Cuprins
- Introducere .. .3
- 1. Istoric ...3
- 2. Etimologie . .. ..4
- 3. Proprietăți chimice .. . .5
- 4. Proprietăți chimice 6
- 4.1. Izotopi 6
- 4.2. Stări de oxidare ..6
- 5. Reacții de identificare ale manganului ..9
- 5.1.Recții pe cale uscată 9
- 5.2. Reacțiile ionului Mn2+ în soluție ...10
- 5.3.Reacții de oxidare ale Mn2+ la Mn7+ ..10
- 5.4. Reacții de identificare ale ionului MnO4- .11
- 5.5. Reacții de oxidare în mediu acid ..11
- 5.6. Reacții în mediu neutru sau slab alcalin ...11
- 6. Răspândire .. .. ..12
- 7. Producere la scară industrial 12
- 8. Utilizare 13
- 9. Rolul în biologie ...14
- 10. Toxicitate 15
- Bibliografie/ Webografie .16
Extras din proiect
INTRODUCERE
Figura 1
Manganul este un element chimic cu simbolul Mn și numărul atomic 25.
Este un metal alb-argintiu, asemănător fierului, care se găsește în stare liberă în natură (deseori în combinație cu fierul) și în mai multe minerale.
Manganul liber este un metal mult folosit în industrie, mai ales ca element de aliere. Ionii de mangan au diverse culori și sunt folosiți în industrie ca pigmenți și ca oxidanți. De asemenea, ionii de mangan (II) apar ca și cofactori pentru o serie de enzime.[1]
Figura 2: Bucăți de mangan rafinate electrolitic și un cub de 1 cm3
1. Istoric
Unii compuși ai manganului erau cunoscuți încă din preistorie.
Au fost descoperite picturi vechi de 17.000 de ani realizate cu pigmenți pe bază de bioxid de mangan.
Egiptenii și romanii foloseau compuși ai manganului la fabricarea sticlei, fie pentru a o colora, fie pentru a o decolora. De asemenea, în minereurile de fier folosite de spartani se găsea și mangan, iar unii cercetători susțin că duritatea excepțională a oțelurilor spartane se datorează realizării accidentale a unui aliaj fier-mangan.[1]
În secolul 17, chimistul german Johann Glauber a obținut pentru prima oară permanganat, un reactiv chimic des utilizat după aceea.
La mijlocul secolului 18, bioxidul de mangan se folosea la obținerea clorului (care rezulta prin reacția dintre bioxidul de mangan și acidul clorhidric sau dintre bioxidul de mangan și un amestec de acid sulfuric diluat și clorură de sodiu).
Chimistul suedez Scheele a fost primul care a identificat manganul ca element chimic separat în 1774, iar colegul său, Johan Gottlieb Gahn a obținut în același an noul element în stare pură prin reducerea bioxidului de mangan cu carbon. [1]
La începutul secolului 19 au început cercetări privind folosirea manganului la obținerea de oțeluri. În 1816 s-a constatat că adăugarea de mangan la fier îl făcea mai dur, fără a-l face și mai fragil.
În 1837 James Couper a descoperit o legătură între expunerea prelungită la mangan, în mine, și o formă a bolii Parkinson.
În 1912, în SUA a fost brevetat procedeul de acoperire electrochimică a armelor de foc cu fosfat de mangan pentru protecția împotriva ruginii și a coroziunii.[2]
2. Etimologie
Originea numelui "mangan" este complexă. În Grecia Antică, existau două minerale negre din zona orașului Magnesia numite 'magnes', dar se considera că difereau ca sex. Magnes-ul masculin atrăgea fierul și este ceea ce se cunoaște astăzi sub denumirea de magnetit.
Magnes-ul feminin, magnesia, nu atrăgea fierul, fiind folosit pentru decolorarea sticlei și este ceea ce se numește azi piroluzit, bioxid de mangan. [5]
În secolul al 16-lea se făcea o distincție între magnesia negra (piroluzitul) și magnesia alba, un alt minereu din zona Magnesiei (de fapt oxid de magneziu).
Italianul Michele Mercati a transformat denumirea de magnesia negra în "manganesa" iar metalul izolat ulterior din ea a primit denumirea de mangan. Numele de magnesia a fost apoi folosit doar pentru magnesia alba și a dus la denumirea de "magneziu" pentru elementul izolat din ea.[1]
Bibliografie
1. ^ „Dr James B. Calvert - Chromium and Manganese”.
2. ^ http://www.wateronline.com/downloads/detail.aspx?docid=0dda3631-672a-4641-bbb4-8106f0ff9af3 Water Online - The Removal of Iron and Manganese from Potable Water.
3. ^ http://parkerhq.com/manganese_phosphate.htm Parker Rust-Proof of Cleveland - Zinc and Manganese Phosphates
4. ^ http://www.atsdr.cdc.gov/toxprofiles/tp151-c1.pdf US Department of Health and Human Services, Agency for Toxic Substances & Disease Registry: Toxicological Profile Information Sheet - Manganese
5. ^ Lisa A. Corathers. „United States Geological Survey - Manganese Statistics and Information” (PDF).
6. ^ http://www.key-to-steel.com/articles/art69.htm Key to Steel - Austenitic Manganese Steels.
7. ^ http://www.gao.gov/new.items/d02896.pdf US General Accounting Office - Report GAO-02-896: New Dollar Coin.
8. ^ Leach, R.M. and E.D.Harris. 1997. Manganese. Clinical Nutrition in Health and Disease, 2 (Handbook of Nutritionally Essential Mineral Elements), 335-355.
9. ^ „Los Alamos National Laboratory Periodic Table of the Elements - Manganese”..
10. ^ http://web1.msue.msu.edu/msue/imp/modf1/05209705.html Michigan State University Extension - Soils & Soil Management - Fertilizer - Manganese for Vegetables & Field Crop
11. ^ „U.S. Department of Labor - Safety and Health Topics: Manganese Compounds (as Mn)”.
12. ^ http://www.inrs.fr/inrspub/inrs01.nsf/inrs01_catalog_view_view/56F5107CD71B559BC1256CE8005A763D/$FILE/ft52.pdf INRS - Fiche toxicologique Dioxyde de manganèse
13. D. Marian, Metale de înaltă puritate, Editura Tehnică, 1988
14. Weast, Robert (1984). CRC, Handbook of Chemistry and Physics. Boca Raton, Florida: Chemical Rubber Company Publishing. pp. E110.
15. Schmidt, Max (1968). "VII. Nebengruppe". Anorganische Chemie II (in German). Wissenschaftsverlag. pp. 100- 109.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Manganul.docx