Paradisurile Fiscale și Companiile Offshore - Studiu de Caz - Belize

CAPITOLUL I – PARADISURILE FISCALE

1.1. Conceptul de paradis fiscal

Un anumit stat este paradis fiscal daca, prin legislatia sa fiscala favorizeaza deschiderea de companii offshore, care sa-şi desfaşoare activitatea comerciala in afara granitelor respectivei tari.

Denumirea de paradis fiscal, folosita intr-un domeniu larg in ultimii ani ai secolului douazeci, tinde din ce in ce mai mult sa fie inlocuita prin aceea de paradis financiar sau, mai bine zis, de centru financiar international. In prezent, cand se pune accent in tot mai multe tari pe masuri antiparadis, aceşti termeni apar intr-adevar mai putin provocatori şi mult mai discreti.

Paradisurile se impart in cinci tipuri: se poate alege aici domiciliul fiscal, locul de instalare a bazei de lucru, se poate trai aici, se pot caştiga bani sau se poate obtine cetatenia. Aceste tari se adreseaza fie persoanelor fizice, fie persoanelor juridice, fie ambelor in acelaşi timp. Statele considerate ca fiind paradisuri fiscale reprezinta un refugiu pentru toate tipurile de societati cu scopul de a permite beneficiarilor sa reduca şi respectiv chiar sa suprime in totalitate taxele la care sunt supuşi, in deplina legalitate şi de o maniera practic imposibil de controlat de catre serviciile fiscale din tara de origine.

O parte a doctrinei existente in aceasta materie prezinta ca alternativa a societatilor comerciale offshore "evaziunea fiscala legala". Constituirea unei astfel de societati comerciale intr-unul din statele denumite curent "paradisuri fiscale" reprezinta o tehnica de evitare a politicii fiscale practicate de statul in care au constituita o alta societate comerciala, prin care isi deruleaza, in fapt, activitatea comerciala.

Faptul ca o societate comerciala - a carei firma este de notorietate - plateste impozite pe profit foarte mici sau nu plateste deloc astfel de impozite nu trebuie sa ne conduca la concluzia ca aceasta societate nu este profitabila. Intr-o astfel de situatie este interesant de observat daca aceasta nu are deschisa o filiala intr-unul din paradisurile fiscale binecunoscute, prin intermediul careia repatriaza profitul sau, cu scopul de a nu plati impozit.

Societatile comerciale offshore sunt strict legate de paradisurile fiscale: Alderney, Andorra, Anguilla, Anjouan, Antigua si Barbuda, Antilele Olandeze, Aruba, Bahamas, Bahrein, Barbados, Belize,Bermuda, British Virgin Islands, Cayman Islands, Cipru, Cook Islands, Costa Rica, Delaware, Dominica, Dubai, Elvetia, Gibraltar, Grenada, Guernsey, Irlanda, Isle of Man, Jersey, Labuan, Liberia, Liechtenstein, Luxemburg, Madeira, Malta, Marshall Islands, Mauritius, Monaco, Montserrat, Nauru, Nevis, Niue, Panama, Saint Lucia, Saint Vincent and the Grenadines, Samoa, Seychelles, Singapore, Turks si Caicos, U.S. Virgin Islands, Uruguay, Vanuatu.

In lume exista aproximativ 70 de pardisuri fiscale. Unele, dupa ce au disparut, aşa cum este cazul Libanului, renasc din propria cenuşa. Altele, aşa cum este cu Elvetia, sunt pe cale de disparitie sau au disparut de curand, cum este Hong Kong-ul. Concomitent, in alte locuri se nasc paradisuri noi. Subiect fierbinte prin excelenta, paradisurile fiscale sunt uneori “la o bataie de puşca” şi binecunoscute de turişti: Andorra, “seducand” odata in plus, Austria este vestita pentru secretul sau bancar, fara a uita Monaco-ul sau Gibraltarul.

Altele, sunt totodata adevarate paradisuri de vacanta : Arhipeleagul Caraibelor numara un numar mare de state cu o fiscalitate privilegiata, insulele Caïmans poseda o banca pentru fiecare 60 de locuitori, iar insulele Cook ii fac sa viseze pe bancheri.

In Bahrein, de exemplu, nu se percep impozite decat in cazul veniturilor obtinute in industria petroliera (in cuantum de 45%). Asadar, impozitele pe cladiri, pe terenuri, pe dividende etc. nu sunt cunoscute.

Structurile juridice şi financiare indispensabile, uneori complexe, tineau pana de curand intreprinzatorii mici şi mijlocii departe de utilizarea paradisurilor fiscale. Dar constrangerile din ce in ce mai grele ale fiscalitatii excesive din anumite state, ii imping chiar şi pe cei cu resurse limitate sa foloseasca paradisurile fiscale pentru a-şi proteja veniturile.

Paradisurile fiscale pot fi clasificate in trei categorii, in functie de sistemul de impunere al acestora:

• tari in care veniturile realizate in strainatate sunt scutite total de impozitul pe profit, platindu-se o taxa anuala fixa – Insulele Virgine, Belize etc.i

• in alte tari baza de impozitare nu este profitul realizat, ci valoarea capitalului social. De exemplu, compania offshore de tip “Stiftung” inregistrata in Lichtenstein datoreaza un impozit egal cu 0,1% din valoarea capitalului social, dar nu mai putin de 1000 de franci elvetieni.

• impozitarea in sistem liniar – indiferent de valoarea profitului realizat se impune un procent fix. Cel mai cunoscut paradis fiscal care utilizeaza acest sistem este Cipru, unde firmele offshore platesc un impozit de 4,25% din profitul realizat.

In concluzie, paradisurile fiscale pot fi utilizate pentru a realiza profituri mari, pentru protectia bunurilor, şi pentru a scapa de taxele prea numeroase.

Totodata, nu se realizeaza controale valutare, iar bancile au interdictia legala de a percepe dobanzi (la credite etc.)

1.2. OCDE si paradisurile fiscale

Organizatia pentru Cooperare Economica şi Dezvoltare (OCDE) a identificat trei factori-cheie in considerare daca o jurisdictie este un paradis fiscal:

1. taxele fiscale de impozitare zero sau numai nominala (in general sau in circumstante speciale) suntutilizate de catre nerezidenti pentru a scapa de impozitele mari in tara lor de reşedinta.

2. protectia informatiilor financiare personale. Paradisurile fiscale au de obicei legi sau practici administrative in care intreprinderile şi persoanele fizice pot beneficia de reguli stricte si paravane impotriva controlului exercitat de catre autoritatile fiscale din strainatate. Acest lucru impiedica transmisia de informatii despre contribuabilii care beneficiaza de impozite scazute.

3. Lipsa de transparenta. O lipsa de transparenta in modul de functionare a dispozitiilor legislative, juridice sau administrative, este un alt factor utilizat pentru a identifica paradisurile fiscale. OCDE este ingrijorat de faptul ca legile trebuie sa fie aplicate in mod deschis şi consecvent, şi ca informatiile necesare de catre autoritatile fiscale straine pentru a determina situatia unui contribuabil sunt disponibile. Lipsa de transparenta intr-o tara poate face dificil, daca nu imposibil, pentru autoritatile fiscale sa aplice alte legi in mod eficient.