Arendarea

sistemului de exploatare a moşiilor prin arendare, a valenţelor sale economice si sociale din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea si primele decenii ale secolului următor, din Tara Românească, dezvăluie numeroase si complexe aspecte ale procesului de destrămare a feudalismului si de naştere a capitalismului în agricultura.1

Cultivarea pământului a fost prima activitate umana care a deschis dramul vieţii economice. Nevoile economice precum si condiţiile de mediu impun adaptarea formei de utilizare a pamfîîtului la un moment dat. Cultivarea solului de-a lungul a 10 000 de ani de agricultura a imbracat forme dintre cele mai variate, datorita marii diversităţi a condiţiilor de clima si relief, dar si a celor tehnice, sociale si economice pe care le oferea locul si timpul la momentul respectiv.

Aceasta mare diversitate se poate incadra totuşi in trei mari sisteme de utilizare a pământului evoluind de la cea extensiva spre raţionala pentru a ajunge la cea intensiva. 2

Apariţia arendăşiei in agricultura este caracteristica tuturor tarilor europene, determinata de dezvoltarea relaţiilor marfa-bani si de incapacitatea stapinului feudal de a adapta economia marelui domeniu la producţia pentru piaţa. Relaţiile economice, sociale, politice, mult asemănătoare, din Moldova si Tara Romaneasca, ii obliga pe cercetător sa abordeze simultan analiza diferitelor probleme de istorie din cele doua principate. Ca obiect de cercetare, arendăşia, este un fenomen deosebit de vast prin multitudinea problemelor ce le ridica in strinsa conexiune cu evoluţia generala a societăţii de la feudalism la capitalism.

In aceasta lucrare am incercat sa analizez condiţiile generale si cauzele imediate care au dus la apariţia arendăşiei in agricultura si am urmărit amploarea pe care o capata fenomenul de la primele sale manifestări pina la Regulamentul Organic. Am exemplificat contractele si termenele de arendare,

1 Ioana CONSTANTINESCU, "Arendăşia in agricultura Tarii Romaneşti si a Moldovei pina la

Regulamentul Organic", Editura Academiei, 1985, pag.7-8.

2 Viorica PANA, "Pamintul si folosirea lui in agricultura", Editura Ceres, 1994, pag.5-7.

arenda, arendaşii, exploatarea moşiilor de către arendaşi, relaţiile de producţie (plecând de la servitutiile dreptului de stapinire asupra pământului, apoi asupra obligaţiilor unor categorii social-fîscale prestate in beneficiul arendaşului), participarea arendaşului in procesul de producţie, legătura lui cu piaţa, investiţiile arendaşului.

Prin arendare am înţeles concesionarea condiţionată, prin clauze contractuale, a dreptului de exploatare a moşiei, pe termen limitat, in schimbul plaţii unei arenzi prestabilite, de obicei exprimata in bani, achitata anual, cu anticipaţie.

Marele jurist A. Radulescu, propunând arendarea moşiilor la ţărani ca mijloc pentru îmbunatatire a situaţiei economice, se ocupa in studiul amintit de istoria dreptului de protimisis ce l-au avut locuitorii la arendarea moşiei, la sfârsitul secolului al XVIII-lea si începutul celui următor.3

Fondul funciar a fost considerat întotdeauna ca element esenţial al avuţiei naţionale a fiecărei tari. Dezvoltarea economica a satelor^ a determinat scoaterea din circuitul agricol a unor mari suprafeţe de teren, facîhdu-se risipa de pamânt ceea ce a impus autorităţilor sa ia masuri de stopare a acestui fenomen, iar specialiştilor sa ceara tot mai hotărât stabilirea unui preţ al pământului agricol si silvic, pentru a permite unităţilor economice sa înscrie in contabilitate alături de celelalte mijloace de producţie.

Primul care a calculat valoarea pământului pentru a determina avuţia naţionala a fost W. Petty in anul 1664. El pornea in calculele sale de la concepţia ca valoarea pământului nu este altceva decât renta "cumpărata" cu anticipaţie pentru un anumit număr de ani.

In România primul care a realizat o evaluare a terenurilor agricole a fost Mihai Serban in anul 1914, pornind de la teza ca valoarea pamatului este diferita in funcţie de regiune, calitate, situaţie economica si dimensiunea proprietăţii. El a utilizat doua criterii:

- pentru proprietăţile mai mari de 20 de hectare a luat ca baza de

calcul arenda stabilita la nivel de judeţ pe care a inmultit-o cu 20 de ani.

Aceasta valoare a multiplicat-o cu suprafaţa terenului agricol, obţinând astfel valoarea totala a pământului apartinind acestei forme de proprietate.

- pentru proprietăţi mai mici de 20 de hectare a luat ca baza de

calcul preţul cu care Casa Rurala vindea pamântul către ţărani.

Valoarea fondului funciar al Vechiului Regat a fost stabilita de Mihai Serban la 7,6 milioane lei.

3 Ioana CONSTANTINESCU, "Arendăşia in agricultura Tarii Romaneşti si a Moldovei pina la Regulamentul Organic", Editura Academiei, 1985, pag. 8-9.

In 1915 I.M. Angelescu calculează si el valoarea fondului funciar al tarii, dar criteriul utilizat este venitul net plus produsul pe hectar pe care la capitalizat cu rata de 5%. Valoarea fondului funciar astfel obţinută a fost de 19,1 milioane lei pentru România Mica.

Cea mai completa si complexa evaluare a fondului funciar a fost făcuta in anul 1939 de M. Georgescu. El utilizează doua metode de calcul:

- prima metoda porneşte de la venitul mediu impozabil preluat

din statistica impozitelor directe din 1930, impozite diferenţiate pe categorii

de folosinţa (considera impozitul 5% din valoarea medie a unui hectar de

teren).

- a doua metoda utilizează preturile diferitelor categorii stabilite

de Cornateanu in 1935, dar majorează valoarea lor cu 10% pentru ca

preturile crescuseră.

In 1990, Institutul de Economie Agrara din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole si Silvice din România, a calculat valoarea pământului agricol al tarii cu ajutorul unei formule proprii având la baza venitul net multiplicat.

Criteriul cel mai veridic al rentei funciare capitalizate este:

V/ha = Rxl00/Cc

V/ha reprezintă valoarea unui hectar de teren.

R reprezintă renta funciara anuala pe hectar.

Cc reprezintă coeficientul de capitalizare (aproximativ egal cu rata dobinzii).