Cuprins
- 1. Personalitate şi infracţionalitate – consideraţii generale.p. 2
- 2. Factori determinanţi în formarea personalităţii.p. 3
- 3. Formarea personalităţii infractorului – aspecte psihologice. p. 6
- 4. Condiţii ce favorizează învăţarea şi manifestarea agresivităţii. p. 7
- 5. Clasificări şi tipologii ale infractorilor. p. 7
- 6. Particularităţi psihologice ale diferitelor categorii de infractori.p.12
- 7. Caracteristicile personalităţii infractorului. p.15
- 8. Concluzii. p.21
- 9. Bibliografie. p.23
Extras din proiect
Influenţa personalităţii asupra actului infracţional
1. Personalitate şi infracţionalitate – consideraţii generale
Atitudinea dinamică ce caracterizează comportamentul uman este legată de modul de manifestare a personalităţii fiecărui individ. Însuşirile native sunt diferite de la individ la individ şi răspund unor necesităţi a căror sursă este mediul social.
Societatea prin mijloacele procesului educativ-instructiv determină un anumit ideal de personalitate, cu funcţii primordiale care va urmări anumite aptitudini, însuşiri, interese, motivaţii necesare atât pentru existenţa individului cât şi pentru viaţa socială.
Personalitatea este un concept operaţional de ordin descriptiv constituindu-se în rezultatul unui proces de adaptare a fiinţei umane la lume, cu scop de conservare şi dezvoltare. Personalitatea infractorului este o noţiune mult mai cuprinzătoare şi include ansamblul trăsăturilor, însuşirilor si calităţilor persoanei care a comis o infracţiune, exprimând în acelaşi timp relaţia dintre individualitatea lăuntrică şi esenţa socială a infractorului. Cunoaşterea acestor trăsături în ansamblul lor poate clarifica cauzele manifestării antisociale a individului, gradul de pericol social pe care îl prezintă pentru societate şi modalitatea de reinserţie socială a individului.
Teoriile psihiatrice şi psihologice pleacă în explicarea comportamentului criminal de la factorii biologici si situaţionali, încercând să se argumenteze faptul că un comportament criminal îşi are originea în principal în personalitatea criminalului, în biologia sau în situaţia lui socială . Evident structura psihologică a individului nu poate fi înţeleasă fără infrastructura biologică. Adaptarea la lume şi societate a omului cu scop de conservare şi dezvoltare depinde într-o măsură considerabilă de factorul biologic al individului care vine în completarea factorului psihologic. Rezultă, în mod clar, legătura dintre biotip şi componentele personalităţii, aptitudinile, temperamentul şi caracterul.
Aptitudinile sunt sisteme operaţionale stabilizate, superior dezvoltate şi de mare eficienţă; aptitudinile de bază sunt moştenite iar cele superioare sunt dobândite în procesul învăţării şi perfecţionării individuale.
Temperamentul exprimă gradele de activare a energiei biopsihice, componenta comportamentala putând fi considerată ca element explicativ în etiologia crimei. Modul de manifestare concretă a temperamentului depinde de măsura în care el este reglat şi stăpânit de caracter. Caracterul reprezintă un ansamblu de însuşiri care se manifestă în timp, constant şi durabil în faptele de conduită ale individului.
2. Factori determinanţi în formarea personalităţii
Personalitatea umană nu este doar consecinţa eredităţii, interacţiunile dintre individ şi mediu răsfrângându-se aupra componentelor personalităţii. Dezorganizarea socială, condiţiile economice precare, conflictele culturale sunt elemente cu un impact major asupra criminalităţii ca şi fenomen social.
Personalitatea comportamentului antisocial se formează în aceleaşi sfere ale vieţii sociale: familie, scoală, etc. ca şi personalitatea non-delicventă. Ceea ce face diferenţa dintre cele două tipuri de personalitate este conţinutul informaţiei primare şi valoarea acordată acesteia. Atunci cand informaţia primită este perturbantă individul este impiedicat în a asimila sistemul de valori şi norme promovat de societate, valorile reale sunt estompate şi falsificate, antivalorile primând în această situaţie. Dacă subiectul este tânăr informaţia perturbatoare va modifica structura personalităţii, în special la nivelul caracterului, fapt ce se va reflecta în acte minore de conduită care cu timpul degenerează în acte infracţionale.
Orientarea antisocială a personalităţii nu se formează dintr-o dată ci este un proces de durată pe parcursul căruia individual înmagazinează informaţii, asimilând cu precădere informaţii perturbatoare care provin din mediul social, ceea ce îl împiedică pe individ să asimileze sistemul de norme şi valori promovate de societate .
Puterea de modelare a personalităţii individului de către o informaţie perturbantă
este în relaţie directă cu trăsăturile de caracter ale subiectului. Un individ cu trăsături negative de caracter este mai sensibil la informaţiile perturbante, în timp determinând orinientarea antisocială a acestuia .
Bibliografie
1. Tudor Amza - ”Criminologia teoretică”, Editura ”All Beck”, Bucureşti, 2000.
2. Valentin Bujor, Octavian Pop – ”Cauzalitatea în criminologie”, Ed ”Mirton”, Timişoara, 2006.
3. Mihail Bîrgău – ”Prevenirea infracţiunilor săvârşite de minori”, Editura ”Unit”, Chişinău, 1998.
4. Valerian Cioclei – ”Criminologie”, Editura ”C.H.Beck”, Bucureşti, 2006.
5. Aurel Dincu – ”Bazele criminologiei”, Editura”Proarcadia”, Bucureşti, 1993.
6. Ocatvian Pop – ”Alcolismul ca fenomen social”, Editura ”Mirton”, Timişoara, 2002.
7. Paul Popescu Nevenu – ”Personalitatea şi cunoaşterea ei”, Editura ”Militară”, Bucureşti, 1969.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Influienta Personalitatii Asupra Actului Infractional.doc