Cuprins
- Cap 1. Istoricul apariţiei şi dezvoltǎrii cardului.2
- Cap.2 Cardul – definire, tipologie şi funcţii .5
- 2.1. Conceptul general al cardului.5
- 2.2. Tipuri de carduri şi clasificarea lor.7
- 2.2.1 Clasificarea cardurilor.7
- 2.2.2 Sistemele de carduri utilizate în România.11
- 2.3 Funcţiile cardurilor.13
- Cap. 3 Operaţiuni cu carduri.15
- 3.1 Emiterea cardurilor bancare.15
- 3.2 Dobânzi, taxe, şi comisioane percepute de băcile comerciale cu privire la carduri.17
- 3.3.Acceptarea cardurilor bancare.17
- 3.4 Utilizarea cardurilor.20
- 3.4.1 Situaţii limită în utilizarea cardurilor.22
- 3.4.2 Utilizarea frauduloasă a cardurilor.23
- 3.5 Avantajele utilizării cardului.24
- Cap. 4 Cardurile în România: evoluţie şi perspective.25
- Concluzii.27
- Bibliografie.29
- Anexa
Extras din proiect
Cap 1. Istoricul apariţiei şi dezvoltǎrii cardului
Realizǎrile ştiinţifice din domeniul tehnologiei informaţionale şi telecomunicaţiei digitale de date (IT&C), comunicaţiilor prin circuite telefonice, cablu TV, fibrǎ opticǎ, satelit, telefonie mobilǎ, împreunǎ cu succesele miniaturizǎrii componentelor în construcţia calculatoarelor (realizarea microprocesoarelor cu suprafeţe reduse la câţiva mm pǎtraţi) au condus la perfecţionarea instrumentelor şi modalitǎţilor de platǎ.
Anul apariţiei cardului este un subiect controversat, însǎ locul de origine este ştiut cu certitudine: Statele Unite ale Americii. Astfel, pe plan internaţional s-au impus termenii din limba englezǎ: card sau plastic card (datoritǎ materialului din care a fost confecţionat). În limba românǎ ultimul termen este foarte rar utilizat, predominând denumirile de card (termen reglementat de Banca Naţionalǎ a României), cartelǎ de platǎ sau carte de platǎ .
Unii autori considerǎ cǎ în anul 1951 Franklin National Bank – New York a emis practic primele carduri din lume. Aceastǎ bancǎ specializatǎ în creditul de consum a lansat pe piaţǎ produsul „Charge It” constând în emiterea unui bon valoric („scrip”). În schimbul acestuia deţinǎtorii puteau realiza achiziţii de la comercianţii care acceptau sǎ participe la aceastǎ modalitate de creditare şi care vindeau de regulǎ mǎrfuri de valori mici. Vânzǎtorii depuneau periodic la banca emitentǎ bonurile valorice şi încasau contravaloarea mǎrfurilor vândute, iar banca transfera sumele de bani din conturile clienţilor în conturile comercianţilor.
Alţi autori afirmǎ cǎ primul card de credit a fost emis în anul 1914, acesta atestând existenţa unor relaţii speciale între compania „General Petroleum Corporation of California”, salariaţilor ei şi câţiva clienţi selecţionaţi. Ulterior, s-au constituit societǎţi financiare specializate care permiteau deţinǎtorilor sǎ-şi procure anumite bunuri şi servicii în domeniul turistic, transporturilor şi cel hotelier. Astfel de societǎţi financiare sunt Diner’s Club – 1949 şi American Express - 1958 care au lansat cǎrţi „multiservice” care împuterniceau un client sǎ aibǎ acces la numeroşi comercianţi.
Cǎrţile „multiservice” s-au dezvoltat foarte mult în cursul anilor 1970, când au avut acces la automatele bancare: distribuitoare automate de bancnote (bancomate) şi ghişee automate (acestea permit retragerea de bancnote, cunoaşterea situaţiei contului titularului de card, unele permiţând depuneri de numerar, efectuarea de viramente, comandarea unui carnet de cecuri, introducerea de ordine la bursǎ etc.)
Primele carduri bancare au apǎrut tot în S.U.A. în anii 1958-1959, astfel încât marile reţele de carduri îşi au originea americanǎ( De exemplu, VISA Internaţional, Diners Club, American Express).
În anul 1958 s-au dezvoltat cardurile universale. Tot în acest an a fost creatǎ „Carte Blanshe”, care iniţial a fost un card particular al corporaţiei hoteliere „Hilton”. În 1964 First National City Bank (actualmente Citibank) a achiziţionat „Carte Blanche”.
