Perspectiva creștină asupra avortului și abandonului de copii

Definiție

Avortul reprezintă terminarea (oprirea) sarcinii prin orice mijloace, înainte ca fătul să fie suficient dezvoltat pentru a supraviețui. Definiția dată de Organizația Mondială a Sănătății este limitată la terminarea (oprirea) sarcinii înainte de 22 săptămâni de gestație, calculată în funcție de data primei zile a ultimei menstruații și expulzarea unui făt nou-născut care cântărește mai puțin de 500 grame. În România, această definiție se concretizează prin terminarea sarcinii înainte de 28 de săptămâni de gestație, după data primei zile a ultimei menstruații normale și expulzarea unui făt nou-născut care cântărește mai puțin de 1000 de grame.

Istoric

În unul din cele mai timpurii izvoare scrise (2737-2696 a. Ch.), se vorbeste despre mercur ca preparat avortiv. În papirusul egiptean (1550-1500 a. Ch.) sunt numite retete pentru avort si contracepție și anume: unul din preparatele cu efect avortic include frunze de salcam si colocint care poseda si efect contraceptiv. În Grecia antică avortul a fost destul de răspândit, deși în jurământul său, Hippocrate (400 a. Ch.) spunea: ,,Eu nu indic femeii preparate care provoacă avort". În lumea antică, majoritatea încercărilor de a provoca un avort se efectua cu ajutorul plantelor medicinale. În perioada greco-romană existau câteva tipuri de valve ginecologice și un aparat special, destinat eliminării fătului. Până în sec. XVIII preparatele contraceptive și efectuarea avortului rămâneau în cadrul culturii feminine. Astfel de servicii erau acordate de așa zisele ,,babe moașe", fapt pentru care erau numite ,,strigoaice" și de cele mai multe ori erau alungate. În Statele Unite ale Americii, în anul 1970, efectuarea avortului era considerat o crimă, abia peste un secol, Asociația Medicală Americană, a revizuit decizia privind avortul și l-a legalizat.

Avortul a devenit un fenomen care captează atenția întregii societăți. Deși este înregistrat ca o realitate incontestabilă și afectează întreagă societate, este tratat cu o anumită ignoranță și nu există intervenții considerabile pentru a micșora numărul copleșitor al acestora. Din anul 1966, întreruperile de sarcină au fost restricționate până în anul 1989 când a luat sfârșit regimul communist. După această dată, România a atins una dintre cele mai mari valori ale ratei avortului, mai ales în intervalul 1990-1992, când au fost înregistrate cele mai multe avorturi din Europa, media de vârstă fiind între 20-34 de ani. Faptul că rata avortului a crescut poate fi explicat precum o consecință a mentalităților. Sunt vizibile diferențe între mediile în care trăiesc familiie: în mediul rural, în ultima perioadă, femeile recurg mai des la avort. De asemenea, se observă o creștere peste medie a avorturilor în cazul femeilor de etnie roma.

Motivele pentru care o femeie decide să scape de o sarcină nedorită sunt variate. Pentru tinere, dorința de a avea o viață sexuală activă fără consecințe, sau ideea ratării personale și a carierei este decisivă în a motiva un avort. Absența unui partener stabil în relație, în cazul unei aventuri, poate determina o viitoare mamă să creadă că nu are capacitatea de a crește singură copilul. Unele femei însărcinate, fie ele căsătorite sau nu, consideră că nu pot întreține financiar un viitor copil. În contexte mai tradiționale, rușinea de a rămâne însărcinată în afara căsătoriei, presiunile familiei sau stigmatul social din comunitate pot determina o mamă să facă avort. Și nu în ultimul rând, presiunea soțului sau partenerului, de altfel responsabil în mod egal de decizia avortului, poate conduce la acest deznodământ.

Avortul implică anumite consecințe, precum:

- Consecințe imediate: în timpul intervenției sau în decurs de 3 ore după: hemoragie, perforație uterină, leziune cervicală, complicațiile anesteziei, etc.

- Consecințe tardive: dereglări menstruale, infertilitate, avort spontan, sarcină ectopică.

- Mortalitatea cauzată de avort;

- Urmări psihice: depresii, sentimente de vinovăție, tristețe, insomnia, atacuri de anxietate, pierderea respectului de sine, etc.