Argumente în Favoarea Comportării Lui Ion în Comunitatea Sătească și Familie

Domeniu: Drept

Conține 3 fișiere: doc

Pagini : 63 în total

Cuvinte : 17236

Mărime: 63.16KB (arhivat)

Publicat de: Georgel Șerban

Puncte necesare: 7

Descarcă acum

TITLUL I
CERCETAREA CRIMINOLOGICĂ 4
1. Explicaţii introductive 4
2. Criminalitatea ca fenomen social 4
a) Criminalitatea legală 5
b) Criminalitatea aparentă 5
c) Cifra neagră 6
3. Scopul criminologiei 7
4. Funcţiile criminologiei 7
TITLUL II
TEORIILE BAZATE PE CARACTERISTICI FIZICE 9
1. Teoriile tipurilor fizice 9
1.1. Introducere 9
1.2. Franz Joseph Gall (1758 – 1828) 10
2. Teoriile antropologiei criminale 12
2.1. Cesare Lombroso (1835 - 1909) 12
2.2. Charles Göring 15
2.3. Ernest A. Hotoon (1887 – 1954) 17
3. Teoriile tipurilor de corp 19
3.1. Ernest Kretschmer(1888 – 1964) 19
3.2. William Sheldon 21
3.3. S. Glueck şi E. Glueck 23
3.4. Juan B. Cortes 25
4. Teoriile bioconstituţionale 26
5. Teoria constituţiei criminale 30
TITLUL III
TEORIILE PRIVIND FACTORII BIOLOGICI ŞI COMPORTAMENTUL CRIMINAL 34
1. Primele cercetări în direcţia criminalităţii moştenite 34
2. Teoria lui Göring 35
3. Teoriile privind studiul gemenilor 37
4. Teoriile privind studiul adoptivilor 39
5. Teoriile privind dezechilibrul biochimic 41
6. Teoria privind complementul cromozomial xyy şi xxy 43
7. Funcţionarea sistemului nervos central 47
8. Incapacitatea de a învăţa 49
9. Funcţionarea autonomă a sistemului nervos 50
TITLUL IV
CONSIDERAŢII ASUPRA TEORIILOR PREZENTATE 52
1. Aprecieri introductive 52
2. Numărul mic al infractorilor condamnaţi faţă de numărul lor real 53
3. Imposibilitatea găsirii unui grup de control acceptabil 54
4. Critica teoriilor prezentate 55
5. Concluzii şi implicaţii 61

TITLUL I

CERCETAREA CRIMINOLOGICĂ

1.Explicaţii introductive

Este stabilit faptul că criminologia, ca ştiinţă, analizează şi explică etiologia criminalităţii relevate sau aparente, ocupându-se prioritar de stabilirea metodelor si mijloacelor prin care se poate realiza o prevenţie reală contra fenomenului criminal, dar aceasta nu ar avea suportul social şi nici susţinerea legală dacă societatea nu ar simţi nevoia unor asemenea preocupări.

Pentru stabilirea metodelor şi mijloacelor prin care se poate realiza prevenţia contra fenomenului criminal, criminologia trebuie deci să stabilească mai întâi care sunt factorii ce duc la declanşarea comportamentului criminal, pentru a-i putea înlătura sau controla. În scopul identificării acestor factori, criminologia şi-a lărgit mereu orizontul de cercetare, apreciindu-se acum că obiectul de studiu al criminologiei este criminalitatea ca fenomen social, fapta penală comisă, făptuitorul, victima si reacţia socială împotriva criminalităţii.

2. Criminalitatea ca fenomen social

Criminalitatea este constituită din ansamblul infracţiunilor care se produc într-o anumită perioadă de timp şi întru-un spaţiu bine determinat.

Majoritatea metodelor permit cunoaşterea criminalităţii legale; ele pot să releve o criminalitate aparentă, evident mult mai amplă, dar care nu permite apropierea decât de departe de criminalitatea reală când este vorba de criminalitatea globală. Cifra neagră însă există şi o mare parte a criminalităţii reale scapă cercetărilor, privând cercetarea de un volum foarte mare de cunoştinţe (informaţii).

După cum se poate vedea, criminalitatea are trei componente:

a) Criminalitatea legală-numărul faptelor ce privesc încălcarea legii penale şi unde hotărârile de condamnare au rămas definitive. Aceasta cuprinde, aşadar, doar acele infracţiuni care au fost determinate printr-o condamnare dată de tribunal. Pentru cercetători, doar autorii acestor infracţiuni, consideraţi autori identificaţi, pot fi analizaţi ca ţinând cont de sex, vârstă, naţionalitate, domiciliu, activitatea social-economică etc. Se poate întâmpla ca unele dintre infracţiunile care nu apar în statisticile criminalităţii legale, să figureze în acelea ale criminalităţii aparente, fiindcă există multe cazuri în care infracţiuni nu au dat niciodată loc unei condamnări, fie că pluralitatea infracţiunilor determină o condamnare unică, fie că infracţiunea nu a fost descoperită sau chiar a beneficiat de o impunitate ori acţiunea a încetat prin amnistie, prescripţie sau decesul autorului; fie că autorul lor nu a putut fi identificat.

b) Criminalitatea aparentă-cuprinde toate acele fapte care par să constituie infracţiuni şi care au fost aduse la cunoştinţa puterii publice, fiind înregistrate ca atare. Sunt multe cazuri în care nu intervin condamnări, cu toate că existenţa infracţiunii este incontestabilă. Principalul decalaj intre criminalitatea aparentă şi criminalitatea legală provine din aceea că autorii unui important număr de infracţiuni constatate nu au putut fi identificaţi. Statisticile poliţiei cuprind între 50% şi 60% infracţiuni în care infractorii nu au fost descoperiţi, această proporţie fiind în continuă creştere şi nu diminuare. Anchetele deschise după descoperirea sau denunţarea faptelor nu ajung la condamnare şi uneori se ajunge la concluzia că faptele antisociale semnalate nu reprezintă un delict; altădată, examenul voliţional la autor nu a putut fi stabilit sau există în favoarea sa o clauză de neimpunitate sau o imunitate. Trebuie adăugat că în toate aceste ipoteze urmărirea penală nu se poate declanşa si totul se termină cu o ordonanţă de clasare sau o decizie de achitare.

c) Cifra neagră - este diferenţa dintre criminalitatea reală şi criminalitatea aparentă. Ea se referă la acea proporţie considerabilă de infracţiuni care, din diferite motive, rămâne necunoscută. Imposibilitatea de a evalua cifra neagră, certiuudinea că ea nu este constantă de la o perioadă la alta, fie in mod global, fie într-un anumit sector al delincvenţei, influenţează asupra studiilor întreprinse pentru a cunoaşte volumul, formele şi localizarea criminalităţii. Acest handicap apasă greu asupra cercetării cauzelor criminalităţii, mai ales dacă nu se clarifică cum şi de ce au fost comise faptele antisociale sau aspectele determinate de personalitatea autorilor (vârstă, sex, naţionalitate, mediu etc.)