Pe 1 octombrie 1958 a fost emis primul card American Express, iar în 1959 aceastǎ companie deţinea 32 mii de întreprinderi şi peste 475 de deţinǎtori de carduri. Succesul acestui card se explicǎ prin achiziţia realizatǎ de aceastǎ companie(Universal Travel Card emisǎ de Asociaţia hotelurilor americane), dar mai ales prin reţeaua internaţionalǎ ramificatǎ ce deservea cecurile „American Express” şi mijloacele financiare imense care permiteau creditarea clienţilor.
În anii 1950 peste 100 de bǎnci americane au demarat propriile programe privind cardurile de credit. Cu toate acestea, extinderea cardului de plastic are loc in 1960 prin Bank of America care lansează produsul BANK AMERICARD (ulterior VISA International), care în 10 ani a ajuns la peste 20 milioane de utilizatori.
Pe mǎsura creşterii programelor de card majoritatea bǎncilor s-au confruntat cu un prim obstacol: caracterul local al deservirii cardurilor sale. Acest lucru a determinat câteva bǎnci concurente ai Bank of America sǎ îşi creeze propria Asociaţie interbancarǎ de carduri – Interbank Card Association (ICA). În anul 1969 ICA a procurat drepturile asupra cardului „Master Charge”.
Bǎncile care începuserǎ emiterea cardurilor s-au alǎturat celor doi concurenţi de bazǎ apǎruţi la începutul anilor '50 pe piaţa cardurilor bancare universale: NBI şi ICA.
În octombrie 1976 Bank of America şi Chase Manhattan au depus cerere pentru a deveni membri ai Asociaţiei intrebancare de carduri pentru emiterea „Master Charge”-urilor.
Paralel cu dezvoltarea pieţei americane a avut loc internaţionalizarea operaţiilor cu cardurile, care a început încǎ din anul 1951, odatǎ cu eliberarea de cǎtre Diner’s Club a primei licenţe pentru utilizarea numelui şi sistemului sǎu în Marea Britanie.
În aproximativ aceeaşi perioadǎ, Asociaţia britanicǎ de hoteluri şi restaurante a început emiterea cardurilor de credit universale BHR. În 1965 acest sistem s-a unit cu Rikskort, concurentul sǎu suedez care aparţinea familiei Wallenberg, şi au înfiinţat compania Eurocard International cu sediul în Suedia.
În Europa , prima lansare a unui card european a avut loc dupǎ 1967, în Franţa, prin “Carte Bleu” . Acest card necesita semnǎtura clientului pe facturǎ, dupǎ care facturile se remiteau la bancǎ pentru încasare. Cele mai solicitate carduri pe plan mondial au fost VISA, MASTERCARD şi EUROPAY.
În 1974 Interbank Card Association a ajuns la o înţelegere cu sistemul britanic Access Card care a condus la intrarea în Asociaţia Eurocard şi la colaborarea dintre Eurocard şi Asociaţia interbancarǎ de carduri americane ce emitea „Master Charge”.
Acest lucru a fost unul din factorii care au condus la schimbarea denumirii de cǎtre NBI, în 1976, din „Bank Americard” în „VISA”. Analog, în 1980, ICA şi-a redenumit cardul „mai internaţional” în „MasterCard”.
Lǎrgirea colaborǎrii cu MasterCard şi încheierea de înţelegeri cu companiile Cirrus şi Maestro au permis Eurocard-ului extinderea gamei de servicii oferite clienţilor datoritǎ cardurilor pentru ridicarea numerarului în bancomate. La sfârşitul anului 1992 a luat fiinţǎ Europay International, din unirea Eurocard-ului International cu sistemul de plǎţi Eurocheck.
Deşi cardurile au început sǎ fie folosite începând cu 1960 în ţǎrile vestice, abia dupǎ douǎ decenii s-a extins utilizarea lor, ele fiind percepute ca „instrumente preferate pentru derularea plăţilor de valori mici iniţiate de persoane fizice deţinătoare de conturi bancare, care formează în ţările avansate o parte importantă a clientelei bancare”.
Prin intermediul cardurilor bǎncile au reuşit sǎ atragǎ persoanele fizice cu venituri modeste, care au vǎzut în aceste instrumente o posibilitate de a obţine credite de mǎrimi relativ mici, dar care le asigura plata unor datorii curente. Datoritǎ avantajelor deţinute cardul este utilizat din ce în ce mai mult de cǎtre întreprinderile mici şi mijlocii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- anexa .doc
- Cardul - Instrument Modern de Plata.doc
- COPERTA.doc
- pagina de titlu.doc