Monografie organizații fără scop patrimonial

Capitolul I

Caracterizare generală a impozitelor directe

1.1 Noţiune, elemnte tehnice şi funcţiile impozitelor directe

Prin impozit se înţelege o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil, datorată, conform legii, bugetului de stat de către persoanele fizice şi persoanele juridice pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le deţin în proprietatea lor.

Impozitul este o contribuţie bănească, în sensul că persoanele fizice şi juridice sunt datoare să participe după anumite criterii la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii, necesare finanţării unor trebuinţe sociale şi economice în interesul comunităţii.

Impozitul este o contribuţie obligatorie în sensul că toţi contribuabilii care realizează venit dintr-o anumită sursă sau care posedă un anumit gen de avere pentru care potrivit legislaţiei, datorează impozit.

Impozitele sunt prelevări cu titlu nerambursabil, în sensul că odată făcute în scopul formării fondurilor generale ale comunităţii, ele sunt utilizate numai la finanţarea unor acţiuni sau obiective necesare tuturor membrilor societăţii şi nu în interese individuale sau de grup.

Impozitele sunt datorate conform dispoziţiilor legale, în sensul că nici un impozit datorat bugetului de stat nu se poate stabili sau percepe decât în puterea unei legi.

Impozitele se datorează pentru veniturile realizate şi averea deţinută, în sensul că subiectele impozabile datoteză contribuţia numai în cazul când realizează venituri prevăzute de lege ca supusă impozitării sau dobândesc bunuri, care potrivit legii sunt impozabile

Elementele tehnice ale impozitelor directe trebuie să precizeze o serie de oportunităţi din care să rezulte:

 în sarcina cui s-a stabilit impozitul respectiv;

 cuantumul acestui impozit;

 modul de percepere şi de stabilire a impozitului;

 căile şi modalităţile de urmărire în caz de neplată;

 sancţiunile stabilite de lege pentru nerespectarea prevederilor legale;

În teoria şi practica financiară s-au determinat elementele pe care trebuie să le înglobeze un impozit direct şi anume:

- Subiectul impozitului sau plătitorul este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia. În cazul impozitului pe salarii, subiectul impozitului este persoana fizică care realizează un venit sub formă de salariu, în cazul impozitului pe profit plătitorul este unitatea patrimonială care realizează câştiguri din diverse activităţi recunoscute de lege. În practica fiscală subiectul impozitului (plătitorul de impozit) mai este denumit şi contribuabil.

- Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul. Regula generală stabileşte că persoana fizică sau juridică care plăteşte impozitul este aceea care îl şi suportă. Se regăsesc situaţii în care suportatorul de impozitului este o altă persoană decât subiectul de impozit, deoarece, prin diverse căi ori mijloace, într-o anumită măsură, unele impozite plătite de subiecţi pot fi transpuse în sarcina altor persoane, ajungându-se la fenomenul repercursiunii impozitelor.

- Obiectul impozitului este reprezentat de materia supusă impunerii, în sensul că dacă este impozitat salariu, ne referim la impozitul pe salarii, impozitul pe venit, reprezintă suma datorată pentru realizarea acestuia.

- Unitatea de impunere este reprezentată de unitatea de măsură în care se exprimă obiectul impozabil;

- Cota de impunere reprezintă impozitul datorat aferent unei unităţi de impunere;

- Asieta reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de către organele fiscale pentru identificarea fiecărui subiect impozabil, pentru stabilirea mărimii materiei impozabile şi a cuantumului de plată;

- Termenul de plată reprezintă data la care sau intervalul de timp în interiorul căruia subiectul impozitului trebuie să-şi achite obligaţia faţă de bugetul statului

În cazul impozitelor directe, obiectul impunerii îl constituie venitul şi averea fiecărui contribuabil.

La baza impozitării fiscale stau principii de impunere, care caracterizează atât masa impozabilă, cât şi plătitorii de impozite.

- Egalitatea în faţa impozitelor presupune ca impozitarea să se facă în acelaşi mod pentru toţi contribuabilii, indiferent de localitatea de domiciliu, de modul de organizare şi funcţionare, asigurând neutralitatea acestuia.

- Egalitatea prin impozit presupune diferenţierea sarcinii impozabile de la un contribuabil la altul în funcţie de mărimea materiei impozabile, situaţia personală a subiectului impus, provenienţa şi natura surselor de venituri. În acest caz sunt diferenţieri stabilite prin lege pentru contraste ca: bogaţi şi săraci, căsătoriţi care au copii sau celibatari, a celor ce realizează venituri din capital, proprietăţi sau rente.

Respectare echităţii fiscale rezultă din felul cotelor aplicate asupra veniturilor realizate de contribuabil:

- impunerea prin cote fixe nu ţine cont nici de venit, nici de avere şi nici de situaţia personală a subiectului de impozitare

- impunerea pe bază de cote proporţionale presupune ca fiecare plătitor să participe la acoperirea cheltuielilor statului proporţional cu averea sau câştigul său.

- impunerea progresivă se caracterizează prin faptul că impozitul se măreşte odată cu sporirea câştigului sau averii, ceea ce atrage după sine ca suma impozitului să sporească mai repede decât valoarea materiei impozabile.

- Principiile de politică fiscală ţin seama de faptul ca impozitele stabilite să îndeplinească o serie de condiţii care să asigure un randament fiscal ridicat, să fie stabile şi elastice.

Prin randament financiar se înţelege asigurarea impunerii a întregii substanţe impozabile, să cuprindă întreaga masă a subiecţilor impuşi şi încasarea la termenele stabilite de lege a ratelor impozitate