Organizații în domeniul asigurărilor

Cap.1. Asigurari– introducere

1.1. Ce este asigurarea?

Asigurarea constă în protecţia financiară pentru pierderi cauzate de o gamă largă şi variată de riscuri.

Asigurarea are la bază un acord de voinţă (un contract de asigurare) încheiat între asigurător şi asigurat (cele două părţi principale ale contractului de asigurare), prin care asigurătorul oferă asiguratului protecţie pentru riscurile pe care şi le-a asumat, obligându-se să acopere asiguratului contravaloarea daunelor (sau suma asigurată în cazul asigurărilor de persoane) în caz de producere a acestor evenimente, în schimbul plăţii de către asigurat a unei sume de bani numită primă de asigurare.

În literatura de specialitate sunt formulate accepţiuni diferite în ce priveşte conceptul de asigurare.

Astfel, definiţia dată asigurării de profesorii universitari Iulian Văcărel şi Florian Bercea este: „asigurarea exprimă relaţii de distribuire a valorii adăugate brute, relaţii care apar în procesul constituirii şi utilizării fondului de asigurare în vederea desfăşurării neîntrerupte a activităţii economice, păstrării integrităţii bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta viaţa ori integritatea corporală, precum şi onorării obligaţiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice şi juridice faţă de terţi.

Unii economişti consideră definitorii în privinţa asigurării următoarele trăsături principale ale acesteia: existenţa riscului, a comunităţii de risc şi mutualitatea în suportarea pagubelor.

Alţii consideră că esenţa asigurării constă în scopul şi metoda acesteia: scopul – compensarea pagubelor produse de calamităţi ale naturii şi accidente, prevenirea pagubelor; metoda – acoperirea unor riscuri, crearea unei comunităţi de risc, toate acestea materializate prin formarea şi utilizarea fondului de asigurare.

Rezultă de aici formulări diferite ale noţiunii de asigurare, fără să existe un consens în acest punct de vedere datorat dificultăţilor de ordin economic, social şi juridic.

Din opiniile prezentate mai sus, se desprinde o unitate în ce priveşte trăsăturile caracteristice ale asigurărilor, şi anume:

• existenţa şi acţiunea unor riscuri pe care asigurarea le ia sub protecţia sa;

• existenţa unei comunităţi de risc, formată din totalitatea persoanelor fizice şi juridice care, ameninţate de existenţa unor riscuri comune, acceptă să plătească sume de bani sub forma primelor de asigurare, din care se vor acoperi pagubele produse de aceste riscuri;

• mutualitatea în suportarea pagubelor, care reprezintă un act de solidaritate umană, potrivit căreia riscul este suportat şi acoperit în comun de către toate persoanele cuprinse în asigurare (toţi pentru unul şi unul pentru toţi);

• formarea şi utilizarea fondului de asigurare sub formă bănească;

• evenimentul (producerea riscului) trebuie să fie întâmplător şi realizarea lui să nu depindă de voinţa asiguratului, fie datorită faptului că acest lucru este imposibil (de exemplu, calamităţile naturale), fie că interesul asiguratului sau legea îl împiedică să îl provoace (accidente, incendii etc.);

• evenimentul să fie evaluabil, să se bazeze pe calcule statistico-matematice, atât în privinţa frecvenţei lui, cât şi a proporţiilor valorice ale fiecărui caz în parte.

Aceste trăsături redau esenţa conceptului de asigurare, fiind valabile pentru orice tip de societate. Sunt considerate asigurări numai relaţiile care se caracterizează prin aceste trăsături definitorii, iar fondurile de asigurare se formează în cadrul acestor relaţii.

Prin prisma acestei concepţii, în ţara noastră, există două mari categorii de fonduri de asigurare, şi anume: fondurile de asigurare constituite în cadrul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă (denumite asigurări comerciale) şi fondurile de asigurări sociale.

Deosebirile dintre cele două categorii de asigurări ţin de fluxurile de formare şi de distribuire a fondurilor constituite prin intermediul lor. Astfel, la asigurările mijlocite de societăţile de asigurare, participanţii la constituirea fondurilor sunt, de regulă, şi beneficiari ai indemnizaţiilor de asigurare (excepţie fac asigurările de persoane unde beneficiari ai sumelor asigurate pot fi terţe persoane desemnate de asiguraţi). La asigurările sociale, participanţii la constituirea fondurilor (agenţi economici, instituţii publice şi statul) nu sunt beneficiari direcţi ai resurselor distribuite, în timp ce neparticipanţii (salariaţi, pensionari, persoane fără nici un venit sau cu venituri reduse) sau participanţii într-o mică măsură sunt beneficiarii nemijlociţi ai fondurilor respective.

1.2. Funcţiile şi rolul asigurărilor

De asemenea, o problemă controversată în literatura de specialitate este aceea a definirii funcţiilor şi rolului asigurării.

Prin funcţiile sale, asigurarea îşi justifică rolul, menirea socială, direcţiile şi modalităţile de acţiune, precum şi efectele scontate.

După unii economişti, se consideră că asigurările îndeplinesc următoarele funcţii:

1. Funcţia de compensare a pagubelor pricinuite de calamităţi ale naturii şi de accidente (în cazul asigurărilor de bunuri şi răspundere civilă) şi plata unor sume asigurate (în cazul asigurărilor de persoane), atunci când în viaţa asiguraţilor intervin anumite evenimente. Aceasta este funcţia care a stat la baza apariţiei şi dezvoltării asigurărilor.Astfel, asigurarea are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la repararea unor prejudicii faţă de terţe persoane pentru care asiguraţii răspund conform legii şi acordarea unor sume de bani în cazul producerii unor evenimente privind viaţa şi integritatea oamenilor.

2. Funcţia de prevenire a pagubelor a apărut şi s-a dezvoltat îndeosebi după cel de-al doilea război mondial şi ea se exercită pe două căi principale, şi anume:

prin finanţarea unor activităţi de prevenire a calamităţilor şi accidentelor (construirea de diguri de protecţie împotriva inundaţiilor, lucrări de împăduriri, desecări, irigaţii, finanţarea unor programe educaţionale pentru asiguraţi etc.);

prin stabilirea unor condiţii de asigurare care să oblige pe asigurat la o conduită preventivă permanentă (participarea asiguratului la acoperirea unei părţi din pagubă, obligaţia asiguratului pe linia eliminării sau limitării pagubelor etc.).

3. Funcţia financiară apare ca urmare a decalajului de timp între momentul încasării primelor şi momentul plăţii despăgubirilor sau a sumelor asigurate, decalaj important, îndeosebi în cazul asigurărilor pe viaţă, dar şi a celorlalte categorii de asigurări. Astfel, societăţile de asigurare concentrează temporar sume de bani foarte importante pe care apoi le plasează pe piaţa capitalului (constituirea de depozite sau disponibilităţi curente la bănci, acordarea de credite pe termen scurt sau efectuarea unor diverse operaţiuni pe seama resurselor mobilizate) în scopul obţinerii unor venituri suplimentare şi al creşterii siguranţei afacerilor.