Fracturile

Generalități

Definiție: Fractura reprezintă întreruperea completă sau incompletă a continuității osoase, cu sau fără deplasarea fragmentelor de os.

Dacă tegumentele care acoperă focarul de fractură rămân intacte, este vorba de o fractură închisă (sau simplă).

Dacă la nivelul tegumentelor, în raport direct sau indirect cu focarul de fractură există o soluție de continuitate (plagă) este vorba de o fractură deschisă (sau compusă), expusă la contaminare sau infecție.

La momentul actual se constată o creștere a numărului fracturilor de coloană vertebrală, bazin și oase costale, datorate creșterii exponențiale a accidentelor rutiere. În general în cazul fracturilor, oasele membrelor ocupă poziția principală, fracturile membrelor inferioare fiind dominante, primul loc ocupăndu-l fracturile gambei.

Fracturile au o pondere mai ridicată în cazul bărbaților de varstă adultă. La bătrâni, mai frecvente sunt fracturile în rândul femeilor datorită osteoporozei. În cazul copiilor, fracturile apar mai rar datorită elesticității osului și a musculaturii slab reprezentate care nu este responsabilă de contracțiile bruște și puternice ale unei mase musculare bine dezvoltate, ca la adult.

Ca mecanism de producere fracturile pot fi împărțite în trei mari grupe:

Fracturi ale oaselor sănătoase, asupra cărora a acționat o energie ce le-a depășit rezistența mecanică;

Fracturi ale oaselor sănătoase la o suprasolicitare de lungă durată, adică energia acționează mult timp în același punct, segment (de exemplu: fractura la nivelul metafizelor distale metatarsiene II-III la tinerii recruți după un marș de distanță lungă (20-30 km) - fractura Deutschländer); aceste fracturi se mai numesc de oboseală sau de stres;

Fracturi ale oaselor bolnave, rezistența cărora este scăzută de dezechilibrul componentelor osoase, în diferite procese patologice: procese tumorale, osteomielitice, tuberculoză, dereglări de circulație sangvină etc.

Mecanismul de acțiune al facturului traumatizant poate fi direct sau indirect.

Prin mecanism direct, fractura se produce în timpul contactului agentului traumatizant cu sectorul anatomic respectiv, provocând traumatizarea țesuturilor moi (închisă sau deschisă), apoi și a osului.

Prin mecanismul indirect, fracturile se produc la o oarecare distanță de la locul acțiunii agentului traumatizant, prin:

tasare, compresiune a oaselor spongioase; de exemplu, fractura tasată a țesutului spongios al corpului vertebral la cădere de la înalțime pe fese sau în picioare;

încovăiere, în cazurile de acțiune a forței mecanice la ambele capete ale osului tubular sau la un capăt, altul rămânând fixat: se va fractura sectorul mai puțin rezistent al osului;

torsiune (răsucire), forța mecanică acționează asupra unui os tubular împreună cu o răsucire, provocând o fractură cu traiect oblic, spiroidal, uneori cu un al treilea fragment;

smulgere, prin contracția violentă a mușchiului ce se fixează pe suprafața osoasă se poate rupe (fractura apicală de olecran) sau de tensionarea unor ligamente în cădere (fractura apicală de maleolă medială smulsă de ligamentul deltoid