Fundamentarea veniturilor și cheltuielilor bugetului fondului de asigurări sociale de sănătate

Cap. 1. Rolul şi locul bugetului fondului de asigurări sociale de sănătate în sistemul financiar autohton

1.1 Geneza şi evoluţia bugetului fondului de asigurări sociale de sănătate în România

Sãnãtatea-“o stare de bunãstare fizicã,mentalã si socialã şi nu doar o absenţa a bolii şi a infirmitãţii”definiţie din care putem distinge cã ocrotirea sãnãtãţii este o problemã cu un profund caracter social.

Un sistem de asigurări sociale de sănătate este desemnat să finanţeze îngrijirea medicală

pentru populaţia asigurată şi inclusă în asigurare. În afara scopurilor sociale, acesta este un

instrument financiar care organizează transformarea sumelor colectate în servicii medicale în aşa fel încât toate persoanele asigurate să-şi permită aceste servicii. Un sistem de asigurări nu poate funcţiona dacă pachetul de servicii prevăzut a fi furnizat persoanelor asigurate nu este acoperit în întregime de fondurile colectate. Aceasta însemnă că bugetul de asigurări sociale de sănătate trebuie să acopere valoarea pachetului de servicii medicale asigurat de care are nevoie populaţia asigurată într-o perioadă determinată.Circuitul fondurilor - de la contribuabili la instituţiile de asigurare, de acolo la furnizorii deservicii medicale şi înapoi la pacienţi sub formă de servicii medicale – reprezintă structura financiară şi organizatorică de bază a unui sistem de asigurări sociale de sănătate. Contribuţia la fondul unic de asigurări sociale de sănătate face parte din categoria impozitelor directe – venituri curente fiscale, sursă a bugetului special de asigurări sociale de sănătate.

În România a funcţionat până în 1997 un sistem sanitar organizat baza finanţării de la

bugetul de stat. Grava subfinanţare şi slaba performanţă a sistemului sanitar au influenţat major

starea de sănătate precară a populaţiei şi au determinat politicienii să opteze pentru introducerea

unui nou sistem de asigurări sociale de sănătate, aprobând în iulie 1997 Legea asigurărilor sociale de sănătate. Între cele două abordări, finanţarea de la bugetul de stat sau din fondul asigurărilor sociale de sănătate, există importante diferenţe în ceea ce priveşte organizarea, principiile de furnizare şi conceptele economice.

Principalele caracteristici ale unui sistem de sănătate public finanţat de la bugetul de stat,

sunt :

- furnizorii (spitalele, medicii) sunt plătiţi din alocaţii bugetare aprobate prin bugetul anual

stabilit fără a fi o legătură cu pachetul de servicii pentru pacienţi;

-la nivel macroeconomic nu există o legătură evidentă între taxele şi impozitele plătite de

populaţie şi volumul şi structura serviciilor medicale furnizate sau resursele financiare

necesare sectorului sanitar. Creşterea taxelor şi impozitelor nu implică automat şi creşterea

resurselor în sectorul sanitar.

Menţinerea la un nivel extrem de scăzut a resurselor financiare destinate asistenţei medicale, indiferent de nivelul veniturilor colectate, s-a putut constata cu uşurinţă în ţara noastră până la aprobarea sistemului de asigurări sociale de sănătate (2-3% din PIB) comparativ cu alte ţări europene, inclusiv cele foste socialiste, unde aceste procente se ridică între 7-8 %. În prezent, acest procent în ţara noastră este de 4,1%.

Prezentul sistem de asigurări sociale de sănătate are o structură triunghiulară de furnizare şi finanţare a serviciilor medicale. Cele trei părţi principale ale sistemului sunt:

- pacientul care plăteşte contribuţia pentru asigurarea propriei sănătăţi;

- furnizorul care acordă serviciile (spitalele şi cabinetele medicale)

- casele de asigurări sociale care gestionează sumele colectate pentru plata serviciilor

necesare persoanelor asigurate.

Aceste trei părţi sunt entităţi autonome cu atribuţii, interese şi responsabilităţi specifice.

Acest sistem nu mai are legătură cu bugetul de stat şi îşi separă funcţia de colectare a resurselor de cea de furnizare a serviciilor.

Caracteristicile acestui sistem de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele: este asigurat un pachet definitiv de servicii acordate pentru întreaga populaţie asigurată; resursele colectate ( contribuţiile de asigurare) sunt intangibile altor instituţii publice; cuprinderea populaţiei în asigurare este obligatorie indiferent de starea de sănătate proprie.

Ca şi în alte sisteme de asigurări sociale de sănătate, cotele contribuţiilor de la angajatori şi angajaţi se aplică la venit. Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate prevede

obligativitatea plăţii unei cote de 7% aplicate la salariile brute de către angajator şi a unei cote de

6,5% din salariul brut de către angajat.