Contractul de vânzare-cumpărare. obiectul contractului. obligațiile vânzătorului. obligațiile cumpărătorului

CAPITOLUL 1

CONSIDERATII GENERALE

1.1 SCURT ISTORIC AL CONTRACTELOR ÎN GENERAL

Notiunea de contract apare pentru prima data în dreptul roman privat. În perioada cea mai veche a dreptului roman contractul era o conventie a carei obligativitate rezulta din formalitatile si solemnitatile efectuate cu ocazia încheierii lui. Elementul esential, cu alte cuvinte, al contractului nu îl constituia acordul de vointa, ci elementele formale cerute pentru întocmirea lui.

În adevar, primele forme contractuale romane pe care le cunoastem se caracterizau printr-un formalism riguros : nexum, stravechi contract de împrumut, se realiza prin procedeul per aes et libram, procedeu folosit si în materie de înstrainare a proprietatii, sponsio, contract verbal, se încheia prin pronuntarea anumitor cuvinte solemne, iar contractul asa zis liberal (literis) prin anumite înscrieri facute în registru (codex) creditorului cu încuviintarea debitorului.

Pe masura cresterii productiei si a schimburilor comerciale, solemnitatile contractuale încep sa constituie o frâna în dezvoltarea vietii economice.

Vechile forme au fost abolite de necesitatile noi scoase la iveala de viata însasi. Înlaturarea acestora s-a facut treptat si numai în masura în care practica a creat forme contractuale corespunzatoare noilor relatii sociale. Alaturi de vechile contracte sus mentionate, al caror formalism treptat a devenit inutil, apar alte forme noi, neformale

Asa apar la finele Republicii, contractele reale, adica acelea ce se încheie prin simpla remitere (re) a lucrului si cele consensuale ce se încheiau prin simplul consimtamânt (solo consenso), valabilitatea acestor contracte fiind supusa numai unor conditii de fond, scoase la iveala din destinatia si utilitatea lor economica. În fapt, ele sunt adevarate pacte, adica acorduri de vointa neîmbracate în forme solemne, ridicate la rangul de contract datorita importantei lor economice deosebite.

În epoca imperiala asistam la elaborarea progresiva a teoriei generale a contractelor. Contractul (contractus) , al carui element esential îl constituie acum acordul de vointa, se descatuseaza de sub lanturile formalismului primitiv. Jurist consultul Pedius este primul care, unind în categoria juridica a contractelor unele acte juridice, arata ca elementul esential al acestora este acordul de vointa al partilor contractante.

Sistemul contractual roman se va dezvolta progresiv în întreaga epoca imperiala romana, caci necesitatile economice si sociale vor scoate la iveala si alte conventii carora ordinea de drept le va acorda efecte juridice, alaturându-le vechilor categorii contractuale.

Contractele consensuale se încheie prin simplul consimtamânt al partilor, fara nici o alta formalitate verbala sau scriptica. Create pe tarâmul dreptului gintilor (ius gintium) spre a se da eficacitate juridica multiplelor conventii comerciale pe care romanii le încheiau cu peregrinii, contractele consensuale sinalagmatice perfecte, deoarece creeaza obligatii în sarcina ambelor parti si totodata - de buna credinta - , întrucât judecatorul are dreptul, în cazul unui conflict între parti, sa interpreteze aceste conventii în conformitate cu principiile de echitate si de buna – credinta.

Din caracterul lor sinalagmatic si de buna credinta decurge regula ca nici una din partile contractante nu va putea cere îndeplinirea prestatiei ce i se cuvine daca nu este gata sa-si execute propria sa prestatie.

Contractele consensuale în dreptul roman sunt în numar de patru : vânzarea – cumpararea, locatiunea, societatea si mandatul.

Vânzarea-cumpararea (emptio – venditio) este un contract consensual în temeiul caruia o persoana numita vânzator se obliga sa transmita altuia, numita cumparator posesiunea linistita si trainica a unui lucru ( merx ) în schimbul unei sume de bani numita pret ( pretium ).

Precedata de origini de troc, adica de schimbul în natura, vânzare consensuala a aparut târziu în Roma, numai spre finele Republicii, drept urmare a dezvoltarii productiei de marfuri si a schimburilor comerciale. Lipsita de forme si putându-se încheia prin simplul consimtamânt, vânzarea – cumpararea consensuala a constituit un adecvat instrument juridic în usurarea încheierii diverselor tranzactii comerciale.

Înainte de a se cristaliza sub forma unui contract consensual vânzarea se realizeaza printr-o simpla transferare de proprietate pe calea unei mancipatiuni.