Participanții la procesul civil - proiectul codului de procedură civilă

Participanţii in procesul civil

Din definiţia dată procesului civil, se poate observa că la activitatea de soluţionare a pricinilor civile şi de punere în executare a hotărîrilor pronunţate în aceste cauze participă instanţa, părţile, executorul, alte persoane şi organe.

Dintre aceşti participanţi, un rol important în cadrul procesului civil au : instanţa, părţile şi procurorul.

În cele ce urmează vom expune o analiză a problemei care se ridică cu privire la participanţii procesului civil având în vedere dispoziţiile actualului cod de procedură civilă in paralel cu cele ale proiectului de cod de procedură civilă.

1. Instanţa

1.1. Notiunea de instanţă

În înţeles larg, noţiunea de instanţă desemnează organul împuternicit de lege să soluţioneze un conflict între părţi. Cu acest înţeles putem spune că sunt instanţe toate organele de jurisdicţie înfiinţate de lege . Prin instanţe se înţelege în acest caz atât instanţele judecătoreşti cât şi organele de jurisdicţie ori cu activitate jurisdicţională, din afara sistemului instanţelor judecătoreşti.

Într-un înţeles mai restrâns, noţiunea de instanţă desemnează numai instanţele judecătoreşti. În condiţiile art. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, instanţele judecătoreşti sunt judecătoriile, tribunalele, tribunalele specializate, curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie.

Într-un înţeles şi mai restrâns prin instanţă se înţelege un anumit grad de jurisdicţie ( prima sau ultima instanţă, apel, recurs etc.)

Într-un alt înţeles, noţiunea de instanţă desemnează completul de judecată .

Principalul şi cel mai important aspect sub care se manifestă rolul activ al judecătorului, în sistemul procesual român se desprinde din dispoziţiile înscrise în art. 129 alin. 2-5 C. Proc. Civ. , şi constă în dreptul şi obligaţia instanţei de judecată de a ordona dovezile pe care le socoteşte utile pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părţi şi uneori chiar împotriva susţinerilor acestora.

Din art. 213 din Proiectul Noului cod de procedură civilă se desprinde de asemenea aceeaşi importanţa a rolului activ al judecătorului: „Instanţa este obligată, în orice proces să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.” Pe de altă parte art. 13 alin 4 din Proiect prevede aceeaşi obligaţie a judecătorului, in vederea respectării principiului contradictorialităţii, cu menţiunea că în acest caz se pun în discuţie doar problemele ridicate de părţi, de vreme ce în virtutea rolului său activ şi în virtutea aflării adevărului judecătorul are îndatorirea ca în orice proces civil să dezbată probleme, să ordone probe din oficiu, dacă acestea le consideră necesare ăn vederea soluţionării cauzei.

Art. 200 din Proiect reglementează scopul judecării procesului, subliniind în acelaşi timp rolul judecătorului, respectiv influenţa pe care o poate avea acesta asupra cursului procesului pentru asigurarea echilibrului procesual în vederea respectării dispoziţiilor legale şi garantarea protecţiei judiciare a unor interese private, „ Completul de judecată constituit potrivit legii, efectuează activitatea de cercetare şi dezbaterea fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor porcesuale, în vederea soluţionării legale şi temeinice a acestuia.”

În acelaşi sens urmează a fi interpretate si dispoziţiile art. 6 din Proiect alin. 2: „Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces.”

1.2. Compunerea şi constituirea instanţei

Prin „ compunerea instanţei” se înţelege alcătuirea instanţei ( în înţelesul cel mai restrâns al noţiunii) cu numărul de judecători prevăzut de lege. Se are în vedere aspectul „cantitativ” al compunerii, nu şi cel „calitativ”. Prin urmare, atunci când ne referim la compunerea completului avem în vedere numai participarea la judecată a numărului legal de judecători, iar nu însăşi posibilitatea acestora de face parte din complet (în caz de incompatibilitate, abţinere, recuzare). Conform art. 52 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti (alin. 1). Completul de judecată este prezidat, prin rotaţie, de unul din membrii acestuia (alin. 2).

Constituirea instanţei desemnează alcătuirea completului de judecată cu toate persoanele şi organele prevăzute de lege. Este vorba de participarea alături de judecători a grefierului, a magistratului-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului precum şi a asistenţilor judiciari în conflictele de muncă şi asigurări sociale.

Greşita compunere a completului înseamnă că pricina a fost judecată de un număr mai mic sau mai mare de judecători decât cel impus de lege; greşita constituire a completului presupune că instanţa nu a fost alcătuită cu toate organele şi persoanele prevăzute de lege. În cursul procesului această nereguaritate poate fi invocată pe cale de excepţie.