Analiza instrumentelor juridice privind protecția regională a mediului marin - cazul Mării Negre

Introducere

Mediul marin cuprinde trei zone distincte :

Zona litorală

-conţine estuarele afectate de fluctuaţia salinităţii şi de o dinamică periodică a apei;

-conţine o mare diversitate de specii;

-apar mangrove alcătuite din tufişuri şi arbori adaptaţi la mediul hipersalin şi temperaturi mai ridicate;

-se află deasupra platformei continenatale;

-cuprinde o concentrare mare de organisme datorită nivelului ridicat de substante nutritive;

-sunt frecvente fenomene de înflorire a algelor;

-în apele calde se dezvoltă formaţiunile de coraligeni;

-apropierea aglomerărilor urbane deteriorizează mediul acvatic;

-sunt cele mai importante zone de pescuit.

Zona pelagică

-cuprinde cele mai mari mase de apă marină;

-plancton ce se dezvoltă în straturile superioare de apă : zooplancton, fitoplancton, cril, necton şi mamifere.

Zona bentică

-se dezvoltă în părtile cele mai adânci, unde temperatura este scăzută

-cuprinde comunităţi de echinoderme, celenterate, lamelibranchiare, gasteropode, bacterii, ciuperci, alge, spongieri, moluste, crustacee.

CAP.IConvenţii privind protecţia mediului marin

Datorită unor dezastre majore(Torrey Canyon1967,Exxaon Valdez 1989), începând cu 1968 s-au adoptat o serie de convenţii regionale ce formează astăzi un adevărat sistem la nivel internaţional ,o serie de convenţii au fost redactate sub egIda Organizaţiei Maritime Internaţionale (IMO) .

Scopul principal al acestora a fost de a combate poluarea accidentală (evenimente neprevazute)şi operaţionale (acte deliberate,cum ar fi curăţarea tancurilor cu apa de mare)De exemplu ,Convenţia MARPOL pentru prevenirea poluării cu hidrocarburi de către nave a fost adoptată în 1973.

În afară de aspectul privind protecţia mediului,această covenţie vizează de asemenea eliminarea graduală a navelor pentru transportul produselor petroliere cu corp simplu şi înlocuirea acestora cu nave pentru transportul produselor petroliere cu corp dublu sau cu o structura echivalentă.

Între 1969 şi 1972, sub impactul unor importante „maree negre”, au fost adoptate primele convenţii : Convenţia în materie de luptă contra poluării apelor Mării Nordului prin hodrocarburi ( Bonn, 9 iunie 1969), Acordul de la Copenhaga ( 16 septembrie 1971), care stabileşte o cooperare între patru ţări nordice în acelaşi domeniu, şi Convenţia de la Oslo (15 februarie 1972) referitoare la prevenirea poluării marine prin operaţiunile de imersie efectuate de către nave şi aeronave în Marea Nordului şi Atlanticul de Nord-Est.

Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării,însoţită de trei protocoale adiţionale a apărut la 21 aprilie 1992,la Bucureşti a fost semnată de către reprezentanţii statelor riverane(Bulgaria ,Georgia,RomâniaFederaţia Rusă,Turcia şi Ucraina).Este vorba despre un ansamblu convenţional în care regimul juridic general este stabilit de convenţie ,iar regimurile speciale de protecţie a mediului marin împotriva unor forme particulare de poluare –din surse de pe uscat,cu petrol şi alte substanţe nocive în situaţii de urgenţe şi poluarea prin descărcare –sunt prevazute de protocoalele adiţionale.

În acest scop, au fost încheiate trei protocoale care fac parte integrantă a Convenţiei:

-Protocolul privind protecţia mediului marin al Mării Negre din surse de pe uscat;

-Protocolul privind protecţia mediului marin al Mării Negre prin descărcare;

Protocolul privind cooperarea în combaterea poluării cu petrol şi alte

substanţe nocive a mediului marin al Mării Negre

În spiritul reglementărilor internaţionale în materie ,Convenţia referitoare la protecţia Mării Negre a recunoscut în preambul,,resursele naturale şi de agrement ale acesteia pot fi păstrate în primul rând prin eforturile comune ale ţărilor riverene”şi în consecinţă sunt luate în considerare ,,caracteristicile hidrologice şi ecologice speciale ale,Mării Negre şi sensibilitatea deosebită a faunei şi florei acesteia la schimbările de temperatură şi de compoziţie ale apei marine”Găsim aici o definiţie general acceptată a mării regionale ca zonă specifică a oceanului ,caracterizată printr-o anumită unitate geografică,oceanografică,halieutică,umană chiar.