Avocatul Parlamentar pentru Drepturile Omului

Introducere. Promovarea conceptului de drepturi ale omului, precum şi a consacrării lor juridice constituie una din problemele fundamentale ale secolului. Evenimentele istorice şi social-culturale ale omenirii, cu repercusiuni asupra drepturilor omului au rămas în continuare în centrul vieţii ei politice, sociale, religioase, etico-morale, juridice şi filozofice.

Constituţia Republicii Moldova consacră un întreg titlu (II) drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale omului, relevând astfel importanţa primordială a instituţiilor respective în viaţa societăţii noastre şi a statului nostru în genere. Doar prin asigurarea reală, echitabilă şi durabilă a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale poate fi creat un sistem constituţional trainic.

După cum au menţionat unii savanţi, evoluţia libertăţilor omului, în contextul mai larg al evoluţiei politice şi sociale, a avut ca rezultat cristalizarea conceptului de drept al omului, concept cu un conţinut şi semnificaţii juridice complexe, iar după cum remarca un alt autor în domeniu - libertatea, în primul rând, este o idee, care, fiind formulată, devine o exigenţă şi care în urmare este un drept inalienabil. [ 11, 5 ]

Drepturile omului şi în Moldova, ca şi în alte ţări, constituie o noţiune de drept constituţional şi de drept internaţional, a cărui misiune e de a apăra într-o manieră instituţionalizată drepturile persoanei, precum şi de a promova paralel stabilirea condiţiilor umane de viaţă şi de dezvoltare multidimensi-onală a personalităţii umane.

Prin intermediul dispoziţiilor care se conţin în Constituţie, mai cu seamă cele referitoare la pluralismul politic, la separarea şi colaborarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească, se asigură dreptul tuturor cetăţenilor la protecţie, dezvoltare şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

Drepturile şi libertăţile enunţate în Constituţia Republicii Moldova includ în mare parte drepturile proclamate în Carta Internaţională a Drepturilor Omului şi a celor prevăzute de Convenţia Euro-peană a Drepturilor Omului. Citând preambu¬lul unuia dintre aceste documente, putem afirma că în conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, idealul fiinţei umane libere, se bucură de libertăţile civile şi politice, fiind eliberată de teamă şi de mizerie. Desigur că acest ideal nu poate fi realizat decât dacă se creează condiţii care permit fiecăruia să se bucure de drepturile sale civile şi politice, ca şi de drepturile sale economice, sociale şi culturale ".

în materia vastă a drepturilor omului s-au expus multe şi diverse păreri ale specialiştilor în domeniu. Mulţi dintre ei au remarcat de asemenea că prob¬lema drepturilor omului se situează în mod exclusiv în jurul acţiunii sau inacţiunii statului.

Astfel, în unele cazuri se observă o abordare obişnuită a examinării drepturilor omului numai ca drepturi ale cetăţeanului faţă de stat. Or, din punctul de vedere al victimei, căreia i s-au încălcat drep-turile, are puţină importanţă dacă cel ce comite acest act este o autoritate statală sau un factor de decizie privat, ori o organizaţie, fie naţională sau internaţională, sau o asociaţie oarecare, din care victima face parte sau nu. [ 9, 6 ]

Orice persoană care se consideră lezată în drepturile sale legitime are drept de petiţionare, care asigură posibilitatea de adresare oricărui organ de stat, pentru înlăturarea nedreptăţii, anihilarea consecinţelor ei şi repararea daunei sau repunerea în drepturi.

în acest sens sunt recunoscute o serie de drepturi şi este posibilă exercitarea liberă a unora dintre acestea cum ar fi: dreptul de petiţionare; libertatea expresiei; libertatea mitingurilor, demonstraţiilor şi întrunirilor; dreptul de apărare; dreptul la grevă. Evident acestea sunt legale în limita în care sunt iniţiate pentru garantarea şi realizarea unor alte drepturi sau libertăţi fundamentale.

Un rol deosebit de important în garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului îl au organismele internaţionale, care au instituit organe specializate în domeniul ocrotirii şi protejării acestei instituţii:Comisia pentru Drepturile Omului,înaltul Comisar pentru Drepturile Omului,înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Protecţia Refugiaţilor (în cadrul ONU); Curtea Europeană de Justiţie, Comisia pentru Drepturile Omului şi Comitetul de Miniştri (în cadrul Consiliului Europei), Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), un număr impunător de organizaţii neguvernamentale specializate. [ 8, 193-202 ]

În cazurile în care organele executive încalcă drepturile fundamentale ale omului, sunt instituite garanţii, ce se manifestă prin posibilitatea controlului sub mai multe forme:

a) politic, exercitat de Parlament, Guvern sau de Preşedintele ţării;

b) administrativ,iniţiat de autorităţile administraţiei publice sau de cetăţeni,exercitat în interioru sistemului chiar de autorităţile administraţiei publice;

c) jurisdicţional

Acest din urmă control este considerat a fi exterior şi de aceea garantează obiectivitatea, având la bază independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor şi, prin urmare, e pe deplin autoritar.Totodată, se dovedeşte a fi mai restrâns decât con¬trolul administrativ, vizând numai legalitatea actului. De ase-menea, acesta este supus condiţiei sesizării de către subiecţii interesaţi.

Nu în cele din urmă, respectivul control este rafinat şi mai formalist decât controlul politic sau admi-nistrativ care are ca scop în orice situaţie numai stabilirea dreptăţii. Astfel, chiar dacă organele de jurisdicţie, soluţionând litigiile juridice dintre cetăţeni (precum şi dintre cetăţeni şi persoane juridice, dintre cetăţeni şi organe ale puterii etc.), încalcă sau nu respectă drepturile fundamentale ale omului, pronunţând hotărâri ilegale sau neîntemeiate, procedura de judecată stabileşte mijloacele prin care pot fi înlăturate astfel de încălcări, instituind posibilitatea exercitării căilor ordinare sau extraordinare de atac al hotărârilor judecătoreşti. [ 13, 168-171]