Biodiversitatea

Diversitate specifica (numarul de specii diferite dintr-o anumita arie si numarul de indivizi din fiecare specie)

Diversitate genetica (ansamblul de gene detinute de o specie dintr-o anumita arie)

Diversitate sistemica (varietatea habitatelor, comunitatilor ecologice ce alcatuiesc ecosfera)

Ca o consecinţă a poziţionării sale geografice, ţara noastră se bucură de existenţa unei biodiversităţi unice atât la nivelul ecosistemelor şi speciilor, cât şi la nivel genetic.

Pe teritoriul României se reunesc nu mai puţin de cinci regiuni biogeografice, dintre care două, cea stepică şi cea pontică, reprezintă elemente naturale noi adăugate la zestrea Uniunii Europene, marcând introducerea a numeroase noi tipuri de habitate şi specii.

Cele cinci regiuni biogeografice sunt: continentală (53%), alpină (23%), stepică (17%), panonică (6%) şi pontică (1%), aşa cum se poate observa în figura de mai jos.

Noţiunea de "habitat natural”, aşa cum este definită în Directiva Habitate nr.92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, se referă la zone terestre sau acvatice ce se disting prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice, în întregime naturale sau seminaturale.

Ţara noastră este gazda unor tipuri unice şi extinse de habitate, de la păduri mature aproape virgine, pajişti şi stepe bogate în specii floristice, la mlaştini întinse, posibil, fără echivalent în Uniunea Europeană.

De asemenea, lanţul carpatic reprezintă un bastion vital al carnivorelor mari.

România deţine 5500 exemplare de urs brun, 3500 exemplare de lup şi 1600 exemplare de râs eurasiatic, reprezentând procente ridicate din efectivele acestor specii de carnivore mari, la nivelul continentului european.

Aceasta situează în mod ferm ţara noastră pe harta Uniunii Europene, ca o importantă zonă naturală.