Asigurarea bunurilor persoanelor juridice și fizice

Introducere

Asigurarea este un mijloc de protecție împotriva pierderilor financiare. Este o formă de gestionare a riscurilor, utilizată în principal pentru a se asigura împotriva riscului unei pierderi contingente sau incerte.

O entitate care oferă asigurare este cunoscută ca asigurător, societate de asigurare, transportator de asigurări sau subscriptor. O persoană sau entitate care cumpără asigurare este cunoscută ca asigurată sau ca titular de poliță de asigurare. Tranzacția de asigurare implică asigurarea presupunând o pierdere relativ redusă, garantată și cunoscută, sub forma plății către asigurător, în schimbul promisiunii asigurătorului de a compensa asiguratul în cazul unei pierderi acoperite. Pierderea poate fi sau nu financiară, dar trebuie să fie redusă la termeni financiari și de obicei implică ceva în care asiguratul are un interes asigurător stabilit prin proprietate, posesie sau relație preexistentă.

Asiguratul primește un contract, numit polița de asigurare, care detaliază condițiile și condițiile în care asigurătorul va compensa asiguratul. Suma de bani percepută de asigurător deținătorului poliței pentru acoperirea prevăzută în polița de asigurare se numește prima. În cazul în care asiguratul se confruntă cu o pierdere potențial acoperită de polița de asigurare, asiguratul prezintă o cerere către asigurător pentru a fi procesată de un reclamant. Asigurătorul își poate acoperi propriul risc prin scoaterea din reasigurare, prin care o altă societate de asigurare acceptă să suporte un anumit risc, în special dacă asigurătorul primar consideră că riscul este prea mare pentru ca acesta să poarte.

Capitolul I

Asigurarea bunurilor persoanelor juridice și fizice

1.1 Condițiile speciale și generale ale asigurării facultative a bunurilor persoanelor fizice și juridice.

1.2 Principiile de bază a asigurărilor de bunuri.

1.3 Contractanții, obiectele asigurării și riscurile cuprinse în asigurare.

1.4 Constatarea, evaluarea pagubelor și stabilirea despăgubirii.

1.1 Condițiile speciale și generale ale asigurării facultative a bunurilor persoanelor fizice și juridice

Asigurarea bunurilor persoanelor fizice a fost practicată pentru prima dată în Germania în secolul VII, se asigurau doar casele de locuit contra incendiului.

La începutul secolului VIII aceste asigurări au fost introduse și în Italia, Marea Britanie, Rusia.

Până în anul 1991 atât animalele, cât și construcțiile persoanelor fizice se asigurau prin efectul legii, în mod obligatoriu. După anul 1991 toate bunurile au început a fi asigurate facultativ, ceea ce a dus la un efect negativ asupra economiei naționale.

Inundațiile din august anul 1994 - Lăpușna, Sofia, Negrea, Cărpiuneni; inundațiile din vara anului 2008 -Vadul lui Vodă; inundațiile din vara anului 2010 - Cotul Morii, Nemțeni și altele au generat multe discuții de a se încearca din nou a se introduce asigurarea obligatorie a locuințelor. Drept exemplu de urmat ar fi asigurarea obligatorie a locuințelor din România PAID, introdusă în anul 2010.

Scopul introducerii asigurărilor obligatorii de locuințe - protejarea bunurilor persoanelor fizice care pot fi distruse de calamități naturale.

Condițiile esențiale pentru existența unui interes asigurat sunt:

1. În cazul pierderiii sau deteriorării bunului, asiguratul să sufere o daună, ce poate fi echivalată în bani;

2. Bunul menționat să constituie obiectul asigurării;

3. Asiguratul să posede un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat.

Regula generală în asigurări de bunuri este ca interesul asigurabil să existe atât în momentul încheierii contractului, cât și în momentul producerii riscului asigurat.

1.2 Principiile de bază a asigurărilor de bunuri

La baza asigurărilor stau următoarele principii:

1. Universalitatea, adică persoanele și bunurile se asigură împotriva mai multor riscuri;

2. Integralitatea, adică nivelul despăgubirilor să se determine cât mai aproape de valoarea reală a bunurilor asigurate;

3. Realitatea, adică la bază stau date reale, verificate;

4. Mutualitatea, adică asigurații amenințați de aceleași tipuri de riscuri participă la constituirea fondului de asigurare cu care se apără interesele sale comune;

5. Realizarea unei eficiențe economico-sociale ridicate, adică activitatea de asigurări trebuie astfel organizată, condusă și realizată, încât să corespundă unor cerințe reale ale societății, să ducă la creșterea avuției naționale;

6. Asigurătorul plătește despăgubirea și sumele asigurate numai pentru bunurile, persoanele și riscurile cuprinse în asigurare.