Piața mondială și europeană de asigurări

1. Piata europeana a asigurarilor

1.1 Privire de ansamblu, caracteristici

Pornind de la conceptul ce defineste piata in general, piata asigurarilor reprezinta totalitatea tranzactiilor care se realizeaza in domeniul activitatiilor de asigurare de catre societatile specializate, respectand anumite norme si reglementari specifice.

Daca ne raportam la nivel international piata asigurarilor se caracterizeaza printr-un grad ridicat de eterogenitate ca urmare a diversitatii evenimentelor cauzatoare de pagube si a activitatiilor pe care le poate afecta. Ca urmare a acestui fapt, practic, nu se poate delimita o singura piata a asigurarilor si reasigurarilor, fiecare dintre ele fiind caracterizate prin preponderenta anumitor categorii de asigurari, existenta anumitor societati de asigurari si reasigurari, norme si reglementari specifice, acoperiri mai mari sau excluderi mai extinse.

La nivel european se poate preciza ca lumea asigurarilor a cunoscut o evolutie de ansamblu, cu anumite caracteristici comune, dar si cu apreciabile diferentieri de la o tara la alta.

Trebuie precizat in primul rand ca Europa este locul de aparitie a asigurarilor moderne si ramane o piata esentiala la nivel mondial, cu o crestere rapida mai ales in ramurile asigurarilor de viata si de economisire.

Asistam, in prezent, la un proces de maturizare a pietei unice europene a asigurarilor, cu realizari, dar si cu dificultatile sale, inca nedepasite.

Dezvoltarea unei piete europene unice a asigurarilor a fost un proces gradual ce a durat mai multi ani. Directivele Uniunii Europene referitoare la asigurari reprezinta principiile general acceptate la nivelul Comunitatii Europene cu scopul de a uniformiza normele de asigurari si de a facilita comertul international. Directivele se refera in primul rand la activitatea de asigurare , dar si la cea de reasiguare.

In prezent nu exista cu adevarat o piata paneuropeana omogena a asigurarilor, desi Franta, Germania si Anglia continua sa detina acest sector atat din punct de vedere al numarului de companii de asigurare, cat si al veniturilor obtinute din prime de asigurare. Nu se poate vorbi de o uniformizare a cadrului legislativ la nivelul Uniunii Europene, deoarece tarile membre, cat si cele care adera isi mentin unele legi cu caracter national, care depind de cultura si de pietele financiare ale tarii respective.

Piata paneuropeana respecta principiile de baza ale Tratatului de le Roma, si anume libera ciculatie a oamenilor, bunurilor, a seviciilor si a capitalului intre statele membre.

Pentru constituirea unei piete unice a asigurarilor, in Uniunea Europeana, o serie de directive au fost promulgate in decursul a 35 de ani, cumuland cu introducerea pasaportului unic european in sectorul de asigurari. Aplicarea acestor masuri s-a extins prin acordul incheiat cu tarile ce formeaza Zona Economica Europeana, si asupra Islandei, Liechtenstein-ului si Norvegiei, deoarece normele stipulate in acord includ toate directivele pe care se bazeaza piata europeana a asigurarilor.

Deoarece Elvetia s-a retras din acordul cu Zona Economica Europeana, ea a semnat un acord cu Uniunea Europeana pe 1 ianuarie1994 in ceea ce priveste asigurarea de proprietate. Acest acord le garanteaza companiilor de asigurari non-viata din U.E. si Elvetia dreptul reciproc de a-si crea reciproc filiale sau agentii una pe teritoriul celeilalte in conditii identice acelora care, inainte de 1 iulie 1994, au fost aplicate intre tarile membre ale U.E. in concordanta cu Prima Directiva Europeana referitoare la asigurarile non-viata.

In ceea ce priveste teritoriile Europei mai mici, Gibraltar face parte din Uniunea Europeana in virtutea Tratatului de la Roma, deci directivele in domeniul asigurarilor se vor aplica pe teritoriul sau. Insula Man, Guersney si Jersey nu fac parte din piata unica europeana a asigurarilor. Directivele referitoare la asigurari nu se aplica, iar companiile de asigurari care doresc sa opereze in aceaste zone vor necesita obtinerea unei autorizatii de la institutiile locale corespunzatoare.

Constructia pietei unice a asigurarilor a fost realizata in trei etape, de la inceputul anilor 1970. Primul set de directive avea in vedere dreptul de stabilire in asigurarile non-viata(1973) si de viata(1979). Cea de-a doua generatie de directive a avut in vedere relizarea conditiilor pentru libertatea prestarilor de servicii in asigurarile non-viata(1988) si in cele de viata(1990). Ultimul set de directive s-a referit, in esenta, la instituirea unui sistem de licenta unica, prin care societatile de asigurare admise de un stat membru, sunt autorizate sa opereze atat prin stabilire(agentii si sucursale) cat si prin libera prestare de servicii (activitati ocazionale sau temporare) in intregul spatiu comunitar. Ele au fost aprobate in 1992 pentru ambele categorii de asigurari si au intrat in vigoare in 1994. Prin aceasta s-a creat asigurarilor un cadru de actiune european, directivele privitoare la asigurari constituind un exemplu de integrare unic. Nicaieri in lume, nici chiar intr-un stat federal, ca Statele Unite, nu exista libertatea formulata de stabilire si de prestari de servicii ori un sistem de licenta unic, comparabile cu cele realizate la scara europeana.