Contabilizarea Imobilizărilor Corporale

Introducere

În martie 1982 Consiliul IASC a aprobat norma IAS 16 ,,Contabilitatea imobilizărilor corporale“. Ultima revizuire a Standardului a avut loc în anul 2004, acesta intrând în vigoare de la 1 ianuarie 2005. Ca şi celelalte Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, Standardul nr.16 se referă, în traducere strictă, la “Terenuri,cladiri,construcţii şi echipamente” ,preluat in versiune românească prin “Imobilizări corporale”.

1. Obiectiv

Standardul Internaţional de Contabilitate nr. 16 ,,Imobilizări corporale“ are ca obiectiv “prescrierea tratamentului contabil pentru imobilizările corporale astfel încât utilizatorii situaţiilor financiare să poată discerne informaţiile privind investiţia unei entităţi în imobilizările sale corporale, precum şi modificările survenite într-o astfel de investiţie. Aspectele principale în contabilizarea imobilizărilor corporale sunt recunoaşterea activelor, determinarea valorii lor contabile şi a cheltuielilor cu amortizarea şi cu pierderile din depreciere care trebuie recunoscute în raport cu acestea”.

2. Aria de aplicabilitate

IAS 16 trebuie aplicat la contabilizarea imobilizărilor corporale, cu excepţia cazului în care un alt standard prevede sau permite un tratament contabil diferit. Acest standard nu se aplică pentru:

- Imobilizări corporale clasificate ca deţinute pentru vânzare în conformitate cu IFRS 5 „Active imobilizate obţinute pentru vânzare şi activităţi întrerupte”.

- Active biologice aferente activităţilor agricole

- Recunoaşterea şi evaluarea activităţilor de exploatare şi evaluare

- Concesiunile miniere şi rezervele minerale cum ar fi petrolul,gazul natural şi resurse neregenerabile similare.

Alte standarde pot să prevadă recunoaşterea unui element de imobilizări corporale în baza unei abordări diferite faţă de cea din prezentul standard. De exemplu, IAS 17 “Contracte de leasing” impune unei entităţi să evalueze recunoaşterea unui element de imobilizări corporale aflat în leasing pe baza transferului de riscuri şi beneficii. Totuşi, în astfel de cazuri, prezentul standard prescrie şi alte aspecte ale tratamentului contabil al acestor active, inclusiv amortizarea.

O entitate trebuie să aplice prezentul standard pentru imobilizările construite sau valorificate pentru a folosite pe viitor ca investiţii imobiliare, dar care nu satisfac încă definiţia "investiţiei imobiliare" din IAS 40 “Investiţii imobiliare”. Odată cu finalizarea construcţiei sau valorificării, proprietatea devine investiţie imobiliară, iar entităţii i se impune să aplice IAS 40. IAS 40 se aplică, de asemenea, în cazul investiţiilor imobiliare reamenajate pentru a fi utilizate permanent în viitor ca investiţii imobiliare. O entitate care utilizează modelul de determinare bazat pe cost pentru investiţii imobiliare în conformitate cu IAS 40 trebuie să utilizeze modelul bazat pe cost din prezentul standard.

3. Elemente cheie – Definiţii

Potrivit Standardului, imobilizările corporale sunt acele active care îndeplinesc cumulativ doua condiţii:

a) sunt deţinute în vederea utilizării pentru producerea sau prestarea de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

b) se preconizează a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.

În Standard mai sunt folosiţi şi următorii termeni:

- valoare contabilă – este valoarea la care un activ este recunoscut în bilanţ după scăderea amortizării cumulate, precum şi a pierderilor cumulate din depreciere.

- valoare justă – reprezintă valoarea la care poate fi tranzacţionat un activ între părţi interesate şi în cunoştiinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective;

- amortizarea – este alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viaţă utilă;

- valoarea amortizabilă – este costul unui activ sau o altă valoare substituită costului, minus valoarea sa reziduală;

- costul – reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de numerar, ori valoarea justă a altor contraprestaţii efectuate pentru achiziţionarea unui activ, la data achiziţiei sau a construcţiei acestuia sau, acolo unde este cazul, valoarea atribuită acelui activ la recunoaşterea iniţială, în conformitate cu dispoziţiile specifice ale altor IFRS-uri, de exemplu IFRS 2 Plata pe bază de acțiuni;

- durata de viaţă utilă – perioada în care un activ este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de către o entitate sau numărul de unităţi de producţie sau unităţi similare preconizate a fi obţinute din activ de către o entitate;

- valoarea reziduală –este valoarea estimată pe care ar obţine-o în prezent o entitate din cedarea unui activ, după deducerea costurilor asociate cedării, dacă activul ar avea deja vechimea şi starea prevăzute la sfârşitul duratei sale de viaţă utilă;