IAS 7 - Fluxuri de Trezorerie

Prezenta normă contabilă internaţională IAS 7 revizuită anuleaza şi înlocuieşte fosta normă IAS 7 „Tabloul de finanţare” (Statement of Changes în Financial Position), aprobată de consiliul IASC, în octombrie 1977. Prezenta normă revizuită a intrat în vigoare pentru situaţiile financiare ale exerciţiilor deschise începând cu 1 ianuarie 1994.

1.1. Obiectivul normei

Informaţiile ce vizeaza fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi sunt folositoare utilizatorilor situaţiilor financiare, deoarece ele oferă acestora o bază de evaluare a capacităţii întreprinderii de a genera elemente de trezorerie şi echivalente de trezorerie, cât şi nevoile de utilizare a acestor elemente de către întreprindere. Deciziile economice pe care le iau utilizatorii impun evaluarea acestei capacităţi, cât şi cunoaşterea scadenţelor şi asigurarea concretizării elementelor de trezorerie.

Obiectivul prezentei norme IAS 7 este de a impune furnizarea unei informări asupra istoricului evoluţiilor trezoreriei şi echivalentelor de trezorerie ale unei întreprinderi, prin intermediul unui tablou al fluxurilor de trezorerie.

1.2. Câmpul de aplicare

O întreprindere trebuie să întocmească un tablou al fluxurilor de trezorerie, în conformitate cu dispoziţiile definite de prezenta norma, şi trebuie să-l prezinte ca o parte integrantă a situaţiilor sale financiare, pentru fiecare exerciţiu ce „solicită” prezentarea situaţiilor financiare.

Întreprinderile au nevoie de elemente de trezorerie, în mod esenţial pentru aceleaşi motive, indiferent care este activitatea principală generatoare de venituri. Ele au nevoie de aceste elemente, pentru a-şi conduce activităţile, a achita obligaţiile lor şi a asigura o rentabilitate pentru investitorii lor. Ca atare, prezenta normă impune ca toate întreprinderile să prezinte un tablou al luxurilor de trezorerie.

1.3. Avantajele informaţiilor privind fluxurile de trezorerie

Un tablou al fluxurilor de trezorerie, atunci când el este utilizat în conjuncţie cu celelalte situaţii financiare, furnizează informaţii ce permit utilizatorilor să evalueze schimbările activului net al unei întreprinderi, în structura sa financiară (inclusiv lichiditatea şi solvabilitatea sa) şi capacitatea acesteia de a modifica valorile şi scadenţarul fluxurilor de trezorerie, pentru a se adapta schimbărilor de circumstanţe şi oportunităţi. Pe lângă utilizările prezentate anterior, informaţiile relative la fluxurile de trezorerie sunt folositoare pentru a permite destinatarilor situaţiilor financiare să-şi elaboreze modele pentru aprecierea diferitelor întreprinderi. De asemenea, astfel de informaţii întăresc comparabilitatea informaţiilor asupra performanţelor operaţionale a diferitelor întreprinderi, deoarece ele elimină efectele utilizării unor prelucrări contabile diferite, pentru aceleaşi operaţii şi evenimente.

Informarea privind istoricul fluxurilor de trezorerie este utilizată adesea ca un indicator util al valorilor, scadenţelor şi al gradului de certitudine privind fluxurile de trezorerie viitoare. De asemenea, ea este utilă pentru verificarea exactităţii vechilor estimări ale fluxurilor viitoare de trezorerie şi pentru examinarea relaţiei între rentabilitate şi fluxurile de trezorerie nete, cat şi efectul schimbărilor de preţuri.

1.4. Conţinutul şi delimitarea conceptului de trezorerie

Deşi IASC nu defineşte conceptul de trezorerie, se consideră că este vorba despre ansamblul lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi.

Conform normei internaţionale IAS 7, expresia fluxurilor de trezorerie desemnează ansamblul intrărilor şi ieşirilor de lichidităţi sau de echivalente de lichidităţi.

Lichidităţile se referă la fondurile disponibile şi la depozitele la vedere. Echivalentele de lichidităţi sunt plasamente pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu uşurinţă într-o mărime determinată de lichidităţi şi a căror valoare nu riscă să se schimbe în mod semnificativ.

Scopul deţinerii echivalentelor de lichidităţi este de a face faţa angajamentelor de trezorerie pe termen scurt. Se deduce că scadenţa lor este apropiată, de regulă sub trei luni. În orice caz, deţinerea de echivalente de lichidităţi nu se face în scopul realizării unor obiective de plasament.

Titlurile care reprezintă capitalurile proprii sunt excluse din echivalentele de lichidităţi. Fac excepţie acţiunile privilegiate achiziţionate cu puţin timp înaintea scadenţei lor şi care au o dată de rambursare determinată.

