Rolul Ficatului în Menținerea Homeostaziei

INTRODUCERE

Când corpul funcţionează normal, întregul mediu intern se menţine în limite normale. Multe organe contribuie la menţinerea homeostaziei, iar ficatul are un rol foarte important din acest punct de vedere.

Homeostazia poate fi definită ca “echilibrul dinamic care ne mentine în viată”.

Homeostazia reprezintă proprietatea organismului de a menţine, în limite foarte apropiate, constantele mediului intern. La menţinerea constantei mediului intern participă mai multe organe, iar ficatul are un rol major din acest punct de vedere.

Funcţiile ficatului în menţinerea homeostaziei sunt:

1. Regenerarea (abilitatea ficatului de a-şi menţine propria masă în limite normale)

2. Reglarea temperaturii corpului

3. Rol în coagularea sângelui

4. Rol în detoxifierea organismului

5. Rol în reglarea osmotică

REGENERAREA

La mamifere, ficatul are o mare putere de regenerare după ce a fost vătamat. În mod normal, masa ficatului este proporţională cu masa relativă a corpului si reprezintă aproximativ 3- 5 % din greutatea corpului. Dacă hepatocitele sunt afectate de substanţe toxice sau o parte a ficatului este înlăturată experimental, celule rămase se divid şi repară pierderea.

Hepatoctemia parţială (extirparea parţială a ficatului), folosită experimental a permis obţinerea unor rezultate importante cu privire la capacitatea de regenerare a ficatului şi a importantei sale rezerve funcţionale.

Astfel, prin extirparea unuia sau mai multor lobi hepatici la unele animale s-a putut observa că porţiunea de ficat rămasă se măreşte în câteva zile. Lobii rămaşi suferă un proces de înmugurire, la periferia lor se formează noi lobuli, iar după câteva săptămâni se poate observa un ţesut greu de deosebit de cel normal.

Prima reacţie după înlăturarea unei părţi a ficatului este hiperplazia hepatică – diviziunea celulară multiplă a celulelor rămase. După 6 ore de la extirpare celule încep să se dividă. La început, primele celule sunt mici, iar treptat ajung la dimensiunea normală. Ritmul de creştere a vaselor de sânge este acelaşi cu cel hepatocitelor. După aproximativ 10 zile, în cazul raţelor, masa ficatului revine la normal.

Astfel de procese regenerative intervin şi în refacerea ficatului după leziuni produse de agenţi toxici sau de bolile de ficat, cu deosebirea că în acest caz refacerea are loc în vecinătatea ţesutului care degenerează, procesul de distrugere tisulară şi de regenerare întrepătrunzându-se reciproc. Procesele de regenerare hepatică joacă un rol important în vindecarea sau supravieţuirea organismului după intoxicaţii masive ale ţesutului hepatic sau după boli grave de ficat. Reglarea hepatică poate fi stimulată de o serie de factori printre care şi unii hormoni.

Ficatul pare să aibă o capacitate infinită de regenerare: extirpările de ţesut hepatic pot fi repetate de multe ori şi sunt întotdeauna urmate de regenerarea ţesutului hepatic. Peste 70% din masa ficatului poate fi înlăturată la intervale de 10-14 zile, iar când masa ficatului revine la normal în comparaţie cu masa corpului îşi poate îndeplini funcţiile în mod normal. Chiar dacă ficatul îşi revine din punct de vedere al greutăţii, forma acestuia nu mai este aceeaşi, noile celule sunt produse prin diviziunea celulelor rămase si lobii extirpaţi nu mai sunt înlocuiţi. Cantităţi mari de ţesut hepatic au fost înlăturate cu succes în urma unor operaţii la oameni, recordul fiind de aproximativ 80% din masa ficatului, însă regenerarea este mai lentă decât în cazul raţelor.

Recent s-a demonstrat că factorii de stimulare a regenerării provin din zona pancreatică, astfel insulina şi glucagonul au un puternic efect regenerator al ficatului şoarecilor examinaţi şi pot să protejeze şoarecii de o doză letală de virus hepatic. Acum 20 de ani E.L.Dobson a postulat că reglarea mărimii ficatului este produsă de o substanţă care se sintetizează cu o rată constantă undeva în corp şi această substanţă, mai apoi, este distrusă de hepatocite.