

- orientare sexuala

- varsta

- handicap

- boala cronica necontagioasa

- infectare HIV

- apartenenta la o categorie defavorizata

- precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice. (Consiliul National pentru Combaterea Discriminării.

Istoria discriminării

Încă din Antichitate, oamenii au fost supuși discriminării, deși Declarația Universală a Drepturilor Omului din anul 1948 proclamă în primul articol faptul că “Toate ființele se nasc libere și egale în demnitate și drepturi.” De-a lungul timpului, discriminarea s-a bazat pe diverse lucruri și s-a manifestat în diferite forme. În Evul Mediu, de exemplu, când societatea era organizată piramidal, ideea de egalitate era doar o utopie.

Din aceeasi perioada au existat preocupări pentru ocrotirea drepturilor omului. În această epocă au apărut primele idei filozofe asupra drepturilor omului, precum și anumite reprezentări despre echitate și justiție.

Platon spunea că ideea de justiție se regăsește în fiecare individ, cât și în organizarea cetății, el susținând că omul nu trebuie să răspundă „la o nedreptate cu o alta, nici la rău cu rău”, orice i-ar face alt om. Ideea egalității naturale a oamenilor a fost exprimată și de Aristotel care arăta că: „Numai prin lege devine cineva sclav ori este liber, dar prin natură oamenii nu se deosebesc cu nimic”. Și doctrina creștină a propagat ideea egalității oamenilor în fața lui Dumnezeu și a unor drepturi naturale. Odată cu epoca Renașterii a început și preocuparea de a-l privi pe om ca ființă autonomă cu personalitate proprie, ținând de ființa sa individuală, și nu ca o parte distinctă a societății.

Voltaire a fost primul filozof care în opera sa a folosit noțiunea de drepturile omului. Potrivit scriitorului francez, acestea sunt: „libertatea deplină a persoanei și a bunurilor sale; libertatea de a se exprima prin pana sa; aceea de a nu fi judecat în materie penală decât de un juriu format din oameni independenți; libertatea de a nu fi judecat decât în conformitate cu dispozițiile precise ale legii și aceea de a practica în pace religia pe care o adoptă fiecare”.

Printre primele acte care consacră juridic unele drepturi și libertăți individuale se numără „Magna Carta” (1215), „Petition of Rights” (1628), „Habeas Corpus Act” (1679) și „Bill of Rights” (1689).

La 10 decembrie 1948, a fost adoptată Declarația Universală a Drepturilor Omului, ca document internațional fundamental al drepturilor inalienabile și inviolabile ale tuturor membrilor familiei umane, însă nu a fost concepută ca un document juridic obligatoriu pentru toate statele, în sensul unui tratat internațional din care să rezulte îndatoririale statelor cu referire la îndeplinirea anumitor angajamente în materie, drept urmare la 16 decembrie 1966 au fost adoptate două pacte internaționale privitoare la drepturile omului:

- Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (1976);

- Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (1976).