Dacă împrumuturile bancare sunt, în principiu, elemente ale activităţilor de finanţare, împrumuturile pe termen scurt rambursabile la vedere, acordate prin conturile curente, sunt incluse, în unele ţări, în categoria lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi.

Fluxurile de trezorerie nu cuprind mişcările între elementele care constituie lichidităţi sau echivalente de lichiditati, pentru că aceste componente fac parte din gestiunea trezoreriei întreprinderii. Sau, un tablou al fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările şi ieşirile de fonduri generate de activităţi de exploatare, de investiţii şi de finanţare. Cât priveşte gestiunea trezoreriei, aceasta cuprinde plasamentul excedentelor de lichidităţi în echivalente de lichidităţi.

2. Utilitatea şi structura de ansamblu a tabloului fluxurilor de trezorerie

Un tablou al fluxurilor de trezorerie permite utilizatorilor situaţiilor financiare:

- să evalueze capacitatea întreprinderii de a degaja lichidităţi;

- să determine necesităţile de lichidităţi;

- să prevadă scadenţele şi riscul încasărilor viitoare;

- să compare rezultatele întreprinderii, prin eliminarea efectelor utilizării diferitelor metode contabile pentru aceleaşi operaţii şi evenimente.

În legătură cu ultima utilitate, să presupunem următorul exemplu:

Două întreprinderi comerciale, I1şi I2, prezintă următoarele informaţii identice: la nivelul exerciţiului N:

- venituri din vânzarea mărfurilor: 400.000.000 lei;

- cheltuieli privind mărfurile vândute: 200.000.00 lei;

- cheltuieli cu personalul: 65.000.000 lei;

- costul de achiziţie al imobilizărilor corporale amortizabile: 90.000.000 lei;

- durata de viaţă a imobilizărilor amortizabile: 3 ani.

În schimb, metodele de amortizare practicate de cele două întreprinderi sunt diferite. Întreprinderea I1 practică o amortizare lineară, în timp de I2, o amortizare degresivă (coeficient de multiplicare 2).

Rezultatul exerciţiului N inaintea impozitării se stabileşte astfel:

I1 I2

Venituri din vânzarea mărfurilor. 400.000.000 400.000.000

Cheltuieli privind mărfurile vândute. -200.000.000 -200.000.000

Cheltuieli cu personalul. -65.000.000 -65.000.000

Cheltuieli cu amortizările. -30.000.000 -60.000.000

Rezultatul înaintea impozitării. 105.000.000 85.000.000

Se poate constata că întreprinderea I1 relevă o rentabilitate mai mare decât I2. în realitate, aceasta diferentă de rentabilitate nu este decât aparentă, deoarece ea este datorată în intregime diferitelor metode contabile. Este şi motivul pentru care numai o comparare a fluxurilor de trezorerie permite să se elimine alegerea metodei de amortizare:

I1 I2

Incasări. 400.000.000 400.000.000

Plăţi:

Cheltuieli privind mărfurile vândute. -200.000.000 -200.000.000

Cheltuieli cu personalul. -65.000.000 -65.000.000

Fluxul net de trezorerie inaintea impozitării. 135.000.000 135.000.000

Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările şi iesirile de fonduri ale exerciţiului, clasificarea în:

- fluxurile generate de activităţile de exploatare;

- fluxurile generate de activităţile de investiţii;

- fluxurile generate de activităţile de finanţare.

Cu alte cuvinte, tabloul se bazează pe o clasificare funcţională a fluxurilor întreprinderii.

Soldurile fluxurilor fiecărei categorii relevă mărimea contribuţiei fiecărei funcţii la variaţia trezoreriei întreprinderii.

Mişcările de trezorerie legate de activităţile de exploatare, investiţii şi finanţare sunt relativ diferite de la sector la sector de activitate.

Informaţiile furnizate de tablou pot să servească, de asemenea, la evaluarea relaţiilor între cele trei genuri de activităţi. Una şi aceeasi operaţie (mai complexă) poate să presupună miscări de trezorerie incluse în categorii diferite. Astfel, atunci cand rambursarea unui imprumut se referă atât la dobânzi, cât şi la capital, partea corespunzătoarea dobânzilor poate să fie clasificată în categoria fluxurilor aferente activităţilor de exploatare, în timp ce partea aferentă capitalului corespunde fluxurilor activităţilor de finantare.

3. Structura de detaliu şi metodologia intocmirii tabloului fluxurilor de trezorerie

Analiza structurii de detaliu vizează modelul tabloului relevat de norma internaţională IAS 7 (revizuită). Analiza noastră este datorată rolului pe care normele internaţionale îl joacă (îl vor juca) asupra normalizării marii majorităţi a ţărilor, inclusiv ţara noastră.