Evoluții ale activității bancare de retail în România de la origini până în prezent

CAPITOLUL 1: EVOLUȚIA ACTIVITĂȚII DE RETAIL BANKING ÎN ROMÂNIA

1.1 Începuturile activității de retail banking în România

Termenul de ”retail banking” provine din limba engleză și poate fi tradus ca ”activitatea bancară cu amănuntul”.

Noțiunea de retail banking are numeroase abordări, care îi conferă termenului un sens larg și unul restâns :

- în sens larg, noțiunea de retail banking poate fi definită ca activitatea bancară desfășurată cu clienții individuali (persoane fizice, profesii liberale, mici întreprinzători, întreprinderile mici și mijlocii) și care își desfășoară activitatea printr-o rețea bancară extinsă.

- în sens restrains, noțiunea de retail banking se definește ca activitatea bancară orientată spre clienții persoane fizice (populația) și desfășurată prin intermediul unei rețele de sedii bancare extinsă.

În Țările române activitatea bancară a apărut încă din perioada feudalismului, aceasta era desfășurată de zarafi și cămătari. Zarafii se ocupau cu vânzarea și cumpărarea de monedă în schimbul obținerii unor câștiguri. Activitatea acestora era asemănătoare cu schimbul valutar de astăzi, fiind favorizată în acea perioadă deoarece pe teritoriul României circulau însemne monetare provenite din Franța, Rusia, Austria, etc. Zarafii au devenit cămătari odată cu dezvoltarea creditului ca formă de finanțare și dezvoltarea relațiilor de tip capitalist .

Cămătarii erau cei care acordau credite cu dobânzi foarte mari. Principalele forme ale creditului fiind creditul de consum și creditul politic. Există date care arată că la serviciile de cămătărie au recurs domnitori ca Aron - Vodă (1580), care s-a împrumutat de la Teodor Chiriac pentru a plăti ”nevoile către turci”. Mihai Viteazu (1593 - 1601) a luat un împrumut de 67.000 de aspri de la Jupân Preda. La aceste servicii recurgeau și meșteșugarii, țăranii și boierii .

Pe baza accentuării schimburilor comerciale, între anii 1843 și 1846, cămătarii efectuau din ce în ce mai multe operațiuni financiar - bancare, precum :

- efectuau plăți în țară și peste hotare;

- primeau depuneri;

- arendau veniturile satelor;

- acordau împrumuturi pe ipoteci și amanete (gaj);

- exploatau salinele și alte mine;

- erau reprezentanți ai unor case străine în Principate;

- făceau afaceri de import și export.

Activitatea realizată de cămătari a contribuit la:

- distrugerea proprietății feudale;

- proletarizarea țăranilor și ruinarea meșteșugarilor;

- concentrarea unor averi bănești în mâinile cămătarilor.

După o lungă perioadă în care cămătarii percepeau dobânzi foarte mari au apărut și s-au dezvoltat unele case comerciale străine necesare pentru păstraea și evidențierea marilor capitaluri, dar și pentru finanțarea unor proiecte de mare anvergură. Între anii 1830 și 1860 existau :

- 10 case comerciale străine la Brăila (Robini, Teodorovich, Petala, Anastase Doiciu, etc);

- 20 la București ( Pricopie, Jacob Marmarosch, etc);

- 21 la Galați (Niotti, Marcopoli, etc);

- 1 la Buzău (Leibu Freiser);

- 1 la Iași ( Michel Daniel);

- 1 la Craiova ( Raicu Pavlovici).

Zarafii și cămătarii au contribuit la crearea sistemului de credit capitalist, cu clientelă orășenească din centrele comerciale precum Iași, Galați, Brăila, București. Adoptându-se noilor cerințe, aceștia au devenit bancheri - cămătari. Potrivit statisticilor, dintr-un total de 96 de bancheri - cămătari, zarafi și zălogi, 39 dintre aceștia erau bancheri - cămătari.