Cuprins
- Capitolul 1
- 1 Consideratii generale 5
- 1.1 Scurt istoric al contractelor în general 5
- 1.2 Notiunea de contract de vânzare – cumparare 7
- 1.3 Reglementarea legala 8
- 1.4 Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumparare 9
- 1.4.1 Contract consensual 9
- 1.4.2 Contract bilateral (sinalagmatic) 12
- 1.4.3 Contract cu titlu oneros 12
- 1.4.4 Contract comutativ 13
- 1.4.5 Contract translativ de proprietate 13
- 1.5 Publicitatea imobiliara 16
- Capitolul 2
- 2 Conditiile de validitate ale contractului de vânzare-cumparare. Obiectul contractului 19
- 2.1 Capacitatea partilor 19
- 2.2 Consimtamântul 23
- 2.2.1 Promisiunea de vânzare 23
- 2.2.2 Pactul de preferinta 25
- 2.2.3 Dreptul de preemtiune 26
- 2.3 Obiectul contractului de vânzare – cumparare 29
- 2.3.1 Lucrul vândut 29
- 2.3.1.1 Lucrul sa fie în comert (în circuitul civil) 30
- 2.3.1.2 Lucrul sa existe în momentul încheierii contractului sau sa poata exista în viitor
- 34
- 2.3.1.3 Lucrul sa fie determinat sau determinabil, licit si posibil 36
- 2.3.1.4 Lucrul sa fie proprietatea vânzatorului 36
- 2.3.2 Pretul 38
- 2.3.2.1 Pretul sa fie stabilit în bani 39
- 2.3.2.2 Pretul sa fie determinat sau determinabil 39
- 2.3.2.3 Pretul sa fie sincer si serios 40
- 2.4 Cauza contractului de vânzare –cumparare 41
- 2.5 Forma contractului de vânzare-cumparare 42
- Capitolul 3
- 3 Efectele contractului de vânzare cumparare. Obligatiile vânzatorului. Obligatiile cumparatorului
- 43
- 3.1 Obligatiile vânzatorului 44
- 3.1.1 Predarea lucrului vândut 44
- 3.1.2 Obligatia de garantie a lucrului vândut 47
- 3.1.2.1 Obligatia de garantie contra evictiunii 48
- 3.1.2.1.1 Garantia contra evictiunii rezultând din fapte personale 49
- 3.1.2.1.2 Garantia contra evictiunii rezultând din fapta unui tert. 50
- 3.1.2.1.3 Efectele obligatiei de garantie în caz de evictiune consumata 53
- 3.1.2.1.4 Modificari conventionale ale garantiei contra evictiunii. 55
- 3.1.2.2 Garantia contra viciilor lucrului vândut 56
- 3.1.2.2.1 Conditiile garantiei contra viciilor 56
- 3.1.2.2.2 Efectele si întinderea raspunderii vânzatorului pentru vicii 58
- 3.1.2.2.3 Termenul de intentare a actiunilor 59
- 3.1.2.2.4 Modificari conventionale ale garantiei pentru vicii 60
- 3.2 Obligatiile cumparatorului 61
- 3.2.1 Plata pretului 61
- 3.2.1.1 Dobânda pretului vânzarii 62
- 3.2.1.2 Sanctiunea neplatii pretului 63
- 3.2.1.3 Simulatia pretului 64
- 3.2.2 Luarea în primire a lucrului vândut 65
- 3.2.3 Suportarea cheltuielilor vânzarii 66
- Capitolul 4
- 4 Varietati ale contractului de vânzare cumparare 67
- 4.1 Precizari prealabile 67
- 4.2 Vânzarea cu gramada 68
- 4.3 Vânzarea dupa greutate, numar si masura 68
- 4.3.1 Efecte. 68
- 4.3.2 Delimitarea fata de vânzarea cu gramada. 69
- 4.4 Vânzarea pe încercate 69
- 4.4.1 Efecte. 69
- 4.4.2 Delimitarea fata de vânzarea pe gustate. 70
- 4.5 Vânzarea cu pact de rascumparare 70
- 4.6 Vânzarea unei mosteniri (de drepturi succesorale) 71
- 4.6.1 Efecte. 71
- 4.7 Vânzarea de drepturi litigioase si retractul litigios 73
- 4.7.1 Efecte. 74
- Capitolul 5
- 5 Studiu de caz - Contractul de vânzare-cumparare. Clauza penala. Lipsa de vointa a partilor 76
- Bibliografie 82
Extras din proiect
CAPITOLUL 1
CONSIDERATII GENERALE
1.1 SCURT ISTORIC AL CONTRACTELOR ÎN GENERAL
Notiunea de contract apare pentru prima data în dreptul roman privat. În perioada cea mai veche a dreptului roman contractul era o conventie a carei obligativitate rezulta din formalitatile si solemnitatile efectuate cu ocazia încheierii lui. Elementul esential, cu alte cuvinte, al contractului nu îl constituia acordul de vointa, ci elementele formale cerute pentru întocmirea lui.
