Faptele de Comerț

1.1. Noţiunea faptelor de comerţ

Pentru a defini dreptul comercial, ad initio , este necesar să fie explicitat termenul comerţ, termen ce semnifică activitatea care face obiectul reglementării pentru această ramură de drept.

Etimologic, termenul „comerţ” provine de la cuvântul din limba latină „commercium”, care are semnificaţia cu „marfă”, sugerând faptul că, în esenţa lui, comerţul se traduce în diverse operaţiuni cu mârfuri.

În doctrină, termenul comerţ este analizat în sens economic şi în sens juridic, astfel:

- în sens economic, comerţul este o activitate al cărui scop este schimbul şi circulaţia mărfurilor de la producător la consumator. Sub acest aspect, comerţul se prezintă ca o activitate de interpunere între producător şi consumator, realizată de către comercianţi, persoane fizice sau juridice, în scopul de a obţine profit. Deci, din acest punct de vedere, dreptul comercial se prezintă ca o totalitate de norme juridice care reglementează activitatea comercianţilor de interpunere în circulaţia mărfurilor de la producător la consumator;

- în sens juridic, termenul comerţ semnifică operaţiunile de producere a mărfurilor de către fabricanţi, de executarea a lucrărilor şi prestarea de sercicii de către antreprenori sau prestatori de servicii, precum şi activitatea de interpunere în circulaţia mărfurilor a comercianţilor. Altfel spus, sub aspect juridic, dreptul comercial reglementează activitatea de producere şi circulaţie a mărfurilor, de executare a diverselor lucrări şi de prestare a serciciilor sau, sintetic spus, comercialitatea.

În general comercialitatea înseamnă calitatea sau atributul unui raport juridic de a fi comercial.

Problema determinării caracterului comercial al unei categorii de raporturi juridice este, în fond, problema determinării domeniului dreptului comercial.

Pentru delimitarea domeniului dreptului comercial de cel al dreptului civil sunt luate în considerare, de regulă, două elemente de distincţie, şi anume:

- subiecţii de drept implicaţi;

- actele şi faptele juridice săvârşite de subiecţii de drept implicaţi.

Dacă se ia în considerare primul element , raporturile juridice vor fi considerate de drept comercial numai dacă părţile din cadrul acestora au calitatea de comercianţi, aflându-se în prezenţa concepţiei subiective.

În schimb, dacă se ia în considerare al doilkea element, raporturile juridice, pentru a fi considerate de drept comercial, trebuie să aibă în conţinutul lor acte sau fapte necesare vieţii comerciale, aflându-se, astfel, în prezenţa concepţiei obiective.

În raport cu ponderea celor două elemente în definirea comercialitâţii, sunt cunoscute trei sisteme sau concepţii, şi anume:

- concepţia subiectivă, în conformitate cu care, în definirea comercialităţii, esenţială este calitate de comerciant a participanţilor la raporturile juridice. Legislaţiile care califică drept comerciale actele şi faptele pe baza calităţii de comerciant a celui ce le săvârşeşte sau este implicat în săvârşirea lor instituie, de fapt, o prezumţie legală de comercialitate. În cadrul acestei concepţii, dreptul comercial ar deveni un drept profesional, adică un drept al comercianţilor. Concepţia subiectivă comportă, însă, cel puţin două dificultăţi, şi anume: reclamă o clasificare legală a profesiunilor comerciale; nu toate actele şi faptele comerciantului privesc exerciţiul profesiunii acestuia şi, invers sunt operaţiuni juridice specifice vieţii comerciale săvârşite de către persoane care nu au calitatea de comerciant;

- concepţia obiectivă, potrivit căreia, în definirea comercialităţii, importantă este natura actelor sau faptelor îndeplinite de către participanţii la raporturile juridice. Potrivit acestei concepţii, comercialitatea este dată de obiectul reglementării acestei ramuri de drept. Deci, sunt considerate acte sau fapte de comerţ operaţiunile necesare vieţii comerciale, actele şi faptele comerciale prin ele însele, făcându-se abstracţie de calitatea celui care le săvârşeşte. În cadrul acestei concepţii, dreptul comercial este un drept al comerţului şi, nicidecum un drept al comercianţilor. Potrivit acestei concepţii, actele şi faptele de comerţ se grupează în două categorii, şi anume: acte al căror caracter comercial decurge din natura sau obiectul concret al operaţiunii, cum ar fi, spre exemplu, cumpărările în scopul revânzării; cumpărările sau vânzările de acţiuni ale societăţilor comerciale ori operaţiunile de mijlocire în afaceri comerciale; acte al căror caracter comercial decurge din însăşi forma lor, cum ar fi, spre exemplu, cambia, cecul şi biletul la ordin.

- concepţia mixtă, care realizează o îmbinare a primelor două concepţii.

În sistemul de drept român este folosită, cu predilecţie, metoda obiectivă, doarece Codului comercial, în articolul 3, enumeră 20 de categorii de fapte obiective de comerţ.

Actele şi faptele de comerţ sunt mijloace juridice de realizare a activităţii comerciale.

Faptele sau actele de comerţ – intern sau internaţional – sunt operaţiuni enumerate de legea comercială, în speţă de articolele 3 – 6 din Codul comercial.