Aspecte Teoretice și Practice Privind Constituirea Domeniului Public

Capitolul I: Conceptul de Administraţie Publică în România şi unele state europene. Administraţia Publică la daci. Sfera de cuprindere a noţunii de Administraţie Publică. Distincţia dintre administraţia publică centrală şi administraţia publică locală. Autorităţiile administraţiei publice locale, natura lor juridică şi actele pe care le emit sau le adoptă. Dreptul Administrativ

1 Conceptul de Administraţie Publică în România şi unele state europene

Oamenii încă de la începuturile vieţii pe pămant s-au organizat în grupuri mai mici sau mai mari. Oamenii ca fiinţe sociale aveau nevoie unii de ceilalţi pentru a se apăra împotriva unor factori externi destructivi, de orice natură. Ca şi în principiul diviziunii muncii într-o fabrică aveau nevoie unii de ceilalţi. Pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă, ei şi-au împărţit îndatoririle faţă de societate şi familie luând în calcul capacităţile fiecăruia de a munci, pricepera şi alte aspecte care ţineau de vârstă, sex şi alte obligaţii ce le reveneau: bărbaţii făceau un anumit tip de muncă, femeile altul, copii, vârstnicii etc..

În filosofiile lumii din trecut ca şi în prezent au existat diferite concepte despre ceea ce trebuie să primeze în viaţa tuturor. Două dintre ele sunt mai importante: cea europeană care punea în mijloc omul cu nevoile sale şi cea orientală în care primează societatea cu viaţa şi activităţile care se desfăşoară în cadrul ei. Cum adevărul este întotdeauna la mijloc cel mai bine este să facem o îmbinare a acestor două mari concepte deoarece oamenii compun societatea, dar societatea îşi duce mai departe destinul ei modelându-i pe cei care se nasc, iar o societate fără oameni nu ar fi posibilă.

Administraţia Publica a apărut ca o necesitate a asigurării respectării unor norme de convieţuire în cadrul societăţii.

Societatea umană reprezintă un complex sistematic de relaţii între oameni, relaţii istoriceşte determinate, condiţie şi rezultat al activităţii acestora de creare a bunurilor materiale şi valorilor spirituale necesare existenţei individului singur şi în colectiv.

Din definiţia de mai sus a domnului Muraru se observă că oamenii sunt nevoiţi să trăiască în societate pentru a se realiza spiritual şi material. Tot din această nevoie oamenii şi-au ales şi reprezentanţi care să le conducă destinele prin legiferări în cadrul unor organisme special create în care sunt trimişi cei pe care marea masă a societăţii îi consideră capabili. Prin afirmaţia de mai sus ajungem în zilele noastre când oamenii sunt constituiţi în localităţi, localităţile fac parte din judeţe, iar judeţele compun Statul, în speţă statul Român. La fiecare din aceste nivele există organisme care se ocupă de administrarea bugetelor, a diferitelor activităţi şi a aplicării legislaţiei care este stabilită de singurul oragan legislativ al ţarii noastre, Parlamentul.

Administraţii tuturor organelor administrative mai sus menţionate compun Statul. Statul se identifică în principiu cu naţiunea. Statul are o lege fundamentală a sa care este stabilită şi modificată, în mai toate cazurile fie prin referendum, fie prin lovitură de stat, Constituţia. Tot ceea ce se legiferează în cadrul statului trebuie să fie conform cu ea.

Un aspect ca urmare a aplicării normelor Constituţiei României este acela că autorităţile administraţiei publice comunale, orăşeneşti şi judeţene sunt autonome, reprezentând o contrapondere la puterea administraţiei centrale care este condusă de guvern. Se aplică aici principiul autonomiei locale, iar consiliile locale au rol decizional şi de control, iar primarii sunt organe executive. Acest principiu al autonomiei locale se aplică în principal pentru că aceştia sunt aleşi prin votul direct al cetăţenilor.