Drepturile sociale și regimul juridic al lucrătorilor migranți în UE

Introducere

Cei 60 de ani care ne despart de începuturile creării spațiului european al drepturilor omului au marcat profund dezvoltarea societății europene în general. Numai în ultimul deceniu, Europa, în general, și Europa drepturilor omului, în special, au suferit importante mutații și evoluții instituționale, normative și jurisprudențiale: a început să funcționeze noua Curte Europeană a Drepturilor Omului (1998), a fost adoptată Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2000), am asistat la extazul și agonia Tratatului constituțional al Uniunii Europene, mecanismul CEDO a fost supus unei noi reforme etc.

Toate aceste schimbări au fost, evident, însoțite și chiar determinate de schimbările survenite în spațiul socio-cultural, în evoluția mentalităților și comportamentelor sociale. Spațiul socio-cultural se întrepătrunde, așadar, cu spațiul cultural-juridic, ambele stând, în această perioadă, sub semnul reformei.

1. Libera circulație a persoanelor și migrația forței de muncă în Uniunea Europeană

Libera circulație a persoanelor este una dintre cele patru libertăți fundamentale ale pieșei interne comune menționată în Actul Unic European alături de libera circulație a mărfurilor, serviciilor și capitalurilor. Prin întreaga sa politică, Uniunea Europeană urmărește crearea unei zone europene de libertate, securitate și justiție în care nu mai este necesar controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de naționalitate. Unul din obiectivele politicii UE este acela de a elimina barierele din calea mobilității profesionale. Mobilitatea lucrătorilor este esențială pentru buna funcționare a pieței interne. În prezent, numai 2% din cetățenii Uniunii își exercită dreptul de a lucra în alt stat membru decât cel al căror cetățeni sunt. Peste un milion de persoane trec granița zilnic, iar în fiecare an 250.000 de oameni își exportă o parte a drepturilor lor la pensie, deoarece au lucrat în mai multe state membre ale UE.

Libera circulație a persoanelor are ca obiectiv economic crearea unei piețe unice a forței de muncă, ca obiectiv politic întărirea coeziunii populației ce compune UE prin eliminarea barierelor din calea migrației legale a forței de muncă și promovarea unei cetățenii europene.

1.1. Tendințe ale migrației forței de muncă în Uniunea Europeană

Circulația forței de muncă favorizează schimbul de cunoștințe tehnice și a metodelor de lucru, conducând la formarea unei culturi, a unuio mod de gândire european. În țara de origine (sursă) rate șomajului scade și salariile cresc, reducându-se dezechilibrele de pe piața muncii. În țara de destinație (gazdă) rezerva de resurse umane crește și tendința de creștere a salariilor încetinește. Prin factorii care au contribuit la creșterea mobilitiății salariaților, la sporirea migrației personalului cu înaltă calificare, putem enumera: segmentarea pieței muncii, nevoia de salarii mai mari, schimbările demografice, liberalizarea pieței economice, dezvoltarea mijloacelor de transport și de comunicare, dezvoltarea firmelor multinaționale, înființarea agențiilor internaționale de intermediere a forței de muncă, dezvoltarea schimburilor comerciale.

Este unanim acceptat că bunăstarea în lume este determinată în bună măsură de dezvoltarea economică, de comerț și circulația personalului cu înaltă calificare, deoarece:

- Mobilitatea forței de muncă calificate face ca economiile în curs de dezvoltare și în tranziție să devină interesante pentru investițiile străine, și atrage capital internațional;

- O creștere economică rapidă face ca o țară să devină atractivă ca țară de destinație atât pentru străini, cât și pentru emigranții săi;

- Orientarea economiei de la producție, industrie către servicii impune mereu un procent mare de forță de muncă, calificată, dacă țara respectivă dorește să devină competitivă la nivel mondial .

Migrația – legală sau ilegală – continuă și va continua, de aceea apreciez că stabilirea unui calendar de control al migrației poate constitui un mijloc eficient pentru captarea atenției politice și creșterea resurselor bugetare. Pentru a fi eficiente, politicile în domeniul migrației ar trebui să țină cont de situația economică, socială, de dezvoltarea pe termen lung prin raportare la normele internaționale referitoare la drepturile omului.