Cadrul general privind veniturile din activități curente

Norma IAS 18 tratează problema contabilizării veniturilor, adică a veniturilor degajate de activităţile ordinare ale întreprinderii. În conformitate cu definiţiile financiare, veniturile reprezintă creşteri de avantaje economice, intervenite în cursul exerciţiului, care au provocat o majorare a capitalurilor proprii sub alte forme decât cele ce exprimă aporturi noi ale proprietarilor întreprinderii. În categoria amplă de venituri sunt incluse atât acele venituri care provin din activităţi curente cât şi câştigurile. Termenul de venituri din activitatea curentă se referă la acele venituri care apar în cursul desfăşurării de către o întreprindere a activităţii sale curente, termenul fiind regăsit şi sub alte denumiri ce includ vânzări, onorarii, dobânzi, dividende, redevenţe.

Obiectivul acestui Standard este de a prescrie tratamentul contabil al veniturilor generate de anumite tipuri de tranzacţii şi evenimente.

Un element de primă importanţă în contabilizarea veniturilor din activităţi curente este determinarea momentului la care trebuie recunoscut atunci când există probabilitatea că întreprinderii îi vor reveni în viitor anumite beneficii economice şi când aceste beneficii pot fi evaluate cu fidelitate. Acest Standard identifică situaţiile în care aceste criterii vor fi îndeplinite şi, prin urmare, veniturile din activităţile curente vor fi recunoscute.

Acest Standard (IAS 18) nu are echivalent în cadrul US GAAP şi în Directivele europene. În SUA în urma constatării unor diferenţe de tratament în contabilizarea veniturilor şi uneori a unor abuzuri, SEC ( Securities and Exchange Comission) a publicat un document (SAB 101), aplicabil în 2001, care precizează condiţiile de contabilizare a veniturilor şi de luare în calcul a rezultatului tranzacţiilor.

Pentru a putea înţelege mai bine cadrul general al acestui Standard este necesară definirea unor concepte care se regăsesc în Cadrul general de întocmire a situaţiilor financiare, respectiv IAS 8 :

• Venituri – majorări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale valorii activelor ori descreşteri ale obligaţiilor, care se concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor;

• Cheltuieli – diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori creşteri ale obligaţiilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari;

• Câştiguri - creşteri ale beneficiilor economice ( similare veniturilor ). Exemple de câştiguri sunt cele provenite din vânzarea activelor, respectiv din ajustarea valorii activelor;

• Pierderi – diminuări ale beneficiilor economice ( similare cheltuielilor).

Standardul arată că veniturile din activităţi curente sunt cele care apar în cursul desfăşurării activităţii curente a întreprinderii. Uneori este dificilă separarea veniturilor ( din activităţi curente) de câştiguri. Este vorba de tranzacţii care la o întreprindere determină venituri din exploatare ( din vânzări aferente cifrei de afaceri), iar la alta determină un câştig.

Exemplu :

Proprietăţile imobiliare deţinute de o societate de investiţii sunt considerate stocuri, iar vânzarea lor generează venituri de exploatare, aparţinând cifrei de afaceri. În schimb, la întreprinderea care a cumpărat o astfel de proprietate pentru a-i servi ca mijloc de producţie, aceasta va genera la o eventuală vânzare un câştig ( diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile cu vânzarea activelor), chiar dacă a servit desfăşurării activităţii de exploatare a întreprinderii.

Excepţie de la definiţia veniturilor o constituie contul 711 „Venituri din producţia stocată” astfel încât, veniturile de acest fel:

• nu determină majorări ale beneficiilor economice care să se concretizeze în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor;

• în plus, nu respectă condiţia de evaluare a veniturilor ( la valoarea justă a mijlocului de plată primit sau de primit).

Veniturile din producţia stocată reprezintă mai degrabă o recunoaştere provizorie a veniturilor aferente produselor obţinute în procesul de producţie, cu menţiune că ele sunt evaluate la costul de producţie al bunurilor. Ulterior, aceste venituri provizorii se transformă în venituri efective din vânzarea produselor.

În sistemul contabil românesc contul de venituri din producţia stocată trebuie păstrat, în condiţiile în care cheltuielile de producţie sunt recunoscute la data consumului, şi nu a vânzării produselor obţinute. În alte sisteme contabile, compatibile cu IAS-urile, se utilizează un cont de „costuri” prin intermediul căruia cheltuielile de producţie sunt recunoscute numai în măsura în care sunt asociate vânzărilor, şi nu în totalitate, ca şi cheltuieli ale perioadei. Cum în România acest cont nu a fost adoptat, va trebui suplinit de contul 711 „Venituri din producţia stocată”.