Tratamentul Contabil al Amortizării

1. Introducere

În general, prin amortizare se întelege alocarea sistematică, pe cheltuieli de exploatare, a valorii unui activ imobilizat pe durata de utilizare economică a acestuia.

Rezultatele profitabile ale unei întreprinderi ce îşi desfăşoară activitatea în condiţiile liberei iniţiative sunt determinate, într-o mare măsură, de prestaţiile profesionale ale economiştilor. Aceştia trebuie să fie capabili să fundamenteze decizii care să orienteze ferm întreprinderile către eficienţă. Măsura eficienţei, împreună cu măsura calităţii produselor sau serviciilor care fac obiectul de activitate al firmei, reprezintă elementele cele mai importante prin care se verifică viabilitatea şi forţa fiecărei întreprinderi.

Una dintre deciziile importante pe care trebuie sa le ia economiştii din cadrul unei firme este alegerea surselor de finanţare a activităţii : a celor proprii sau a celor împrumutate. Printre sursele proprii de finanţare, o importanţă deosebită o are amortizarea activelor imobilizate.

Astfel, putem afirma că amortizarea are rolul de resursă pentru finanţarea investiţiilor, pentru reînnoirea activelor uzate, iar în calitate de element al costurilor influenţează evoluţia rezultatelor financiare ale firmei. Aceasta, deoarece amortizarea se deduce din baza de calcul a impozitului pe profit. De aceea este necesară realizarea programării amortizării aferentă perioadei care urmează, pe baza căreia se fundamentează deciziile privind managementul financiar al întreprinderii.

Pentru ca dimensionarea amortizării anuale să fie făcută corect, este necesară utilizarea sistemului de amortizare cel mai potrivit pentru fiecare grupă de mijloace fixe, alegerea corectă a duratelor normale de funcţionare, precum şi recorelarea permanentă între valorile înregistrate în contabilitate şi preţurile în continuă schimbare existente pe piaţă a mijloacelor fixe prin reevaluarea periodică a imobilizărilor.

În lucrarea de faţă se urmăreşte analiza eficienţei dimensionării amortizării activelor imobilizate şi influenţele sale asupra activităţii financiare a unei întreprinderii. De asemenea, sunt prezentate şi câteva modalităţi de îmbunătăţire a dimensionării amortizării în cadrul firmei studiate, în funcţie de specificul activităţii şi de activele existente în patrimoniul acesteia.

2. Definiţia amortizării

Prin amortizare se întelege recuperarea treptată a cheltuielilor făcute cu achiziţionarea capitalului fix, prin includerea unei părţi din aceste cheltuieli în costul produselor la a căror fabricare participă, în funcţie de durata lui de utilizare. Este o alocare convenţională, matematică, strâns legată de principiul continuităţii activităţii ce nu reflectă nici uzura fizică a utilajelor şi nici scăderea valorii de piaţă a acestora. Amortizările în general sunt elemente rectificative care corectează celorlalte structuri bilanţiere, reprezentând prin definiţie ieşiri de resurse care afectează beneficiile economice.

Toate amortizările sunt considerate ca un cont de contra-activ şi asimilate conturilor de pasiv. Amortizarea reprezintă constatarea şi consemnarea pierderii definitive a beneficiilor economice asociate activelor imobilizate (această precizare a fost necesara deoarece există şi deprecieri temporare ale activelor imobilizate, pentru care se constituie provizioane (reduceri) privind deprecierea, conform principiului prudenţei). Programul de Dezvoltare a Contabilităţii din România precizează prin IAS4 că amortizarea reprezintă alocarea valorii amortizabile a unui activ de-a lungul duratei sale de viaţă estimate .

3. Tipuri de amortizare

a) Metoda de amortizare liniară

În cadrul acestei metode, amortizarea este de mărime constantă pe toată durata normală şi se stabileşte prin aplicarea normei liniare la valoarea de amortizat.

Amortizarea proporţională are la bază procesul economic obiectiv de uzare la care sunt supuse activele şi care trebuie reflectată în valoarea produselor pe măsura producerii ei.

Valoarea de amortizat este reprezentată de valoarea medie anuală a mijloacelor fixe programate să funcţioneze în întreprindere în perioada respectivă. Motivul pentru care se foloseşte o mărime medie în calculul amortizării este acela că normele sunt, la rândul lor, mărimi medii anuale, iar valoarea mijloacelor fixe exploatate de firmă este variabilă datorită intrărilor şi ieşirilor din funcţiune.

Unde : - valoarea de inventar a mijloacelor fixe existente la începutul anului,

- valoarea medie a mijloacelor fixe ce urmează a fi puse în funcţiune în cursul anului,

-valoarea medie a mijloacelor fixe ce urmează a fi scoase din funcţiune în cursul anului.

Valoarea medie a mijloacelor fixe ce urmează a intra sau iesi din funcţiune se calculează după următoarele relaţii :

respectiv

Unde : - valoarea de inventar a mijloacelor fixe prevăzute a intra în (a fi scoase din) funcţiune.