Supply Chaine Management

1.Introducere

Originea – istoricul SCM

Termenul de SCM a fost creat de doi consultanţi: R. Oliver şi M. Webber în 1982. Lanţul de furnizare în viziunea lor ridică misiunea logisticii spre a deveni un concern managerial de top, din moment ce “numai managementul de top poate să asigure faptul că obiectivele funcţionale intră în conflinct de-a lungul lanţului de furnizare, sunt reconciliate şi echilibrate” şi că “o strategie integrată a sistemelor care reduc nivelul vulnerabilităţii trebuie dezvoltată şi implementată” ( R. Oliver şi M. Webeer, 1992 p 66).

În viziunea lor, coordonarea materialelor, informaţiilor şi finanţelor care circulă în interiorul unei mari firme multinaţionale este o sarcină provocatoare şi aducătoare de recompense. Evident a forma un lanţ de furnizare dintr-un grup de companii individuale astfel încât să acţioneze ca o entitate unică este şi mai dificil.

Cercetarea în domeniul integrării şi coordonării diferitelor unităţi funcţionale a început cu mult timp înainte de apariţia termenului de SCM din 1982. Aceste eforturi pot fi detectate în diverse domenii ca logistica, marketingul, teoria organizaţională, managementul operaţional şi cerecetarea operaţinală. Contribuţiile focalizate, selectate vor fi trecute în revistă în cele ce urmează fără a pretinde o abordarea absolută.

Aceste contribuţii sunt:

- cercetarea canalului – W. Anderson, 1957;

- colaborarea şi cooperarea – D. Bowersox, 1969;

- localizarea şi controlul inventariilor în reţelele de producţie – distribuţie – F. Hanssmann, 1959,

- efectul de puternică provocare – “bici”, în sistemele de producţie –distribuţie – J. Forrester, 1958;

- planificarea producţieie în mod iererhic – A. Hax şi H. Meal , 1975.

2.Bazele SCM – vedere de ansamblu

În anii `90 câţiva autori au încercat să pună esenţa SCM într-o singură definiţie. Ea conţine:

- obiectivele teoriei de management,

- grupul ţintă,

- obiectivul (ele)

- mijloacele pentru atingerea obiectivelor.

Obiectivul SCM este în mod evident “suplly chaine”, care reprezintă o reţea de organizaţii ce sunt implicate prin legături amonte şi aval, în diferite procese şi activităţi care produc valori sub forma produselor şi serviciilor ce ajung la consumatorii finali.

Într-un sens mai larg un SC constă din două sau mai multe organizaţii separate legal, dar unite prin fluxuri de materiale, financiare şi informaţii. Aceste organizaţii pot fi firme ce produc părţi componente şi produse finite, firme ce asigură logistica şi chiar clientul final însuşi. Deci, definiţia de mai sus a SC cuprinde şi grupul ţintă – clientul final. O reţea uzuală nu se concentrează numai pe fluxurile dintr-un singur lanţ, ci avem de lucru cu fluxuri divergente şi convergente într-o reţea complexă ce rezultă din mai multe ordine date de diferiţi clienţi care trebuie realizate (deservite) în paralel. Pentru a uşura complexitatea o organizaţie dată se poate concentra numai pe o parte din SC general. Ca un exemplu privind în aval imaginea unei organizaţii poate fi limitată de clienţii clienţilor ei, iar în amonte de furnizorii furnizorilor ei.