Banca Centrală și funcția sa de bancă a băncilor

1.CONSTITUIREA TREPTATĂ A BĂNCII CENTRALE

Desi conceptul de bancă centrală este relativ nou, primele semne de activitate specifică activitătii de bancă centrală sunt întâlnite din cele mai vechi timpuri.Primele institutii ce au îndeplinit rolul de bancă centrală în sensul modern al termenului, au apărut,însă, în perioada Evului Mediu si a Renasterii, o dată cu amplificarea activitătilor băncilor comerciale.

La sfârsitul secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea, băncile, asa-zise de emisiune, se înmultesc în toate tările, deoarece biletele reprezintă dublul avantaj de a fi putin costisitoare (reduc înscrierile în cont) si de a procura resurse stabile.Două fenomene vor favoriza concentrarea băncilor de emisiune până când va rămâne doar una singură,care se va numi Banca Centrală.

În primul rând,dezvoltarea circulatiei persoanelor în interiorul tării:atâta timp cât deplasările se mentin la nivel local,biletele emise de o bancă de emisiune locală sunt cunoscute si acceptate de toti.Dezvoltarea căilor ferate,facilitând deplasările, creează nevoia unor bilete recunoscute pe plan national.Acest fapt este evidentiat în Regatul Unit, unde Banca Angliei, fondată în 1694, dobândeste o pozitie dominantă în domeniul amisiunii, confirmată prin Banking Act sau simplu Act(Legea bancară) a lui Sir Robert Peel, în 1844, care îi acordă privilegiul sau monopolul emisiunii pentru Anglia.Acestă lege reglementează conflictul între sustinătorii principiului bancar , conform căruia moneda este garantată de circulatia mărfurilor-treate, bilete-si adeptii principiului monetar, conform căruia moneda reprezintă valori-metale pretioase-detinute de bancă;;cei din urmă consideră că acest document le consacră victoria.

Al doilea fenomen care favorizează concentrarea băncilor de emisiune este legat de interventia statului ,care consideră biletele ca un înlocuitor al monedelor pe care le bate si care îsi va comercializă dreptul de a conferi monopolul emisiunilor.Astfel,legea lui Sir Robert Peel transformă Banca Angliei în banca statului:are c atributii asigurarea serviciului datoriei nationale, emiterea biletelor garantate, nu prin valori metalice , ci prin bonuri de tezaur(titluri de împrumut ale statului);în schimbul acestor privilegiu de emisiune,banca trebuie să verse o redeventă statului.Redeventa cuprinde o parte fixă si o parte variabilă indexaă în functie de beneficiile si volulmul biletelor emise.

Banca Angliei va servi de model celorlalte tări, si , mai ales, Frantei, care , cu ocazia promulgării fiecărei legi de suspendare a privilegiului (1857,1897,1918), îsi va renegocia redeventa.

Aceeasi evolutie s-a produs în toate tările occidentale si abia după Al Doilea Război Mondial s-au nationalizat băncile centrale .Aparitia unor bănci centrale s-a bazat pe băncile comerciale existente si cărora li s-a încredintat , de către guvernele tărilor respective, rolul de bancher al statului,cum fost în cazul Olandei si tărilor scandinave.

În alte tări, băncile centrale s-au înfiintat pentru a emite monedă necesară războaielor(Banca Frantei, 1800)sau pentru a spori stabilitatea monetară după cheltuielile generate de războaie, prin emisune de titluri guvernamentale(Banca Norvegiei,1816; Reichsbank,1876 ;Banca Danemarcei,1818), fiind bănci subordonate statului,indiferent de forma de proprietate.

Alte bănci centrale au fost înfiintate ca urmare a unor crize financiare si a nevoii de a asigura stabilitatea sistemului financiar(Fed.,1913 după panica bancară din 1907;Banca Canadei 1934, după criza mondială din 1929-1933).

În decursul secolului XX, o dată cu declararea independentei unui numar sporit de tări, a crescut considerabil si numarul băncilor centrale .În tabelui nr.1 este redată evolutia numărului de bănci centrale, din anul 1870, până în anul 2000.