Strategia de Motivare și Creștere a Satisfacției în Muncă a Angajaților

Domeniu: Alte domenii

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 51 în total

Cuvinte : 16449

Mărime: 225.83KB (arhivat)

Publicat de: Radu I.

Puncte necesare: 8

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Extras din proiect

Investigate de numeroase discipline precum economia, psihologia sau sociologia, motivarea și satisfacția în muncă reprezintă subiectul a numeroase studii realizate în literatura din domeniul resurselor umane. Aceasta se datorează faptului că foarte mulți experți în domeniu consideră că motivația și satisfacția pot afecta comportamentul pieței muncii și pot influența productivitatea muncii, efortul depus de resursa umană, fluctuația forței de muncă sau absenteismul.

Mai mult, satisfacția în muncă este considerată un indicator puternic al „stării de bine” a angajaților (Diaz-Serrano și Cabral Vieira, 2005) și în același timp un predictor al intențiilor sau deciziilor angajaților de a rămâne sau de a părăsi un loc de muncă. Așa cum arată studiile realizate în domeniu, angajatorii beneficiază de pe urma angajaților motivați și satisfăcuți de munca depusă, obținând profit în urma unei fluctuații reduse a forței de muncă și a unei productivități mai ridicate a muncii.

Rolul de partener strategic al specialiștilor de resurse umane în motivarea și creșterea satisfacției în muncă a angajaților unei organizații.

„Diferența dintre un deșert și o grădină nu este apa, ci omul”

Jean-Marie Peretti

Schimbările economice apărute de câțiva ani pe plan mondial au determinat și o redefinire a managementului resurselor umane și a rolului strategic pe care funcțiunea de resurse umane îl are în cadrul organizațiilor. Criza financiară care are loc în acest moment și care se manifestă evident și în țara noastră face ca prezentul să fie un moment propice ca funcțiunea de resurse umane să devină un partener strategic în rezolvarea problemelor economice și planificarea obiectivelor la nivel organizațional.

În asemenea condiții economice nefavorabile, unele dintre cele mai mari provocări la care este supus managementul organizației și în special specialiștii de resurse umane sunt motivarea angajaților și creșterea gradului de satisfacție în muncă.

Ne-am putea pune întrebările: Dar de ce să se implice specialistul de resurse umane în motivarea angajaților? Nu este rolul managementului, la modul general, să-și motiveze subordonații? Nimic mai adevărat. Însă, teoria și practica organizațională din ultimii ani demonstrează faptul că, prin rolul său de partener strategic, specialistul de resurse umane are menirea de a identifica la nivelul departamentelor organizației factorii care induc insatisfacția în muncă, de a evalua nivelul satisfacției angajaților și de a propune soluții strategice integrate, la nivel de departamente și organizație, prin implicare directă. Aceasta pentru că specialistul de resurse umane are o viziune de ansamblu asupra problemelor de resurse umane cu care se confruntă organizația.

Mai mult, specialistul francez Jean-Marie Peretti, aduce în prim plan motivarea ca rol al specialiștilor de resurse umane. Acesta precizează că, în ultimi ani, la nivelul organizațiilor are loc o schimbare de perspectivă care face ca rolul specialistului în resurse umane să fie definit în următorii termeni:

- partener strategic;

- expert administrativ;

- pilot al motivarii;

- actor principal al schimbarii.

Astfel, specialistul precizează că asistăm în prezent la o redefinire a rolurilor între echipele manageriale de top și activitățile specifice de resurse umane, de multe ori managerii de top fiind nevoiți să își asume și activități de resurse umane, în toate dimensiunile lor, iar specialiștii de resurse umane activități de management general precum: atingerea obiectivelor strategice ale companiei, creșterea eficacității operaționale, adaptarea la schimbare, motivarea angajaților etc.

Bibliografie

1. Adair, J. (2006). Leadership and motivation. The fifty-fifty rule and the eight key principles of motivating others, Kogan Page, London and Philadelphia.

2. Balzer, W.K., Smith, P.C., Kravitz, D.A., Lovell, S.E., Paul, K.B., Reilly, B.A. & Reilly, C.E., (1990). Users’ Manual for the Job Descriptive Index (JDI) and the Job in General (JIG) Scales, Bowling Green State University, Bowling Green.

3. Diaz-Serrano, L. & Cabral Vieira, J.A. (2005) Low pay, higher pay and job satisfaction within the European Union: Empirical evidence from fourteen countries, IZA Discussion Paper, no. 1558, Institute for the Study of Labour (IZA), material vizualizat în data de 21 ianuarie 2010, http://ideas.repec.org/p/iza/izadps/dp1558.html

4. Gellerman, S.W., (1971). Les motivations, clef d’une gestion efficace, Dunod, Paris, în Zlate, M., (2007). Tratat de psihologie organizațional - managerială, Vol. II, Editura Polirom, București.

5. Hersey, P., Blanchard, K.H. & Johnson, D.E. (2001). Management of Organizational Behavior - Leading Human Resources, Prentice Hall, Englewood Cliffs.

6. Iaffaldano, M.T. & Muchinsky, P.M. (1985) Job satisfaction and job performance: A meta analysis, Psychological Bulletin, 97, 251 - 273.

7. Le Saget, M., (1999). Managerul intuitiv, Editura Economică, București

8. Lévy Leboyer, C. (2001). La motivation dans l’entreprise, Editions d’Organization, Paris, p. 15, apud. Zlate, M., (2007). Tratat de psihologie organizațional - managerială, Vol. II, Editura Polirom, București, p. 385.

9. Locke, E.A., (1970). Job satisfaction and job performance: A theoretical analysis, Organizational Behaviour and Human Performance, 5, pp. 484 - 500.

10. Manolescu, A., Lefter, V. & Deaconu, A., (2007). Managementul resurselor umane, Editura Economică, București.

11. McClelland, D.C. (1980). That urge to achieve, în Ritchie, J.B., Thompson, P., Organization and People: Readings, Cases.

12. Nicolescu, O., Verboncu I., (2008). Fundamentele managementului organizației, Editura Universitară, București

13. Organ D. W. & Bateman, T., (1986). Organizational Behaviour: An Applied Psychological Approach, ed. A III-a, BPI Irwin, Homewood, apud. Zlate, M., (2007). Tratat de psihologie organizațional - managerială, Vol. II, Editura Polirom, București.

14. Pinder, C.C. (1998), Work motivation in Organizational Behaviour, Prentice Hall, Upper Saddle River, NJ.

15. Sachau, D. A. (2007). Resurrecting the Motivation-Hygiene Theory: Herzberg and the Positive Psychology Movement, Human Resource Development Review, 6, 4, 377-393.

16. Zlate, M., (2007). Tratat de psihologie organizațional - managerială, Vol. II, Editura Polirom, București.