Drepturile Funcționarilor Publici

Drepturile funcționarilor publici

I. Conceptul de funcţionar public

Funcţionarul public este persoana fizică numită într-o funcţie publică, numire care se face de către conducătorul unei instituţii publice, printr-un act de putere publică Totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici.

Funcţionarul public a fost definit de Statutul funcţionarilor publici în art.2 alin. (2) ca fiind “persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică“, iar în literatura de specialitate “persoana legal învestită prin numire într-o funcţie publică din structura unui serviciu public administrativ, în scopul îndeplinirii competenţei acestuia“ Pentru ocuparea unei funcţii publice se cere îndeplinirea unor condiţii de două categorii: generale şi de studii. Dintre condiţiile generale amintim: cetăţenia română, domiciliul în România, cunoaşterea limbii române scris şi vorbit, vârsta minimă de 18 ani, apt din punct de vedere medical, credinţa civică şi morală corespunzătoare funcţiei publice. Actul de numire al funcţionarului public în funcţie este un act unilateral de voinţă, de drept public şi nicidecum un contract de drept comun. Atribuţiile încredinţate unui funcţionar public sunt de ordin general şi se stabilesc prin lege, nu în interesul său personal, ci al serviciului public.

Funcţionarii publici sunt persoanele fizice, cetăţeni care deţin, în condiţiile legii, о funcţie publică într-un serviciu public al comunei, oraşului, judeţului, municipiului. Prin numirea în funcţia publică, funcţionarul este investit cu un statut legal în care sunt prevăzute drepturile şi obligaţiile acestuia. Situaţia juridică a funcţionarului public este aşadar statutară

II. Noțiuni introductive

Pentru a exercita ansamblul atribuțiilor și competențelor ce constituie conținutul funcției publice, titularului acesteia îi sunt stabilite anumite drepturi și obligații. În una din lucrările sale, Ioan Deleanu precizează că “în realitatea juridică nu există drepturi și obligații independente unele de celelalte; fiecărui drept îi corespunde o obligaţie corelativă și fiecare obligație se naște la rândul ei dintr-un drept”

Funcţionarii publici au în considerarea calitaţii lor de angajați, drepturi specifice dreptului muncii, cum ar fi: dreptul la salariu, la concedii de odihnă, medicale sau de studii, asistență medicală, pensie etc. În cadrul raportului juridic de drept administrativ în care funcționarul public este parte, acesta are o serie de drepturi și obligații, îndatoriri și chiar interdicții.

Dacă instituția publică, națională sau europeană, are dreptul să ceară de la funcționarul său un comportament profesional și extraprofesional adecvat, în mod similar, funcționarul public este îndreptățit să pretindă și să obțină de la instituția publică în care este încadrat recunoașterea și respectarea drepturilor sale garantate de lege.

Din perspectiva prevederilor legale, drepturile funcționarilor publici din România sunt stipulate în Capitolul V, Sectiunea I, din Legea nr. 188 din 08 decembrie 1999.

Drepturile și obligațiile sunt determinate pe cale generală, impersonală, imperativă și au un caracter obiectiv, adică ele sunt „legate” de funcția publică în cauză, nu de funcționarul public în calitatea lui de persoană fizică.