PROMOVAREA TURISMULUI RURAL ÎN FUNDATA 2 1. DEFINIREA PROBLEMEI 2 2. CERCETAREA ȘI CONSTATAREA 3 3. DEFINIREA PUBLICULUI ȚINTĂ 6 4. OBIECTIVELE CAMPANIEI 6 5. DEFINIREA DE STRATEGII ȘI TACTICI 9 6. DEFINIREA ACTIVITĂȚILOR SPECIFICE CAMPANIEI 9 7. BUGETUL CAMPANIEI 12 8. EVALUAREA CAMPANIEI 14 WEBOGRAFIE 16
1. DEFINIREA PROBLEMEI Denumirea campaniei: A getaway for tradition, purity and mystery Organizator: TRAVEL INSPIRE S.R.L Buget maxim alocat: 15.000 EURO Identificarea problemei: Pentru început, Brașov este județul din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice precum Țara Bârsei, Țara Făgărașului și o parte din Pământul crăiesc (teritorii transilvane repartizate Sașilor în Evul Mediu). Județul a fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a Regiunii Brașov (din raioanele Brașov, Rupea și Făgăraș), reședința și centrul cultural, educațional și economic al județului fiind municipiul Brașov. În momentul de față, județul Brașov reprezintă unul dintre cele mai importante județe turistice atât din punct de vedere național cât și internațional. De la atracții turistice de interes primar precum Cetatea Râșnov, Cetatea Rupea, Biserica Neagră, Casa Sfatului, județul Brașov oferă și atracții de a dreptul pitorești prin care facem trimitere și referire la satele și comunele mai puțin promovate și cunoscute de public unde priveliștea generoasă și interesul acordat tradiției îți taie toate așteptările purtându-te astfel înapoi în alte timpuri. Consider necesar desfășurarea unei campanii de relații publice pentru că aceste zone de-a dreptul pitorești reprezintă un real potențial de dezvoltare în ceea ce privește turismul rural din țara noastă propulsând astfel județul Brașov în topul destinațiilor care promovează și dezvoltă atât ecoturismul și agroturismul, deoarece în aceste regiuni se valorifică activ resursele locale, viața la țară este încă autentică și totul se rezumă la păstrarea și respectarea acestor valori. Prin toate aceste aspecte menționate anterior, consider că aceste regiuni reprezintă un real interes din punct de vedere turistic și economic, iar obiectivul principal este atragerea turiștilor atât din România cât și a celor străini în vederea descoperirii adevăratei vieți tradiționale românești. În vederea dezvoltării subiectului, comuna Fundata oferă astfel posibilitatea unică de a călătorii înapoi în timp, de a simții viața autentică la țară și de a vizita obiectivele cuprinzătoare și de interes din zonă chiar dacă în momentul de față, această zonă nu se bucură de o puternică promovare turistică rezultată din lipsa materialelor de informare si promovare turistică a regiunii. Campania de fată își propune să transforme această zonă într-un adevărat brand național recunoscut atât la nivel național cât internațional, intrarea pe piața competitivității cu alte regiuni de interes internaționale și dezvoltarea unor pachete turistice satisfăcătoare focusate pe nevoile clientului. 2. CERCETAREA ȘI CONSTATAREA ANALIZA FACTORILOR INTERNI Numele organizației: Travel Inspire S.R.L Slogan: Get inspired by traveling Sediul agenției: Str. Alexandru Odobescu 9, Biroul B1, 500271 Brașov România Organizația Travel Inspire S.R.L a fost înființată la data de 01.08.2016, în Brașov, având în prezent nu mai puțini de 8 consilieri cu experiență pasionați de călătorii. Travel Inspire S.R.L înseamnă o echipă pasionată de călătorii, creativă, dedicată și orientată către client. Ca agenție de turism independenta suntem liberi in ofertarea celui mai bun produs din piața fără a fi constrânși de o companie “sursa”. ”Știm cât de important este pentru oricine timpul petrecut alături de familie, prieteni și copii, iar din acest motiv ne asumăm să pregătim special pentru tine, variantele unui concediu reușit. Astfel, te ascultăm cu atenție pentru a putea construi o ofertă inspirată și potrivită așteptărilor tale de vacanță.” Conceptul agenției este unul de tip „Tailor made” - ”desenăm vacanțe pe măsura dorințelor clientului! Acest lucru este posibil doar investigând cu atenție cerințele turistului. Aflăm ce își dorește turistul și intuim ce i se potrivește. Interogăm, măsurăm, analizăm și apoi croim!„ Agenția oferă servicii precum: bilete de avion, hoteluri, sejururi cu avionul, sejururi individuale, circuite, city break, croaziere, transferuri, asigurări de călătorie, închiriere mașini, pachete turistice personalizate și servicii corporate. Dintre destinațiile propuse de agenția Travel Inspire S.R.L la nivel național se enumeră următoarele: Băile Felix - Oradea; Valea Prahovei - Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal; Poiana Brașov - Brașov; Constanța, Mamaia, Eforie Nord, Costinești - Constanța; Cluj Napoca - Cluj; Piatra Neamț - Neamț și altele. Având în vedere destinațiile mai sus menționate, datorită faptului că agenția Travel Inspire S.R.L își propune o gamă cât mai diversificată și inedită de destinații turistice, consider că integrarea destinației Fundata, județul Brașov, pe lista agenției, este o alegere bună. Datele de contact ale agenției sunt următoarele: Adresa: Str. Alexandru Odobescu 9, Biroul B1, 500271 Brașov România Telefon: 0745438818 / 0745631043 Email: alina@travelinspire.ro Site: www.travelinspire.ro Social media: facebook - Travel Inspire; instagram - Travel.Inspire Program: Luni - Vineri : 09:00 - 18:00 și Sâmbătă: 09:00 - 14:00.
Link către pagina de Facebook a Târgului de Turism: https://www.facebook.com/targuldeturism/ Accesat în data: 24.01.2022 Link către site-ul oficial al Târgului de Turism: https://www.targuldeturism.ro/ Accesat în data: 24.01.2022
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Proiecte.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.