Răspunderea disciplinară a salariaților potrivit codului muncii. particularități ale răspunderii disciplinare a funcționarilor publici

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE PRIVIND

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ

1.1 Responsabilitate şi răspundere

Conceptul de responsabilitate aparţine deopotrivă domeniilor psihologiei, moralei, religiei şi dreptului şi exprimă facultatea individului de a se manifesta, prin actele şi atitudinile sale, în acord cu normele, legile şi uzanţele de comportare, în societate. Responsabilitatea face ca omul să îşi asume liber sensul conduitei sale, dar libertatea alegerii conduitei nu trebuie înţeleasă ca liber arbitru. În ecuaţia societate-libertate-responsabilitate, societatea reprezintă câmpul de manifestare a libertăţii, iar libertatea o condiţie esenţială a responsabilităţii.

Privită din aceste perspective, responsabilitatea apare ca un concept cu o puternică încărcătură morală, dar şi corelat în mod necesar cu celelalte categorii de reguli din sistemul normativ social.

Conceptul responsabilităţii juridice a constituit un obiect de cercetare în aceeaşi măsură pentru filosofi, sociologi şi jurişti. Pornindu-se de la criteriile elementare care fac distincţia între drept şi morală, s-a tras concluzia că responsabilitatea ar fi străină domeniului juridic, întrucât ordinea de drept ar exista prin constrângerea impusă de stat, din afară, în vreme ce responsabilitatea presupune un act involuntar, prin esenţa lui de natură etică (morală). Fără îndoială că responsabilitatea s-a conturat ca un criteriu de natură morală, ca o dimensiune a conduitei individului raportată la propria sa scară valorică, dar această scară valorică nu decurge, aşa cum s-a arătat, „din proprietăţi care i-ar fi lui inerente, ci din situaţia în care el este se găseşte angajat.” Apoi, raportul dintre drept şi morală nu trebuie privit numai din perspectiva criteriilor ce le separă, ci şi din aceea a elementelor comune. În sfârşit, lucrul cel mai important, ordinea de drept nu se bazează exclusiv pe constrângere, ci dimpotrivă, caracteristica sa esenţială este aceea că se impune în primul rând prin respectarea de bună voie, ceea ce ţine de natura responsabilităţii juridice.

Comportamentul uman are o sferă diversă de manifestare dar, cu toată complexitatea comportamentului , omul se raportează la unele principii, norme, valori în limitele a ceea ce el consideră a fi bine-rău, permis-nepermis, drept-nedrept, licit-ilicit.

La momentul stabilirii opţiunii individului pentru o anumită conduită se declanşează mecanismul constituirii răspunderii sale sociale. Aceasta se datorează capacităţii sale raţionale de a opta pentru un anumit comportament, ştiind, sau trebuind să ştie că fapta sa se înscrie sau nu în limitele principiilor generale acceptate, şi va trebui să suporte consecinţele pentru conduita sa negativă.

Răspunderea juridică este forma cea mai gravă a răspunderii sociale şi se caracterizează prin:

a) are întotdeauna, ca temei încălcarea sau nerespectarea unei norme de drept;

b) este întotdeuna, legată de activitatea exclusivă a unor organe de stat care au competenţa de a constata în mod oficial nerespectarea normei de drept, de a aprecia gradul de vinovăţie şi de a stabili şi aplica sancţiunea prevăzută de norma juridică;

c) este o răspundere general-obligatorie, izvorând din imperativitatea dreptului şi capacitatea coercitivă a aparatului de stat de a interveni şi aplica, la nevoie, constrângerea juridică;

d) consecinţele răspunderii juridice sunt deosebit de grave, putând chiar antrena sancţiuni legate de libertate.

În literatura juridică sunt delimitate mai multe principii, dar 4 sunt consacrate:

1. Principiul răspunderii pentru fapte săvârşite cu vinovăţie – în bazasa, oricărui subiect de drept i se poate aplica o sancţiune numai atunci când este vinovat de nerespectarea unei norme şi numai în limitele vinovăţiei sale. Vinovăţia constă în nerespectarea de către subiect a prescripţiilor normei, încălcând prin conduita sa, interesele ocrotite de către aceasta.

2. Principiul răspunderii personale – răspunderea juridică acţionează,în mod direct numai faţă de întinderea răspunderii juridice, este stabilită în funcţie de circumstanţele personale ale autorului faptei. În virtutea acestui principiu funcţionează regula conform căreia numai cel care a comis o încălcare a legii este pasibil de răspundere, iar pentru o singură faptă ilicită se poate aplica o singură pedeapsă şi o singură dată.

3. Principiul justeţei sancţiunii – presupune o corectă corelare a gravităţii faptei cu sancţiunea aplicată, astfel încât sancţiunea aplicată să fie proporţională cu fapta.

4. Principiul celerităţii tragerii la răspundere – în virtutea acestuia,persoanelor ce se fac vinovate de săvârşirea unor fapte ilicite trebuie să li se aplice sancţiunile cât mai rapid posibil după săvârşirea faptelor, pentru ca sancţiunile să îşi atingă scopul.