Vitamina B13

INTRODUCERE

O alimentaţie echilibrată, ce asigură o viaţă sănatoasă trebuie să includă toate substanţele necesare unei bune funcţionări a organismului în proporţiile şi combinaţiile cerute de către indivizi: proteine, grăsimi, hidraţi de carbon, fibre şi apă, căci citandu-l pe Socrate: “mâncăm ca să trăim şi nu trăim ca să mâncăm”.

Vitaminele sunt substanţe organice necesare creşterii şi bunei funcţionări a organismului, pe care organismul le fabrică în cantitate insuficientă pentru a-şi acoperi nevoile (vitaminele B6, B8, D, K) sau pe care nu le poate sintetiza [1].

Vitaminele sunt substanţele de care organismul are nevoie deoarece: contribuie la fabricarea enzimelor necesare digestiei, absorbţiei şi metabolismului, controlează regenerarea celulară.

Legumele, fructele, precum şi multe alte produse alimentare sunt indispensabile alimentaţiei omului contemporan. În procesul preparării şi conservării se pierde, din păcate, o mare parte din valoarea nutriţională de bază şi din conţinutul de vitamine şi minerale.

Organismul hrănit corespunzător se dezvoltă mai bine, acumulează mai mult şi tratează stressul cu mai multă uşurinţă.

Este necesar de subliniat faptul că trăim în vremuri în care condiţiile de viaţă se deteriorează constant, pline de influenţe nefaste, obiceiuri proaste privind alimentaţia, activitatea fizică, fumatul şi consumul de alcool. Sănatatea este extrem de vulnerabilă, astfel încât păstrarea ei devine imposibilă, chiar şi cu o dietă echilibrată. Cu toate acestea, toată lumea poate profita de suplimentele alimentare cu multivitamine şi minerale, adecvate tuturor categoriilor de vârstă.

Pentru procesele biochimice care au loc în organism sunt esenţiale cantităţi determinate de vitamine şi minerale [2].

Vitaminele trebuie deci aduse prin alimentaţie sau, în lipsă, prin medicamente. Toate sunt conţinute în laptele matern, dar nu întotdeauna în cantităţi suficiente (vitamina K, în special, trebuie să facă obiectul unei suplimentări medicamentoase sistemice la naştere).

Dacă avem un regim echilibrat, atunci acesta furnizează toate vitaminele şi elementele nutritive de care avem nevoie, dar există carenţe care trebuie compensate prin administrarea de vitamine şi substanţe minerale sintetizate în laborator.

În era tehnologiei de înaltă performanţă, a utilizării E-urilor şi a organismelor modificate genetic, numai prin informare continuă vom putea să ne asigurăm singuri un adevărat standard ridicat de viaţă şi poate vom reuşi chiar să depăşim limitele fiziologice ale speranţei de viaţă.

CAPITOLUL 1. DATE DESPRE VITAMINE

1.1. Generalitati

Vitaminele sunt factori alimentari cu structură organică indispensabili pentru metabolism, având funcţie de coenzime sau precursori ai coenzimelor. Deficitul vitaminic provoacă stări patologice caracteristice care pot fi corectate specific prin administrarea vitaminei corespunzătoare ca medicament [3].

Vitaminele reprezintă un grup de substanţe organice naturale, necesare organismului (deşi în cantităţi mici), pentru realizarea în condiţii optime a unor procese metabolice esenţiale. Vitaminele, prin moleculele lor, nu eliberează energie şi nu au nici roluri plastice, însă sunt esenţiale în generarea acesteia [4]. Deoarece majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de către organism, acesta trebuie să le primească prin dietă (fie ca atare, fie sub formă de provitamine). Există 13 vitamine esenţiale (lipsa lor afectează funcţionalitatea normală a organismului): A, C, D, E, K, tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), acidul pantotenic, biotina, vitamina B6, vitamina B12, acidul folic.

Funcţiile vitaminelor sunt complexe, incluzând aici:

• funcţie de hormoni sau hormon-like (vitamina D);

• antioxidanţi (vitamina E);

• rol în creşterea şi diferenţierea tisulară (vitamina A).

Vitaminele sunt grupate în două categorii (această clasificare fiind utilă mai mult din punct de vedere nutriţional):

- liposolubile (A, D, E, K), acestea depozitându-se în ţesuturi liposolubile şi în ficat ;

- hidrosolubile (C, P, B) pe care organismul le foloseşte imediat, altfel se pierd prin urină. Singura vitamină hidrosolubilă ce poate realiza depozite este vitamina B 12 (la nivel hepatic), aceste depozite menţinându-se ani de zile.

Vitaminele liposolubile sunt solubile în lipide şi insolubile în apă, iar utilizarea (digestia şi absorbţia lor) depinde de capacitatea organismului de a procesa lipidele alimentare [5].

Vitaminele hidrosolubile se absorb în proporţii mari din tubul digestiv, însă au nevoie de prezenţa acidului clorhidric în sucul gastric. Excesul lor este eliminat urinar, organismul nerealizând, cu o singură excepţie, deja amintită, depozite (în caz de insuficienţe, carenţele lor apar foarte repede).

Vitaminele hidrosolubile sunt cele din complexul B şi vitamina C. Funcţiile lor sunt în general de a asista enzimele importante implicate în producţia de energie din carbohidraţi şi grăsimi. Nu sunt depozitate în organism în cantităţi mari, deci este necesar aportul lor frecvent. Carenţele de vitamine hidrosolubile afectează cel mai mult ţesuturile care "cresc" sau au un metabolism rapid cum ar fi pielea, sângele, tractul digestiv şi sistemul nervos. Sunt instabile în prezenţa căldurii şi procesul de preparare al hranei afectează cantitatea de vitamine disponibile din mâncare.

Vitaminele au fost iniţial denumite prin litere. Ulterior, odată cu elucidarea structurii lor chimice au primit şi nume ştiinţifice.

Vitaminoidele sunt factori biochimici fără funcţii enzimatice, incluşi în trecut printre vitamine; din această categorie fac parte bioflavonoizii sau vitaminele P, colina, acidul pangamic, acidul alfa-lipoic şi vitaminele F.

Necesarul de vitamine depinde de vârsta, activitatea fizică, felul dietei, valoarea metabolismului. Necesarul este crescut la copii, la femeile insărcinate şi la cele care alăptează [4]. Deficitele vitaminice se datoresc aportului insuficient, tulburărilor de absorbţie intenstinală, tratamentului îndelungat cu antibiotice pe cale orală.

Simptomele precoce ale stărilor de hipovitaminoză sunt obişnuit nespecifice şi minore. Profilaxia se face printr-o alimentaţie bogată, echilibrată, eventual cu suplimentarea vitaminelor sub formă de preparate polivitaminice.

Pentru anumite vitamine deficitul se manifestă în cadrul unor entităţi clinice caracteristice, care pot îmbrăca forme severe. Principalele boli prin deficit vitaminic la om sunt: beri-beri, scorbutul, pelagra, keratomalicia şi rahitismul, care impun tratamentul vitaminic specific cu doze relativ mari [6].

Există şi cazuri rare de dependenţă vitaminică, de natură genetică, relativ la unele vitamine din complexul B şi la vitamina D.

Vitaminele sunt bine suportate în doze terapeutice. Supradozarea poate provoca tulburări severe în cazul vitaminelor liposolubile.