Contabilitatea Privind Evaluarea Stocurilor de Mărfuri într-o Societate Comercială

Introducere

România, impunându-şi integrarea în concernul ţărilor europene, a depus şi depune, încă, eforturi susţinute în toate domeniile vieţii sale social-economice, pentru găsirea unui limbaj de comunicare cu acestea.

Desigur că profesia contabilă nu putea ramane în afara acestor preocupări, iar aceasta s-a straduit şi a reuşit să acumuleze informaţia necesară elaborării unei doctrine profesionale proprii, care a făcut-o aptă să se integreze în structurile profesionale europene şi internaţionale.

În cadrul dezvoltării reformei contabile, începută în 1994, armonizarea ei cu directivele economice europene şi standardele internaţionale de contabilitate, organismul român de reglementare contabilă (Ministerul Finanţelor Publice) sprijinit şi finanţat de Guvernul Marii Britanii prin Departamentul său de dezvoltare internaţionala, a tradus în limba română Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Acest program de armonizare contabilă din România înseamnă un pas înainte, nu numai pentru specialiştii direct implicaţi ci şi pentru întreaga economie naţională .

Cel mai important obstacol în calea armonizării il constituie dimensiunea diferenţelor privind practicile contabile naţionale. O altă chestiune este legată de naţional / naţionalism. La nivel naţional pot exista reticenţe cu privire la acceptarea compromisurilor legate de schimbarea practicilor naţionale, pentru a „semana” cu cele ale altor ţări.

În lucrarea de faţă am avut posibilitatea de a prezenta două puncte de vedere cu privire la evaluarea stocurilor: cel naţional şi cel internaţional. Este adevărat că o dată cu apropierea României de ţările europene şi contabilitatea a resimţit unele schimbări şi, de aceea, în momentul de faţă cele două „stiluri” sunt extrem de asemănătoare.

În primul capitol am vorbit despre reglementările din România cu privire la evaluarea şi înregistrarea stocurilor, urmând ca în al doilea capitol să prezint şi “stilul” IAS 2 “Stocuri”, iar unde a fost cazul am evidenţiat diferenţele între cele două practici.

Toate noţiunile teoretice, dar şi studiile de caz prezentate în această lucrare duc la concluzia că, cel putin, în ceea ce priveşte evaluarea stocurilor, ţara noastră se îndreaptă către stilul internaţional. Menţinând eforturile depuse, putem spune că într-un viitor apropiat ne vom alinia statelor europene şi din punct de vedere contabil, nu doar prin sintagma „România - membră a Uniunii Europene”.

CAPITOLUL I

STADIUL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIU. SINTEZA DIN LITERATURA DE SPECIALITATE.

1. Aria de definiţie şi aplicabilitate a stocurilor. Definiţii, delimitări şi structuri privind stocurile.

Orice activitate economico-financiară, indiferent de natura sa, ocazionează diverse consumuri de muncă, unde se încadrează cu o pondere relativ însemnată, şi cele care privesc valorile de natură stocabilă.

Stocurile sunt active:

a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activitaţii;

b) în curs de producţie în vederea unei vânzări în procesul desfăşurării normale a activitaţii;

c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

Costul stocurilor reprezintă suma tuturor costurilor aferente achiziţiei şi prelucrării, precum şi alte costuri suportate de întreprindere pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se găsesc în prezent. Este utilizat pentru evaluarea stocurilor la intrare, la ieşire şi la închiderea exerciţiului financiar.

Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activitaţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunului şi a costurilor necesare vânzării. Este utilizataă la evaluarea stocurilor la sfârşitul exerciţiului financiar, la inventariere şi apoi la bilanţ când, potrivit principiului prudenţei, ele trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă.

Încadrarea stocurilor în categoria activelor, în condiţiile unei diversităţi a acestora, ridică problema delimitării lor de alte active, îndeosebi de cele care imbracă formă corporală. În acest sens, se au în vedere criterii care vizează cu precădere natura activelor şi rolul lor în activitatea de exploatare.