În adevar, primele forme contractuale romane pe care le cunoastem se caracterizau printr-un formalism riguros : nexum, stravechi contract de împrumut, se realiza prin procedeul per aes et libram, procedeu folosit si în materie de înstrainare a proprietatii, sponsio, contract verbal, se încheia prin pronuntarea anumitor cuvinte solemne, iar contractul asa zis liberal (literis) prin anumite înscrieri facute în registru (codex) creditorului cu încuviintarea debitorului.
Pe masura cresterii productiei si a schimburilor comerciale, solemnitatile contractuale încep sa constituie o frâna în dezvoltarea vietii economice.
Vechile forme au fost abolite de necesitatile noi scoase la iveala de viata însasi. Înlaturarea acestora s-a facut treptat si numai în masura în care practica a creat forme contractuale corespunzatoare noilor relatii sociale. Alaturi de vechile contracte sus mentionate, al caror formalism treptat a devenit inutil, apar alte forme noi, neformale
Asa apar la finele Republicii, contractele reale, adica acelea ce se încheie prin simpla remitere (re) a lucrului si cele consensuale ce se încheiau prin simplul consimtamânt (solo consenso), valabilitatea acestor contracte fiind supusa numai unor conditii de fond, scoase la iveala din destinatia si utilitatea lor economica. În fapt, ele sunt adevarate pacte, adica acorduri de vointa neîmbracate în forme solemne, ridicate la rangul de contract datorita importantei lor economice deosebite.
În epoca imperiala asistam la elaborarea progresiva a teoriei generale a contractelor. Contractul (contractus) , al carui element esential îl constituie acum acordul de vointa, se descatuseaza de sub lanturile formalismului primitiv. Jurist consultul Pedius este primul care, unind în categoria juridica a contractelor unele acte juridice, arata ca elementul esential al acestora este acordul de vointa al partilor contractante.
Sistemul contractual roman se va dezvolta progresiv în întreaga epoca imperiala romana, caci necesitatile economice si sociale vor scoate la iveala si alte conventii carora ordinea de drept le va acorda efecte juridice, alaturându-le vechilor categorii contractuale.
Contractele consensuale se încheie prin simplul consimtamânt al partilor, fara nici o alta formalitate verbala sau scriptica. Create pe tarâmul dreptului gintilor (ius gintium) spre a se da eficacitate juridica multiplelor conventii comerciale pe care romanii le încheiau cu peregrinii, contractele consensuale sinalagmatice perfecte, deoarece creeaza obligatii în sarcina ambelor parti si totodata - de buna credinta - , întrucât judecatorul are dreptul, în cazul unui conflict între parti, sa interpreteze aceste conventii în conformitate cu principiile de echitate si de buna – credinta.
Din caracterul lor sinalagmatic si de buna credinta decurge regula ca nici una din partile contractante nu va putea cere îndeplinirea prestatiei ce i se cuvine daca nu este gata sa-si execute propria sa prestatie.
Contractele consensuale în dreptul roman sunt în numar de patru : vânzarea – cumpararea, locatiunea, societatea si mandatul.
Vânzarea-cumpararea (emptio – venditio) este un contract consensual în temeiul caruia o persoana numita vânzator se obliga sa transmita altuia, numita cumparator posesiunea linistita si trainica a unui lucru ( merx ) în schimbul unei sume de bani numita pret ( pretium ).
Precedata de origini de troc, adica de schimbul în natura, vânzare consensuala a aparut târziu în Roma, numai spre finele Republicii, drept urmare a dezvoltarii productiei de marfuri si a schimburilor comerciale. Lipsita de forme si putându-se încheia prin simplul consimtamânt, vânzarea – cumpararea consensuala a constituit un adecvat instrument juridic în usurarea încheierii diverselor tranzactii comerciale.
Înainte de a se cristaliza sub forma unui contract consensual vânzarea se realizeaza printr-o simpla transferare de proprietate pe calea unei mancipatiuni.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Contractul de Vanzare-Cumparare. Obiectul Contractului. Obligatiile Vanzatorului. Obligatiile Cumparatorului.doc