Dreptul de Azil

DREPTUL DE AZIL

I.Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene

I.i Scurt istoric

Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) şi al Democraţilor Europeni (PPE-DE), cel mai influent grup politic în Parlamentul European, este forţa politică principală care reflectă moştenirea şi viziunea părinţilor fondatori, Robert Schuman, Konrad Adenauer şi Alcide De Gasperi .Eforturile sale sunt îndreptate către o Europă a valorilor, o Europă unită, diversă şi mai umană. Pentru membrii familiei PPE-DE, care au jucat un rol foarte activ în elaborarea Cartei drepturilor fundamentale, aceasta reprezintă un aspect vital al uniunii politice şi demonstrează în ce mod Europa construită în ultimii 50 de ani este o comunitate de valori fundamentale . Carta drepturilor fundamentale consacră, astfel, principiile pe care le susţine grupul PPE-DE. Această influenţă esenţială este o reflectare a valorilor cu care familia noastră politică se identifică: protecţia şi salvgardarea drepturilor omului ne-au ghidat întotdeauna acţiunile; conştientizarea existenţei unei cetăţenii europene a fost mereu evidentă în căutarea interesului comun .

Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene a fost oficial proclamată de Parlamentul European, Consiliu şi Comisie la 7 decembrie 2000, cu ocazia Conferinţei Interguvernamentale asupra Tratatului de la Nisa. Ea a făcut apoi parte integrantă din proiectul de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa, iar, în urma eşuării acestuia, a recăpătat o existenţă de sine stătătoare, fiind semnată la Strasbourg în decembrie 2007 de către preşedintele Parlamentului European, Hans-GertPöttering , preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi preşedintele în exerciţiu al Consiliului Uniunii, Jose Socrates. Conform Tratatului de la Lisabona urmează să primească acelaşi caracter obligatoriu ca şi tratatele Uniunii.

Carta funcţionează la nivel politic, deoarece toate instituţiile şi statele membre UE trebuie să respecte acest reper atunci când promulgă şi aplică dreptul civil, precum şi în negocierile cu statele candidate şi ţările terţe. Carta funcţionează de asemenea la nivel juridic.Carta drepturilor fundamentale este un punct de referinţă şi un sprijin de interpretare important pentru jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie .

I.ii Obiectivul Cartei

Obiectivul Cartei a fost de a se limita la drepturile individuale fundamentale, de a face legislaţia existentă transparentă, de a transmite mesajul că toate instituţiile UE şi statele membre, atunci când aplică legislaţia europeană, au obligaţia de a respecta drepturile fundamentale ale cetăţenilor, adică cetăţenii Uniunii nu îşi pierd protecţia drepturilor lor fundamentale oferită de statul lor respectiv, atunci când o responsabilitate este transferată, prin modificarea unui tratat, din sfera statelor membre în cea a Comunităţii . Carta drepturilor fundamentale a UE instituie măsuri de protecţie a persoanei împotriva puterii statului, precum şi drepturi sociale fundamentale, fără a face promisiuni care nu pot fi ţinute. Textul specifică în mod clar faptul că asemenea drepturi nu justifică acordarea de puteri UE, care nu au fost hotărâte de statele membre prin modificări la tratate, precum şi faptul că limitările şi condiţiile dreptului comunitar trebuie respectate .Carta recunoaşte că fiecare persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament corespunzător din partea instituţiilor Uniunii. Pe scurt, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a fost concepută în folosul tuturor, plecând de la principiile şi valorile susţinute de PPE-DE.

Prezenta cartă reafirmă, cu respectarea competenţelor şi sarcinilor Uniunii, precum şi a principiului subsidiarităţii, drepturile care rezultă în principal din tradiţiile constituţionale şi din obligaţiile internaţionale comune statelor membre, din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din Cartele sociale adoptate de Uniune şi de către Consiliul Europei, precum şi din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

II.Dreptul de azil

II.i Considerente generale

Potrivit articolului 18 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene , dreptul de azil este garantat cu respectarea normelor prevăzute de Convenţia de la Geneva din 28 iulie 1951 şi de Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor şi în conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană şi cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumite în continuare „tratatele”). În preambulul Convenţiei de la Geneva din 28 iulie 1951 este afirmat principiul că fiinţele umane, fără deosebire, trebuie să se bucure de drepturile omului şi de libertăţile fundamentale