Creditul pentru Investiții

CAPITOLUL I.

1.1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE CREDIT

Mai întâi de toate a-şi vrea să dau definiţia creditului. Creditul - operaţiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoţite de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutator.

Operaţiunea de creditare priveşte două părţi. O parte acordă creditul, cealaltă parte îl primeşte. Operaţiuni de creditare pot interveni într-o gamă amplă de relaţii între indivizi cât sub forma unor acorduri personale simple, cât şi sub formă de tranzacţii formalizate şi formulate în cadrul unor contracte complexe.

Părţile implicate, tipul de instrumente utilizate şi condiţiile în care creditul este consimţit, sunt extrem de diverse. În amplitudinea sa, esenţa raportului de credit se dezvăluie prin analiza trăsăturilor caracteristice:

1. Subiectele raportului de credit, creditorul şi debitorul prezintă o mare diversitate în ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice, motivele angajării în raport de credit şi durata angajării sale etc.

În calitate de creditori se afirmă întreprinderile, care manevrează importante disponibilităţi monetare. Pe de altă parte întreprinderile prin repartizarea profitului, constituie fonduri de rezervă, remunerează acţionarii, ceea ce majorează global capacitatea de creditare a economiei naţionale. În acelaşi timp creşterea venitului populaţiei, prin angajarea masivă în procesele economice, prin nivel înalt de productivitate a muncii şi prin economisire, a făcut din populaţie un factor major în operaţiuni de creditare, în primul rând în rol de creditor.

În calitate de debitori alături de întreprinderi şi populaţie se afirmă şi statul, ca unul din principalii debitori. În ţările dezvoltate atât întreprinderi şi populaţia sunt debitori majori, cât şi statul este un debitor major. Îndatoririle sale se pot compara în volum cu cele ale populaţiei şi întreprinderilor.

2. Promisiunea de rambursare, element esenţial al raportului de credit, presupune riscuri, şi necesită, în consecinţă, adesea, angajarea unei garanţii. În raporturile de credit, riscurile probabile sunt:

- riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plăţii sau a incapacităţii de plată datorită conjuncturii, dificultăţilor sectoriale, sau deficienţelor împrumutatului.

- riscul de imobilizare survine la bancă, sau la deţinător de depozite, care nu este în măsură să satisfacă cererile titularului de depozite, din cauza unei gestiuni nereuşite a creditelor acordate.