Islanda, faliment național

1. Introducere

Era odată, nu cu foarte mult vreme în urmă, o insulă fericită unde locuitorii păreau să fi găsit cel mai sigur drum spre paradis. Acolo, în mica şi pitoreasca Islanda, capitalismul financiar fermecase aproape întreaga populaţie. Îmbogăţiţi fără să stie de ce şi cum, islandezii au trait aproape întreaga epocă ca pe o poveste de succes. Uniunea Europeană le părea un univers mult prea dominat de chestiunea socială pentru a fi tentaţi de integrare. Dar, ca şi alte povesti frumoase, şi cea islandeză a avut un sfârşit trist. Iar continuarea nu se anuntă nici ea prea fericită. Criza economică a devenit coşmarul tuturor islandezilor. Dacă de perioada de prosperitate au profitat doar unii, de efectele ei negative vor suferi cu toţii.

Capitalismul de cazinou pe care s-a clădit atât de iluzoria prosperitate islandeză nu a aparut din neant. Dar, cuceriţi de iluzia îmbogăţirii facile, au acceptat să se lase fermecaţi. Orice prudenţă a fost părăsită pentru o viaţa usoară. Dar "lumea reală" şi-a cerut drepturile.

Până nu demult, acest mic stat nordic de 320.000 de locuitori desemna un model de succes şi avea o creştere economică rapidă, în ciuda locului modest pe care îl ocupa pe scena internaţională, din punct de vedere geopolitic.

Boom-ul din anii '90 de pe bursă a permis companiilor şi băncilor islandeze să investească foarte mult în toată Europa.

Acest succes nu avea să dureze prea mult, ba dimpotrivă, investiţiile majore au determinat un eşec devastator. La ora actuală, economia islandeză este una dintre cele mai fragile, dacă nu chiar cea mai vulnerabilă economie europeană la mişcările din sistemul financiar. Băncile şi companiile din Islanda au început să se "înghită" una pe cealaltă şi au creat o interdependenţă care acum poate fi asociată unui "castel de cărţi".

Steingrimur Sigfusson, ministrul de finanţe al Islandei spunea: “Băncilor li s-a permis să crească foarte mult. A fost creată o atmosferă ciudată. În multe aspecte, Islanda a fost transformată într-un laborator neoliberal, iar experimentul a avut un final teribil.”

2. Începutul dezastrului

În luna septembrie a anului 2008 sistemul financiar al Islandei a fost puternic afectat de către criza mondială, aceasta fiind în pragul unui faliment naţional.

Una din primele decizii anunţate de guvernul islandez pentru a evita ca ţara să cadă în faliment a fost naţionalizarea băncii Glitnir, a treia ca mărime din Islanda, fapt ce a determinat totuşi afundarea coroanei islandeze ca efect al speculaţiilor pesimiste privind capacitatea Băncii Centrale.

În continuare guvernul a naţionalizat Landsbanki, a doua mare bancă islandeză, din cauza riscului unui "faliment naţional" şi al scandalului băncii electronice Icesave care aparţinea de Landsbanki, şi opera în Marea Britanie şi Olanda, aceasta dând faliment din cauza investiţiilor prost plasate în Statele Unite ale Americii.

În cele din urmă statul islandez naţionalizează şi ultima instituţie financiară care nu era trecută în proprietatea statului, preluând controlul asupra bancii Kaupthing, pentru a menţine continuitatea operaţiunilor bancare comerciale în Islanda.

O data cu această naţionalizare, toate cele trei mari bănci din Islanda trec în întregime sub controlul statului, parlamentul islandez adoptând de urgenţă o lege care dă puteri sporite guvernului în ceea ce priveşte sectorul financiar. Astfel, depozitele din Islanda erau în întregime garantate.

Prăbuşite în mai puţin de o săptămână în cursul lunii octombrie 2008, principalele bănci comerciale inslandeze - Glitnir, Landsbanki şi Kaupthing au datorii de peste 60 de miliarde dolari la creditori străini.