1. Definirea problemei; 2. Stabilirea obiectivelor campaniei într-un cadru organizaţional; 3. Evaluarea impactului problemei asupra publicului şi asupra organizaţiei şi definirea clară a elementelor ce alcătuiesc campania de PR; 4. Dezvoltarea unei strategii organizaţionale în relaţie cu misiunea organizaţiei; 5. Determinarea unei strategii de comunicare pentru a atinge obiectivele propuse; 6. Identificarea tehnicilor, canalelor şi a specialiştilor în comunicare; 7. Responsabilitate socială şi cultură organizaţională; 8. Stabilirea bugetului şi a calendarului; 9. Evaluarea rezultatelor campaniei (eficienţa).
Scopul acestui proiect este de a face cunoscut publicului noua bicicletă electrică hibrid E-Bike, care îmbină beneficiile unei biciclete de munte în condiţii de oraş. Bicicletele au fost inventate în urmă cu 200 de ani în Europa şi studii recente au arătat că există peste 1 miliard de biciclete funcţionale, asigurând în multe regiuni principalul mijloc de transport. Acestea sunt foarte populare ca mod de recreaţie, dar au fost adaptate pentru folosinţă în multe domenii ale activităţii umane precum cel al jucăriilor, fitness, aplicaţii militare, servicii de curierat şi ciclism. Tema centrală a campaniei se axează pe promovarea bicicletei ..... Această promovare se va realiza şi în cadrul târgului Salonul Internaţional de Automobile Bucureşti, ce va avea loc în luna noiembrie la Romaero Băneasa. De asemenea, de ziua internaţională a bicicletelor, în august, pe 22, va fi organizat un târg cu vânzare de biciclete la care firma noastră va participa şi unde va fi prezentată bicicleta noastră. Vom fi prezenţi şi la inaugurarea noilor piste de biciclete în Bucureşti în zona centrală şi de nord, iar în zona parcului Carol vom fi prezenţi pentru a oferi doritorilor ocazia de a testa gratuit, timp de o oră bicicletele noastre. 1. DEFINIREA PROBLEMEI Bucureştenii nu merg de obicei pe bicicletă. Pentru că au uitat de descendentul velocipedului, ei apelează la maşina personală sau transportul în comun care înţepenesc şi sufocă oraşul. Acestea la rândul lor contribuie la poluarea şi aglomeraţia excesivă din Bucureşti dar şi la vânzări reduse în rândul distribuitorilor de biciclete. Printre alte probleme care influenţează volumul de vânzări al bicicletelor se numără şi: - lipsa unei politici eficiente de informare şi promovare a practicării acestui sport atât în oraş cât şi pe traseele montane; - existenţa numeroase centre de închiriere; - situaţia infrastructurii pentru biciclişti (pistele pentru biciclete sunt nefuncţionale de cele mai multe ori); - existenţa a puţine rute pe calea ferată pentru transportul bicicletelor; - existenţa unui număr redus de parcări pentru biciclete. De asemenea, practicarea sportului a fost înlocuită în rândul tinerilor, cu jocurile pe calculator sau alte activităţi statice, studiile arătând că aceştia suferă de mai multe probleme de sănătate decât generaţiile anterioare (1 din 4 tineri suferă de obezitate). Cu orice model nou lansat pe piaţă, orice companie doreşte să aibă vânzări care să se încadreze în target, dar şi să îşi îmbunătăţească imaginea şi să îi crească notorietatea. Pentru această campanie de PR am ales ca scop principal cunoaşterea bicicletei E-Bike şi a specificaţiilor acesteia în rândul target-ului vizat. Prin utilizarea diferitelor instrumente de PR căutăm să atragem publicul să devină interesat de noul model de bicicletă marca Cycle Chic, să cunoască toate caracteristicile acesteia, avantajele pe care le oferă, astfel încât să îl ia în considerare în vederea achiziţionării. 2. STABILIREA OBIECTIVELOR Obiective generale: • Crearea unei imagini pozitive, dinamice, atractive a noului model de bicicletă lansat şi creşterea notorietăţii acestuia în rândul publicului; • Eliminarea imaginii negative pe care o are publicul asupra mersului pe bicicletă; • Promovarea bicicletelor firmei Cycle Chic; • Creşterea vânzărilor la bicicleta E-Bike în primele 4 luni ale campaniei; • Conştientizarea a 90% dintre bucureşteni cu privire la necesitatea reducerii poluării şi a traficului excesiv folosind bicicleta; • Creşterea probabilităţii de cumpărare cu 20%, în 3 luni de la finalizarea campaniei. Obiective secundare • Creştere constantă a numărului de utilizatori ai website-ului şi al forumului firmei noastre; • Implicarea a 95% dintre membrii asociaţiilor de ciclişti la organizarea evenimentelor noastre, cu atragerea unui număr cel puţin egal de biciclişti noi. Înainte de a lansa pe piaţă bicicleta E-Bike am organizat un studiu de piaţă privind utilizarea bicicletelor în rândul bucureştenilor. Chestionarul a fost distribuit on-line, a avut 14 întrebări. Numărul persoanelor care au răspuns chestionarului cu vârsta sub 18 ani a fost de 8, între 18-25 ani a fost de 56, peste 25 ani – 35. Cei mai mulţi participanţi care au răspuns întrebărilor au spus că deţin biciclete de oraş sau mountain bike şi că merg cu bicicleta de cel puţin 4 ori pe săptămână. Locurile preferate sunt în oraş, pe benzile speciale şi în parc, dar şi în zona carosabilă sau montană. 65% dintre respondenţi au mărturisit că şi-ar dori o bicicletă care să poată fi utilizată atât în oraş, cât şi în zona montană, ceea ce ne-a determinat să introducem pe piaţă bicicletele E-Bike.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.